Bucureştiul însă nu se lasă impresionat. Lui Czernin şi Waldburg, miniştrii Austro-Ungariei şi respectiv al Germaniei la Bucureşti, regele Carol I (foto) le arată destul de limpede, la 9 şi 10 iulie, atitudinea pe care România înţelegea s-o adopte faţă de precipitarea evenimentelor. O alianţă austro-bulgară, le spune el, în principiu, nu poate fi încheiată prea curând, pentru că influenţa Rusiei la Sofia continua să fie foarte însemnată, iar o alianţă bulgaro-română i se pare că nu este dorită de Bulgaria. Pe de altă parte, el nu vede un motiv care să ducă la denunţarea acordului româno-sârb de către guvernul de la Bucureşti. E sigur că Serbia oficială condamnă atentatul de la Sarajevo ca şi restul lumii; nu se poate pune Serbia oficială „în aceeaşi desagă cu autorii atentatului; e sigur, de asemenea, că guvernul sârb va continua cu seriozitate ancheta şi înţelege cu uşurinţă că el nu va admite ca această anchetă să fie condusă de o comisie austriacă.
Cât priveşte campania de presă antiaustriacă, ea se face tot atât de violent şi în direcţia cealaltă, antisârbească. Pentru a potoli agitaţia din Serbia, ostilă Austriei, regele sfătuieşte Berlinul să facă demersuri la Petersburg. Să se dea de înţeles că nu este vorba numai de „certuri de rasă”, ci de interese dinastice, că ceea ce s-a petrecut la Sarajevo s-ar putea foarte bine produce şi la Petersburg. El, regele, este gata să exercite o presiune în acest sens la Belgrad, ba chiar s-o facă şi la Petersburg, prin C. Diamandi, ministrul României. Pe de altă parte, el nu poate să se despartă de Serbia, făcând jocul Vienei şi al Budapestei, în condiţiile în care în România există un puternic curent împotriva Austro-Ungariei, necontenit alimentat de politica de deznaţionalizare a Ungariei în Transilvania. Contele Tisza a făcut declaraţii pline de promisiuni, dar „din nenorocire” la atât a rămas. În aşteptare, presa ungară atacă mereu România, „care face ca înţelegerea să fie încă mai dificilă”. Referindu-se la declaraţiile unor oameni politici români: Ion I. G. Brătianu, Al Marghiloman, Take Ionescu, regele şi le-a însuşit şi a spus că după asasinarea succesorului la tron, viitorul Austro-Ungariei pare destul de sumbru şi provoacă „un mare pesimism”. Nu se ştie dacă prin aceasta a vrut să insinueze prăbuşirea Austro-Ungariei. „Totuşi, această declaraţie – scrie Jagow – nu permite să se formuleze nici o concluzie asupra atitudinii viitoare a României”.
Lui Carol I situaţia de acum i se pare foarte serioasă, „dar nu disperată”. La Viena, politicienii şi-au pierdut capul. El nu s-a exprimat deloc măgulitor la adresa capacităţii politice a lui Berchtold şi cere ministrului Germaniei la Bucureşti să insiste la Berlin pentru o acţiune energică şi rapidă asupra Ballplatz-ului. România va face toate eforturile pentru a menţine pacea.
Cu un conţinut asemănător, dar cu un ton mai energic, făcea declaraţii şi Ion I. C. Brătianu, prim-ministrul. Dacă Austro-Ungaria, sprijinită de Germania, ţinea să împingă la război în Peninsula Balcanică şi de aici în Europa, România se desolidariza complet de ea. Prin numeroase intervenţii, pe lângă diplomaţii Puterilor Centrale la Bucureşti, prin intervenţiile diplomaţilor români la Viena şi Berlin, în curând în conlucrare cu Roma, România se străduia din răsputeri să îndepărteze norii ameninţători. Dar ei veneau, veneau.
Atitudini contradictorii la Paris. Duminică, 26 iulie, sute de naţionalişti defilează pe bulevarde purtând drapele tricolore şi scandând:. Vive l’armée!, A Berlin!, şi chiar Vive la guerre! Ziua următoare, la 27 iulie, zeci de mii de manifestanţi în Piaţa Operei, împotriva războiului. Ziarele nu încetează să se acuze reciproc. „L’Humanité” cheamă la grevă generală muncitorească simultană. „L’Echo de Paris”, „L’Action française”, până şi moderatul „Le Temps” acuză pe Jaures de trădare. Numeroşi sunt cei care îl numesc le Prussien, Herr Jaures. Primeşte o scrisoare de ameninţare de la anonimul Comitet al celor 10...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
