Impresii, observatii si memorii ale unei garzi decorp
Manuel Vázquez Montalbán(Barcelona, 1939 - Bangkok, 2003), scriitor si jurnalist spaniol, apublicat zeci de volume de poezie, romane si eseuri. De-a lungulcarierei, a primit numeroase premii: Planeta, International deLittérature Polici're, Nacional de Literatura, Nacional de laCrítica, Literar European, Bunche al Criticii din R.F. Germana,Ciudad de Barcelona, Recalmare, Raymond Chandler, Nacional de lasLetras Españolas, Grinzane-Cavour.
Seria romanelor al carorprotagonist este detectivul Pepe Carvalho, fost politist, fostmarxist si gurmand inrait, l-a transformat intr-unul dintre cei maicititi scriitori ai Spaniei si cel mai bine vândut pe planinternational.
In "Eu l-am ucis pe Kennedy"asistam la nasterea celebrului detectiv Pepe Carvalho ca personajliterar. Fost militant al Partidului Comunist, pleaca in State calector de spaniola la o universitate din Mid-West, apoi seangajeaza traducator intr-o agentie de spionaj a Statului, primestecâteva insarcinari speciale si apoi devine agent al CIA. Astfelajunge bodyguard al popularului presedinte Kennedy si este angajatsa-l asasineze. O face, n-o face? Tot ce stim este ca recunoaste caa acceptat plata. Pepe Carvahlo este un escroc sentimental hâtru sisarcastic, un psiholog cu etica ambigua, un expert in arta culinaracu slabicune pentru o prostituata fermecatoare pe numeCharo.
Personajele istorice din acestroman sunt intentionat falsificate si exista doar in fotografii siimagini apartinând culturii de masa. Relatiile dintre ele nu suntnici umane, nici reale.
De toate exagerariledeformatoare sunt raspunzatori programatorii.
Clasa de mijloc a cazut indizgratie,
S-a dus Mireya, si Margot amierlit;
Baiatul, insa, las faragratie
Si aristocrat oarecumzapacit,
A plâns ale raului priciniperverse,
Pe când tot cartierul Florida deSus
In cor intona sentimentediverse.
(Bailarin,
tangou de Riel yLinyera)
Complicitatea europeista aJacquelinei imi gâdila orgoliul.
- Palatul celor sapte Galaxii nue comparabil nici chiar cu Micul Trianon.
Se auzea pâna-n prima galaxiecum se hlizea si cum plescaia apa Monseniorul Cushing. Larastimpuri, umbra câte unui copilas in fundul gol trecea in goanaprin dreptul jaluzelelor. Jacqueline rasfoia o carte de Avedon siBaldwin. Bautura albastra isi clipocea bulbucii in doua pahareinalte, iar frunzele de menta incepeau sa se macereze. Am strânsdin ochi, ca sa simt mai bine contactul sexual al mâncarimii dingât. Bulbucii mi-au râcâit chiar si durerea. Am inceput sa asud.Sub minunata plastifiere a tenului machiat, Jacqueline nu asuda.Mi-am lasat privirile sa lunece peste peretele neintrerupt alincaperii circulare si mi-am adus aminte o betie de multuitata.
-Ai un dolar? Imi imprumuti undolar?
M-am grabit sa duc mâna laportofel, precipitându-ma in exces. Hohotul Jacquelinei mi-aparalizat oferta.
- Minunat. Nu mi-ai inselatasteptarile. Dumneata esti un adevarat cavalerspaniol.
A continuat sa priveasca relaxatcartea, si imediat mi-a pus-o deschisa sub ochi.
- Atroce, nu?
Am consimtit si s-a aratatsatisfacuta.
Nu voiam sa-mi scot sacoul, sanu-mi vada pistolul de la subsuoara. si nu din cauza lui, nici asenzatiei ordinar violente, pe care i-ar fi putut-o trezi, ci dinpricina bretelei urâte care prindea tocul armei, amintind demacabrul corset al unui invalid. Dar mi-era cald. Si poate ca erachiar cald. M-am ridicat, dând sa ma apropii cu disimulata pofta dea privi prin jaluzea. Pe gazon, familia Kennedy mânca sand-viciuri. Asfintea. Sub umbrele cenusii, undele piscinei isiregaseau linistea artificioasa. Un servitor negru aduna frunzemoarte plutitoare. Robert Kennedy facea lumânarea, iar cei doi fiimai mari il imitau. Am privit, am avut indoieli, iar am privit.Cocotat printre crengile unui castan de India, John FitzgeraldKennedy fuma dintr-o pipa nespus de lunga. Umbra unui nor aprecipitat amurgul. S-au intunecat pielea trupurilor, pielea lumii.Alde Kennedy si-au distilat brusc albeata danturii colective. VoceaJacquelinei mi-a ajuns la urechi ca a unei tovarasii a carei nevoieincepeam de-acum sa o simt.
