Omul care a salvat Coroana
Pe langa pierderile teritoriale, Tratatul de Pace de la Bucuresti prevedea mari despagubiri de razboi si subordonarea economica si politica a Romaniei. In aceeasi zi cu semnarea sa sunt semnate si un tratat economic romano-german si o conventie speciala privitoare la petrol. Prin aceste noi acte, Romania se obliga sa acorde unei societati germane pe 30 de ani dreptul exclusiv de a folosi terenurile statului roman pentru exploatarea si prelucrarea petrolului, a gazelor naturale, ozocheritei si a tuturor celorlalte bituminoase. Germanii de aceste concesii economice erau interesati. Restul prevederilor ramaneau pentru ei secundare.
P.P. Carp, infatigabilul batran om politic, cunoscand cererile Centralilor la tratativele de pace, ii scria lui Marghiloman cuvinte dure, invinuindu-l ca „n-a voit sa inteleaga ca, in vremurile acestea, oamenilor politici nu le mai este ingaduit luxul de a face pe trepadusii palatului in detrimentul neamului lor". El, Carp, credea ca trebuia lasat sa cada regele Ferdinand de pe tron, pentru ca germanii nu-l mai voiau dupa ce se ridicase contra lor in razboi, si sa fie inlocuit de un alt principe german, iar in acest caz cererile germane la pace ar fi fost mult mai reduse.
N-ar fi fost asa, dar Carp continua sa faca o opinie separata in randul oamenilor politici romani. Liderul liberal I.I.C. Bratianu avea dreptate cand afirma, la intrunirile majoritatilor liberale, ca Marghiloman „se sacrifica primind sa se inhame la o opera tragica, dar patriotica" si prevedea faptul ca pentru optiunea lui „va fi calomniat, ofensat, batjocorit" (unul dintre cei care o vor face, fireste din interese politice, va fi chiar el), dar „trebuie sa se stie ca acest om a salvat Coroana si Moldova si ca acest lucru primeaza".
Masinatiunile lui Marghiloman
Guvernul Maghiloman are in fata sa sarcini imediate: implinirea obligatiilor economice si militare ce decurg din Tratatul de Pace si din cererile din ce in ce mai exagerate ale armatelor de ocupatie, trecerea economiei pe picior de pace, incercarea de imbunatatire a situatiei financiare extrem de precare, potolirea miscarilor revolutionare, incadrarea Basarabiei in statul roman. Sunt probleme complicate, izvorate dintr-o situatie de exceptie.
Unele note din iulie 1918, nesemnate, pun in evidenta greutatea rezolvarii chestiunilor financiare si politice interne. Se simte o teama mare de miscarea revolutionara si in unele note nu se ezita a se sfatui guvernul Marghiloman sa duca tratative secrete, dar foarte serioase, cu germanii pentru a asigura viitorul tarii, mergand pana acolo incat sa se ceara schimbarea dinastiei numai pentru a se asigura concursul german. Fara a izbuti decat partial, guvernul Marghiloman incearca sa ia masurile cuvenite (vezi si decretele-legi, numeroase, elaborate de diferite ministere). Pentru „pacificarea" miscarilor revolutionare, el dubleaza corpul jandarmeriei, izbutind prin aceasta daca nu sa impiedice avantul revolutionar, in orice caz sa absolve de la demobilizarea ceruta de austro-germani si sa pastreze sub arme cateva mii de concentrati. Pentru stabilirea ordinii in Basarabia, staruie si obtine de la Centrali posibilitatea de a tine aici trupe armate, izbutind din nou sa sustraga de sub demobilizare o parte din armata, lucru binevenit cand tara ia din nou armele si continua razboiul. Salveaza cea mai mare parte a armamentului din inzestrarea armatei romane.
