Anne Holt, fost ministru al justiţiei în Norvegia, procuror,avocat şi jurnalist de televiziune, este autoarea unor serii deromane poliţiste cunoscute în toată lumea. "Aşa ceva nu se întâmplăniciodată" este al doilea volum din seria Vik şi Stubø (după"Eroare judiciară", Editura Trei, 2009).
Fiona Helle, vedeta unui talk-show foarte popular în Norvegia, estedescoperită asasinată în locuinţa ei, cu limba tăiată şi despicată,ambalată frumos într-o corolă confecţionată din hârtie. Mesajuleste clar: o minciună a costat-o viaţa. Când un al doilea corpfeminin, cel al tinerei Vibeke Heinerback, liderul unui partid deextremă dreapta, este găsit crucificat pe peretele propriei camere,inspectorul Yngvar Stubø este însărcinat cu ancheta. Se află eloare pe urmele unui serial killer specializat în celebrităţi?
Inger Johanne Vik, devenită între timp partenera lui de viaţă,acceptă să-i dea o mână de ajutor, încercând să contureze profilulacestui ucigaş-fantomă pasionat de puneri în scenă spectaculoase.Ce semnificaţie au mesajele pe care le lasă? În curând, IngerJohanne întrevede un scenariu care ar putea avea legătură cu aniipetrecuţi de ea la FBI şi ar putea conduce chiar la ucidereainspectorului...
Un roman poliţist palpitant, în care celebrul tandem de detectivicaută cu disperare ceva ce pare să nu existe: mobilul crimei!
Numai ştia câţi oameni omorâse. Şi asta n-avea nicio importanţă. Înmajoritatea domeniilor, calitatea prima asupra cantităţii. Înconsecinţă, şi în al ei. Chiar dacă, de-a lungul anilor, plăcereaunui stil original îşi pierduse farmecul. Nu o dată, intenţionasesă facă altceva. Din când în când, se gândea că viaţa era plină deposibilităţi pentru oamenii ca ea. Aiurea. Era prea bătrână. Sesimţea uzată. Ăsta era singurul lucru pentru care era realmentedotată. Şi câştiga bine. Plata cu ora îi provoca ameţeală,bineînţeles, dar una încă plăcută. Avea nevoie de timp ca să-şiîncarce bateriile.
Singurul lucru care îi plăcea cu adevărat era să nu facă nimic.Acolo unde se afla nu era nimic de făcut. Şi totuşi, nu eramulţumită.
Poate era bine că ceilalţi nu veniseră.
Nu ştia cu adevărat.
În orice caz, vinul era supraapreciat. Scump şi acru.
unu
Foarte aproape de Oslo, la est, acolo unde colinele se nivelaucătre micul centru feroviar de lângă Nitelva, maşinile înţepeniserăde frig în timpul nopţii. Pietonii îşi îndesau căciula pe urechi şiîşi strângeau şi mai tare fularul la gât, îndreptându-se cu paşigrăbiţi spre staţia de autobuz situată la un kilometru glacial deacolo, pe drumul principal. Casele din micuţa fundătură seascundeau de ger în spatele draperiilor trase şi al troienelor carebarau aleile. Tocmai în fund, în apropierea pădurii, stalactite degheaţă lungi de un metru atârnau, ca tot atâtea pericolepotenţiale, de streaşina acoperişului de deasupra intrării într-ovilă veche.
Casa era albă.
Uşa cu vitralii şi mâner de alamă dădea spre un hol imens şi, încapăt, la stânga, spre un birou în care predominau arta minimalistăşi mobilele somptuoase. La o enormă masă de lucru şi între niştecutii cu scrisori încă nedesfăcute, era aşezată o femeie moartă.Capul îi era căzut pe spate, mâinile i se sprijineau pe braţelefotoliului. O dâră groasă de sânge uscat pleca de la buzainferioară, cădea pe gâtul gol, se bifurca la nivelul pieptului şise reunea din nou pe pântecul de o fermitate impresionantă. Nasulera de asemenea plin de sânge. În lumina plafonierei, umbra luipărea o săgeată îndreptată spre gaura întunecată care fusese cândvao gură. Nu mai rămăsese decât un ciot din limba scoasă în modevident cu multă delicateţe. Tăietura era clară, gestulprecis.