- Crezi ca sistemul nostru desecuritate nu reuseste sa-l detecteze pe Carvalho?
- Nu-i cunoasteti pespanioli.
- O, ba da. Cunosc unul sau doi.Un angrosist din Detroit si un bucatar din Adlai. Nu le vad nimicneobisnuit. Pe moment, nu sunt invizibili.
- Sunt periculosi siincapatânati, ca evreii.
Jacqueline si-a sigilat cudegetul buzele mele pe-ale ei, privind cu neincredere colturileinexistente ale incaperii circulare.
- Te rog sa taci.
Murmurul comun al violonceluluiajungea pâna la noi. Infailibil: sase si jumatate dupa-amiaza, oraWashingtonului. Jacqueline s-a pus in miscare si eu amurmat-o.
A apasat pe un buton si arcul adat deoparte rafturile. Am deschis usa liftului si, aproapeinstantaneu, Jacqueline si cu mine am ajuns in a saptea galaxie.Salonul avea un kilometru patrat si era tapetat intr-o nuantaincolora. Plutea in el un podium dat cu lac negru, iar deasupra:Pau Casals. Interpreta sardana de la sase si treizeci, oraWashingtonului. Sardana Sfântului Martí del Canig". Câteva doamnedespuiate treceau in sir dintr-un colt intr-altul al podiumului, caniste pastai gânditoare pe deasupra vidului incolor. Profitând deintreruperi, de parca ar fi cautat un mic divertisment, maestrul leatingea cu arcusul ba pe spate, ba in locul ca ceara unde coapselerabufneau din strânsoarea flexiunii. Apoi, isi continuainterpretarea bogata in frumoase mieunaturi, presupunând ca ele potfi frumoase. Incaperea era in stare de imponderabilitate, iar pernape care mi-a aruncat-o Jacqueline mi-a ajuns cu mare intârziere inmâna.
M-am asezat in aer, pe perna. Amcascat gura, si am primit valatuci de gaz ai fericirii, patentWestinghouse. Era filtrat prin niste orificii romboidale, careatârnau si ele de presupusul infinit. Avea un iz usor degingerale.
Pe Jacqueline o fericeste totalorice conversatie estimativa cu privire la Palatul celor sapteGalaxii. In turul complex si complet, ea il prezinta cu entuziasmulconfesional al oricarei proaspete mirese, care-ti arata, fara sa seopreasca, cei saptezeci de metri patrati ai apartamentului ei cuchirie redusa. De asta data, vom strabate zece mii de metri patratiaproape pe nesimtite; o banda rulanta face din noi vizitatoriprivilegiati, care nu fac nici un efort.
Defazarea lingvistica aJacquelinei e evidenta, când afirma ca e tare nostim un menhirinalt de patru metri, din cel mai curat otel lins de soare, in cares-a intrupat, luând forma unei stele imperiale, toata genealogiaKennedy. Sau când striga, cu studiata semiisterie: "Ce emotionant!Ce emotionant!", la intrarea in reteaua de tevicolectoare
transplantata, cocleala cucocleala, sobolan cu sobolan, din decorurile hollywoodiene aleversiunii technicolore a Fantomei de la opera.
(...)
Lady Bird pune pisici moarte inbazinul closetului meu. Stiu ca spune lucruri neplacute desprerelatiile mele cu Jacqueline. Azi am incercat sa limpezesc bârfelecu presedintele, dar Kennedy nu m-a lasat sa sfârsesc. A convocatintreaga curte, pe Jacqueline, lady Bird si modesta-mi persoana.Fara sa ne dea nici o explicatie, ne-a luat capetele in mâini,Jacquelinei si mie, si ne-a sarutat pe frunte cu o puritate deepiscop orb, schiop si ciung.
