curat preacurat, împachetat în propria frumuseţe,
trupul tău nu se mai arată.
pe blid - gura căscată a peştelui.
deasupra blidului - sânii tăi ghemuiţi în albul
scrobit care-i apără de străveziu şi de alte rele.
eu nu mai ştiu unde sfârşeşte malul râului
şi unde e curgere lină. Golim blidul
alegem carnea albă, înlăturăm oasele,
dar lăsăm neclintit capul peştelui
cu ochii încă uimiţi de smuncitura din râu.
"Ce facem cu el? E atât de singur."
"Cum ce facem? Aruncă-l motanului"
"Ai dreptate - poate-l duce la râu..."
o urmăresc cum iese cu blidul pe palmă,
cu motanul împleticindu-i-se printre glezne,
printre micile-i rătăciri.
eu pregătesc ceaiul şi aşteapt, uite,
cine ştie a câta zi să se întoarcă motanul
şi să apară şi ea în urma motanului
revenind din rătăcirea-i prea lungă...
în rest, se topeşte malul în mângâierile apei,
continuă nesfârşita plăcere a apei de-a muşca malul,
totul curgând, răscolind, mângâind -
mângâieri nămoloase,
mângâieri până la dezgolire de inimă
printre veşminte şi oase
tot mai apoase.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