Era cald în încăpere, aproape prea cald.
Inspectorul-şef Sigmund Berli, de la Kripos, îşi închise în sfârşittelefonul mobil şi îşi miji ochii spre un termometru cu afişajdigital plasat chiar în interiorul ferestrei panoramice dinsprepartea de sud-est. Temperatura exterioară se apropia de minusdouăzeci şi două de grade.
- Ciudat că acest tip de sticlă nu se sparge, constată el,ciocănind cu prudenţă în geam. Patruzeci şi şapte de gradediferenţă între interior şi exterior. Uimitor.
Nu părea să-l audă cineva.
Defuncta era goală sub un halat de mătase cu revere aurii. Cordonulzăcea pe jos. Un ofiţer de poliţie, destul de tânăr, din Romerike,făcu rapid un pas înapoi la vederea panglicii galbene.
- Dumnezeule! se scutură el înainte de a-şi trece mâna prin păr,jenat. Am crezut că-i un şarpe, ca să vezi!
Organul amputat al femeii era ambalat artistic în hârtie şi aşezatpe mapa de birou din faţa ei. Vârful ieşea afară din pachetul roşu.Parcă era o plantă exotică viguroasă; carne gălbejită, papile şimai gălbejite şi urme violacee lăsate de vinul roşu în pliuri şiadâncituri. Un pahar pe jumătate gol stătea în echilibru pe unteanc de hârtii de la marginea biroului. Nu se vedea niciosticlă.
- Nu se poate măcar să-i acoperim ţâţele? sugeră agentul.
- E prea dezgustător ca să mai poată fi…
- O să aşteptăm pentru chestiile astea, decretă Sigmund Berli,strecurându-şi mobilul în buzunarul de la piept.
Îngenunche şi îşi miji ochii înspre moartă.
- Nu depun armele, murmură el. Chestia asta o să-l intereseze peYngvar. Şi pe tinerica lui, în cazul de faţă.
- Ce?
- Nimic. Se ştie ceva în legătură cu ora?
Berli îşi înăbuşi un strănut. Tăcerea din cameră făcea să-i ţiuieurechile şi se ridică în picioare cu gesturi ţepene, scuturându-şi,într-un mod complet inutil, pantalonii de praf. Un bărbat înuniformă stătea la uşa din hol. Cu mâinile la spate, schimbând fărăîncetare piciorul de sprijin, îşi luă ochii de la el cadavru şiprivi pe fereastră. Un brad mai purta încă podoabele de Crăciun.Ici şi colo, se distingeau lumini în locurile unde ziua încă nuajungea complet, sub ramuri şi sub zăpada compactă.
- Nimeni nu ştie nimic aici? întrebă agasat Berli. N-aveţi nicimăcar o oră provizorie a decesului?
- Aseară, zise în cele din urmă celălalt bărbat. Dar e preadevreme…
- Pentru a o spune, completă Sigmund Berli. Aseară. Destul de vagaşadar. Unde sunt…
- Sunt absenţi în fiecare marţi. Familia, vreau să zic. Soţul şi ofată de şase ani. Dacă asta voiai să…
Agentul afişă un zâmbet vag.
- Da, confirmă Berli făcând turul biroului. Limba, începu elprivind pachetul de pe masă. A fost tăiată în timp ce proprietaraei era încă în viaţă?
- Nu ştiu, răspunse agentul. Am documentaţia pentru tine şi,întrucât toate examinările s-au terminat şi toată lumea este lacomisariat şi…
- Da, i-o tăie Berli, fără ca agentul să ştie foarte bine cu ce eracelălalt de acord. Cine a descoperit-o, din moment ce familia nuera aici?
