...ne da poeta exilata in SUA*: jocuri neinocente caci,
dincolo de aspectul lettrist-permutational, au o clara coloratura polemica la adresa vetustului in poezie, a pasunismului, neaosismului, melodramatismului intimist...
Inteligenta poetei preia cliseele rostirii artizanale si, translandu-le fonic-alegoric, fara a le rupe cu totul de inteligibilul limbii romane (verbele si substantivele - chiar inventate - isi pastreaza terminatiile conjugarilor si, respectiv, declinarilor, conjunctii, prepozitii, adverbe, apar cand si cand ca atare, topica este cea a limbii romane), le expune ridicolului unui continut apropiat de zero. Si parca nefiind de ajuns demolarea limbajului, poeta isi exerseaza ironia si pe seama formelor genului liric (balada, rondel, sonet), creand fantasmagorice siraguri de vocabule care ne readuc in minte - ca-ntr-o anamorfoza bufa - autori si stiluri, cu tot arsenalul poeziei clasice, toate strabatute de unda de cinism ghidus cu care copiii deseneaza barba si mustati distinselor portrete dintr-un dictionar.
Daca Mircea Cartarescu in Levantul a reinventat o epoca prin mimetism voit al formelor si continutului, badinajul fiind inclus in proiectul insusi al volumului (asa cum nu te mai poti azi scufunda intr-o mina fara echipament modern), Nina Cassian, neintentionand exhaustivul, se joaca intr-un mod mai radical, renuntand complet la continut, demonstrandu-ne doar goliciunea formelor si a limbajelor sau, dimpotriva (subtilitate si a lui Isidore Issou), taria de nezdruncinat a formelor. Sa te joci inventand un dialect-mutant, o limba romana proiectata-n grotescul cine stie caror bolgii (supra) (infra)terestre, iata o aventura la care putini s-ar incumeta. Si ce este remarcabil in acest adevarat tur de forta e recunoasterea instantanee a "formei ca deformare" si, drept urmare, rasul perplexat, asemanator celui ce realizeaza brusc ca imparatul e gol. Iata cum e cainat eroul invins de destinul nendurator: "Faligata-i craia venda./ Faligata foarte mult./ Lane, lane, gors de benda,/ unde ti-e corinul ult?". Faligata foarte mult, la limita speculatiei, vrea sa semnifice ca "situatia e cam albastra" si-atunci eroul, catu-i el de "gors de benda", de dat dracului, a incurcat-o intrucat si-a pierdut pentru totdeauna "corinul ult", cel care-i chezasuia puterea. Stratul alegoric al structurilor unei limbi e scos la iveala ca o componenta substantiala a oricarei creatii lingvistice (deci si literare), iar asta este partea "constructiva" a acestor jocuri in oglinzi deformante. Un sonet e construit cu nastrusnica rima diminutivala "asi", asa ca miza de caraghios a bucatii e asigurata: "Au inmorit drumatice miloave/ sub rocul catinat de niturasi/ Atatia venizei de bori margasi.../ Atatea alne stramatand, estrave...// Nicicand guluiul arfic, bunurasi,/ n-a tofarit atatea nerucoave./ Era, pe cand cu veli si alibave,/ Cozimiream pe-o saita de gopasi.// Dar azi mai tumnarie-mi pare stena/ cu care goltul feric m-a clauns/ si zura-i neda, mult elenteena...// Doar vit si astrichie-n telehuns./ Imi zurnuie, sub noafe, melidena/ si linful zurnuie, rauns, prauns..." Aspectul de sarada, ori cel de sarja/a-da-cu-tifla (la Arghezi? la Ion Barbu?) intregesc bogata zestre hermeneutica a textelor. Bufonada e una a nisipurilor ori noroiurilor miscatoare care te prind si nu-ti mai dau drumul. Raunsi, praunsi, cozimirim cu totii printre atatia bori margasi si tofarim atatia gului arfici incat, la sfarsitul acestui karaoke lingvistic, e clar ca mai tumnarie ne pare tuturor stena si nu stim cum sa ne ferim sa nu ne zurnuie prea rau, sub noafe, melidena.
*) Nina Cassian, Avangarda nu moare si nu se preda, Editura Vinea, 2007
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