Potrivit art. 5 al Tratatului de Pace, Romania trebuie sa dea austro-germanilor 21 de trenuri cu munitii, a 20 vagoane fiecare. Guvernul Marghiloman amana insa mereu indeplinirea prevederilor acestui articol, pana in noiembrie 1918 netrimitand in teritoriul ocupat decat 7 trenuri, si acelea incarcate cu arme vechi (carora li se scosesera chiulasele), cu proiectile fara praf de pusca. "Nu sunt combinatiuni la cari n-am recurs, spunea Marghiloman in decembrie 1919, pentru ca sa tainuim ocupantului o parte din armata noastra. Dl ministru de Razboi (este vorba de generalul Rascanu, n.n.) poate spune daca d-sa n-a comandat una din acele grupari de compozitiuni eterogene, pe cari le inventam numai ca sa nu intre in socoteala diviziunilor pe cari aveam dreptul sa le pastram. Iar pentru armamentul armatei, prin tratat eram obligati sa dam 20 de trenuri de munitiuni. Ne-a apucat luna octombrie, domnii mei, fara sa fi predat mai mult de sapte trenuri, si in acele sapte trenuri nu era o arma, nu era un cartus, nu era un proiectil care sa poata servi. Ei! Lesne se judeca evenimentele, dar cum as fi vrut atunci sa se ridice criticele acerbe cari se formuleaza astazi!".
Fapt e ca, la 1 septembrie 1918, efectivul armatei romane era de 172.109 militari, cu 52 000 mai multi decat cifra impusa prin tratat. Un castig important pentru o Romanie care avea nevoie de armata ei ca de aer pentru a-si apara drepturile etnice deopotriva in est si in vest. „Cand a sunat ceasul liberarei, s-a putut dobandi ceea ce s-a facut cu o armata salvata de noi, cu o capetenie nediscutata de nimeni".
Actul impus in Parlament
La 15 iunie 1918 proiectul de tratat de pace este adus in fata Parlamentului. A Parlamentului nou, ales prin vointa guvernului Marghiloman. Odata cu proiectul de tratat, se supun dezbaterii tratatul juridico-politic, conventia consulara cu Turcia, conventiile economice cu Germania si Austro-Ungaria, cu Bulgaria si Turcia si, in plus, conventia de cai ferate cu Austro-Ungaria. Dezbaterea tuturor acestor proiecte e scurta, caci deputatii se gasesc, cum remarca A.C. Cuza, in fata unui „act impus pe care noi nu suntem liberi sa-l modificam".
Partidul Muncii, considerand pacea ca potrivnica dreptului fiecarei natiuni de a-si conduce destinele proprii, refuza sa participe la discutii si la vot. Generalul Averescu e impotriva caracterului definitiv ce se da pacii si cere guvernului sa declare ca se afla in fata unui act impus. Partidul Nationalist-Democrat defineste pacea ca „o irealitate". Pozitia marghilomanistilor o rezuma I. Petrovici, atunci cand afirma ca e o pace „impotriva careia protesteaza toata suflarea noastra, desi cu mintea noastra o acceptam", pentru ca, asa cum remarca C.C. Arion, ministrul de Externe in guvernul Marghiloman si unul dintre membrii delegatiei care a tratat pacea, ea „e cea mai putin rea din toate care se puteau incheia pentru tara noastra in acel moment". Puse la vot, tratatul de pace si anexele sunt ratificate de Camera Deputatilor cu 135 voturi, nici unul impotriva, dar multi absenti, si de Senat, la 21 iunie 1918, in unanimitate.
Chirurgul primeste o corectie de la un ofiter
La Senat, dr. Gerota citeste o declaratie prin care-l face pe rege raspunzator de razboi. Marghiloman are prilejul sa dea un raspuns taios si ferm, scotand din cauza Coroana, care intr-un regim constitutional nu putea sa faca altfel, iar cunoscutul chirurg se alege si cu o corectie primita pe strada de la un ofiter. O invatatura de minte. Politica nu e facuta pentru toti si e mai bine de cele mai multe ori sa-ti faci meseria careia i te-ai devotat.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