- Omul de serviciu. Un filipinez care vine miercurea la şasedimineaţa. Începe de aici, din câte spune, şi continuă sus pentru anu trezi oamenii prea devreme. Camerele sunt la etaj. Laprimul.
- Da, repetă Berli pe un ton egal. Şi ei lipsesc în fiecaremarţi?
- E ceea ce spunea ea. În interviuri, zicea chestii de genul ăsta.Că scăpa de soţ şi de copil în fiecare marţi. Că-şi citea toatescrisorile. Că era o chestiune de onoare pentru ea să…
- După câte văd eu aici, murmură Berli, înfigând cu greu un stilouîntr-una din cutiile cu scrisori, este pur şi simplu imposibilpentru o singură persoană să citească tot.
Studie din nou cadavrul.
- Sic transit gloria mundi, declară, aruncând o privire în guracăscată. Statutul ei de celebritate nu prea-i mai foloseşteacum.
- Noi am adunat deja o grămadă de tăieturi din ziare şi totul estegata…
- Da, da.
Berli îi făcu semn să plece. Tăcerea era atât de adâncă, încâtpărea ireală. Nu se auzea niciun zgomot în stradă, nici măcarticăitul ceasului. Computerul era stins. Un radio mut îl fixa cuunicul său ochi roşu din vitrina unui dulap de lângă uşă. Pe placalată de deasupra şemineului, o gâscă sălbatică de Canada stătea înechilibru în zborul ei înţepenit. Labele îi erau decolorate, coadaaproape lipsită complet de pene. Ziua glacială desena un dreptunghifad pe covorul din spatele ferestrei de sud-est. Sigmund Berli îşisimţea tâmplele zvâcnind. Senzaţia dezagreabilă că se afla într-unmausoleu îl făcu să-şi plimbe un deget pe linia nasului. Nu preaştia dacă era furios sau tulburat. Femeia era în fotoliul ei, cupicioarele desfăcute şi cu pieptul în sus, deschizând larg o gurăfără limbă. Era ca şi cum profanatorul nu se mulţumise să-isustragă femeii un organ esenţial, ci o şi deposedase de orice urmăde umanitate.
- Vă înfuriaţi mereu când sunteţi chemaţi prea târziu, reluă încele din urmă agentul. Aşa că am lăsat totul cum a fost, chiardacă, după cum am zis, am terminat cu partea obligatorie…
- Nu se termină niciodată, îl întrerupse Berli. Dar mulţumesc. N-aiprocedat greşit. Mai ales cu această femeie remarcabilă. Oare presaa putut…
- Încă nu. L-am reţinut pe filipinez, va rămâne sub supraveghereatâta timp cât vom putea să ne-o permitem. Am fost, de asemenea,cât mai prudenţi posibil în exterior. Trebuie să securizămindiciile, mai ales cu zăpada asta, şi vecinii trebuie că şi-au pusniscaiva întrebări. Deocamdată, niciunul n-a putut să ne spunănimic. Toată atenţia lor e îndreptată probabil spre nouaprinţesă.
Un zâmbet fugar se transformă rapid într-o expresie degravitate:
- Dar asta e în afară de orice îndoială… "Fiona i farta" ea însăşi,ucisă. La ea acasă, în felul ăsta…
- În felul ăsta, repetă Berli clătinând din cap. Sugrumată,deci?
- Aşa a zis medicul. Nicio urmă de înţepătură, nici de glonţ.Urmele de pe gât, vezi…
-Hm. Uită-te mai degrabă la asta!
Berli privi limba de pe birou. Hârtia era pliată cu multăingeniozitate, ca o vază masivă cu laturi elegante şi simetrice,lăsând să treacă vârful limbii prin deschiderea ei.
Din volumul Anne Holt - "Aşa ceva nu se întâmplă niciodată", înpregătire la editura Trei, Traducere de Marie-Jeanne Vasiloiu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