Nancy Flower are pielea deirlandeza, parul castaniu-roscat de irlandeza, caldurici de fatacelta cu tendinte menoragice, mâini subtiri si reci, glezne camgroase si un fundulet cu lacomie rotund. A vrut sa se faca actritade teatru, dar isi pierdea aplombul, de cum pasea pe scena. Intimpul piesei Menajeria de sticla, de Tennessee Williams, dat de otrupa de amatori, a gafat atât de lamentabil, ca n-a mai revenitniciodata pe scena. Juca rolul Laurei, nespus de incântatoarea sifragila sora-fiica. La inceputul scenei a doua din actul al doilea,când sa intre prin stânga, evident, gata sa lesine, cu buzeletremurânde, cu privirile holbate si fixe, inainteaza din câtivapasi siguri spre masa si spune:
- O, mama... imi pare tarerau.
(Se clatina. Tom o prinde si oconduce spre sofaua-pat din salon.)
Nancy era constienta ca jucasescena foarte prost si nu i-a dat prin minte altceva decât sabâlbâie o scuza catre public: sunt inca tânara. De atunci, nu stiuprea bine cu ce s-a mai ocupat. Dar trebuie sa fi calatorit mult,caci cunoaste geografii nebanuite: de exemplu, a vizitat indiferite ocazii tari din lagarul socialist si a avut un logodnicturc, cu care nu a ajuns sa se culce niciodata.
S-a petrecut ceva insolit inanalele celei de-a treia generatii de calculatoare analogice. Onoapte intreaga, computerele au functionat necontrolate, plecând dela o pista informativa: genealogia familiei Kennedy. Concluziiletinerelor calculatoare sunt foarte interesante. Dupa câte se pare,exista, anterior trunchiului comun al i-e (indo-europenei), unembrion lingvistic originar: kenedeseta, limba unui coltisor dinPrusia, de unde se trag rasele nobile. Vocabula kenedet vrea saspuna "cuvânt", si din ea provine numele de Kennedy. Kenedetii aufost casta conducatoare a poporului Kenedem: preoti, sefi de trib,acrobati si misses Univers. O ramura a kenedetilor a participat laapararea Troiei, iar Virgiliu a comis o celebra infidelitateistorica, impiedicând, multe veacuri la rând, filtrarea adevarului.Stabul troian care s-a iubit cu Didona, regina Cartaginei, nu afost Enea, ci Kenea, un kenedet autentic. Enea a primit de la zeimisiunea de a fonda Roma; asa zice Virgiliu, dar nu trebuie uitatca el era, practic, un scriitor in slujba lui Octavian August. Celmai probabil e, dupa calculatoarele de a treia generatie, camisiunea divina a fost mult mai ambigua si ca Virgiliu a profitatde imprejurari, ca sa-si traga apa la moara.
In schimb, prospera tot mai multteza sustinuta de unii istorici irlandezi, dupa care Kenea nu s-aoprit la Roma, ci a mers mai departe pe drumul Mediteranei, incautarea tinuturilor chihlimbarului, unde ajunsesera fenicienii, acaror ruta de taina o cunostea Didona. Enea sau Kenea si-a facutplinul cu apa si combustibil in Atlantida si a luat-o spre nord. Incele din urma, a ajuns extenuat pe coastele Irlandei. Acolo,stirpea keneana continua prin descendenti. Dupa ce irlandezii auridicat limba, in vederea pronuntarii lui n din Kenea, obosealapalatala (cunoscuta din plin de cititorii nostri) i-a facut sa-icaute un sprijin. Fiind deja sus, in loc sa se lase neutralizata,pentru ca a sa iasa fara obstacole, ea a profitat de calatorie sis-a sprijinit pe dintii superiori: d. Initial, fonetica a ramas maimult sau mai putin legata de sonorizarea istorica. Astfel, Kenea adevenit Keneda. Dar,
impunându-se terminatia in y,ajungem la numele istoric modern: Kennedy. Rezulta ca misiuneazeilor pentru Kenea nu trebuia interpretata ca una incredintatalui, ci descendentilor sai. Chestiunea e clara când descoperim ca,in secolul VI al erei crestine, câtiva Kennedy s-au raliatexpeditiilor vikinge in Mediterana. Un Keneda s-a stabilit laGenova, iar urmasii lui au montat un negot cu porumbei calatori.Oamenii le-au spus "Columbi" (porumbei) si, cu vremea, autransformat porecla in nume. De aceea nu s-a stiut niciodata pânaacum ca un Keneda a fost impropriu numit Cristofor Columb, iaraltul a instaurat in Statele Unite monarhia catolica, sociala sireprezentativa.
Din volumul in curs de aparitie laEditura ART. Traducere din limba spaniola si note de IleanaScipione.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
