- După imensul efortul depus pentru realizarea ediţiei critice, ne-am aştepta şi la o monografie Rebreanu în care să topiţi materia din "Tânărul Rebreanu", "Rebreanu. Amiaza unei vieţi", ciclul "Rebreniana" din volumele "Sertar", "Cu Liviu Rebreanu şi nu numai", precum şi "Rebreanu prin el însuşi", scrise tot de dvs. Cum l-aţi putea caracteriza într-o frază pe marele scriitor?
- S-a scris atât de mult despre Rebreanu, încât bibliografia critică a depăşit de mult dimensiunea creaţiei sale. E greu să arunci o monedă în sus, ban de aur sau de tinichea, fără să cadă pe umărul cuiva. Dovadă şi preluarea tacită a multor opinii deja formulate. Din opurile publicate, aş remarca studiile lui Ion Simuţ, Dan Mănucă, Mircea Muthu, Liviu Maliţa, G. Glodeanu, Constantin Cubleşan şi, mai de mult, ale lui Stancu Ilin, Aurel Sasu şi Al. Săndulescu. Cu precădere, perspectiva aleasă de mine a fost a istoricului literar. Consecvent proiectului iniţial, n-aş datora o monografie, ci un ultim volum biografic, "Glorie şi amurg". Dar, crede-mă: mi-ajunge. De altfel, nimic important din perioada anilor 1931-1941 n-a rămas în afara cercetării mele, de-ar fi doar cele consemnate în aparatul critic al ediţiei de "Opere", cărţile amintite de dvs., dar şi articolele risipite în periodice ori comunicările susţinute de-a lungul anilor în simpozioanele de la Aiud, Tescani şi Bistriţa. La vârsta mea, nu te întorci să repeţi ce-ai mai spus. Şerban Cioculescu, după remarcabila biografie consacrată lui Nenea Iancu, nu s-a îndurat să se aplece asupra altei cărţi de sinteză. Şi-a adunat paginile din reviste între coperţile unui volum şi a publicat "Caragialiana". Alte vremuri, alte uşi deschise în atelierele lui Gutenberg. Or, mai de curând, mi-a fost imposibil să reiau "Opera magna" a domnului Rebreanu, într-o formulă editorială totalmente inedită: "Opere" - în prezentarea autorului însuşi, dispunând de toate mărturisirile lui, de jurnale personale şi interviuri, de corespondenţă etc. Ce să spun de creaţia proprie, recenzată insistent şi elogios în presă, la radio şi televiziune, care n-a apucat să ajungă pe standurile librăriilor? Deocamdată, circulă în filialele Bibliotecii Bucureştilor şi în regim de "samizdat". Să sperăm că-i va veni şi ei rândul, ca şi paginilor răzleţe despre Rebreanu, adunate pe tema gloriei şi amurgului său. Îmi ceri o frază succintă, caracterizantă în ceea ce-l priveşte pe autorul lui "Ion". Fără pretenţia de a fi original, ţi-aş spune: un mare constructor, deschizător de drumuri, care a diferenţiat romanul modern românesc - obiectiv, psihologic, metafizic, analitic, social, politic -, fără să se repete în nicio carte de-a lui. Dacă în romanul istoric ("Crăişorul Horia") sau de dragoste ("Jar") n-a strălucit, precum autorul "Fraţilor Jderi" sau Ionel Teodoreanu, în celelalte a inovat. Iluştrii noştri predecesori ne-au oferit caracterizări metaforice: Lovinescu, de pildă, considera, încă de la apariţia lui "Ion", că pe altarul lui Rebreanu jertfim întreaga proză de la Filimon la Sadoveanu. Peste ani, inspirată mi s-a părut aprecierea unei cititoare, soţia lui Petru Manoliu, care, la o masă festivă - îmi spunea criticul - i s-ar fi adresat romancierului, caracterizându-l drept un uriaş stejar, căzut la examenul de botanică. (Uşor maliţios, Camil Petrescu avea să regrete, în acelaşi spirit, lipsa unei posibile sinteze între proza lui Rebreanu şi a lui Sadoveanu, ceea ce ar fi facilitat naşterea unui mare scriitor universal.) Chiar şi separate, creaţiile ambilor nu sunt străine de universalitate.
- Sunteţi unul dintre rarii editori exemplari pe care îi mai avem. Cum de a dispărut această şcoală a aplecării asupra textelor altora? Ce ar trebui făcut pentru a o revigora şi a avea din nou editori exemplari?
- Ca să răspund la prima întrebare, aş apela la spusele lui Rebreanu, că astfel aş căpăta mai multă crezare: "Pentru că omul politic român este imbecil, barbar şi anticultural. Cine ar fi dispus să nu mă creadă, să binevoiască a asculta discursurile «parlamentare» sau a citi articolele de gazetă ale oamenilor noştri politici. Cum să ceri simpatie pentru artă şi cultură unor oameni care nu sunt în stare să închege o frază, care nu se pot ridica o clipă deasupra meschinelor interese şi intrigi de culise? Arta şi cultura românească n-au să aştepte decât duşmănie de la oamenii politici de azi."
Când am reprodus aceste rânduri în ediţia de "Opere" (vol. 19, p. 12), i-am precizat sursa, menţionată şi în carte: "De vorbă cu Liviu Rebreanu", în revista "Spre ziuă", I, nr. 1, 11 mart. 1922, p. 13-15. Cenzorul a mârâit olecuţă, numai că l-am întrebat duios cu o imbatabilă ipocrizie: "Cine şi-ar permite să confunde mersul din Parlamentul anului 1923 cu starea din Marea Adunare Naţională, să confunde politicienii de ieri cu cei democraţi de azi?". Sunt convins că şi în zilele noastre vor mârâi destui. Repetă-le, la nevoie, aceeaşi replică. Ba mai mult: adaugă ce mai spune acelaşi Rebreanu, în acelaşi interviu, convins "că ar trebui să înţeleagă şi oamenii politici că arta şi cultura au cel puţin tot atâta importanţă în viaţa ţării ca şi o bancă sau o alegere de deputat frauduloasă. Acum de ce încep economiile de la carte şi cultură?" (ibidem). Mai multe nu spun, că aş putea fi considerat subiectiv.
Cu câţiva ani în urmă, am demisionat din funcţia de director la Editura Institutului Cultural Român, unde mă ocupam strict de colecţiile de patrimoniu, desfiinţate după plecarea mea. Renunţasem la nişte avantaje importante, pentru un umil post de muzeograf la Muzeul din Bistriţa, ce îmi îngăduia să finalizez ediţia de "Opere". Schimbasem un serviciu ce-mi deschidea drumurile la marile târguri internaţionale, pentru cărări ce duceau la Târlişua, Maieru, Rebra şi Rebrişoara. După ce am terminat ediţia, m-am apucat cu nişte tineri, cărora le predam în mers o activitate laborioasă, de uriaşul corpus de documente din arhiva scriitorului aflată la Biblioteca Academiei. În urma unor ordonanţe guvernamentale, am fost nevoit să abandonez noul şantier editorial, ca astfel statul să economisească 1601 lei, cât primeam în mână lunar. Halal economie! Construirea unui WC public ar fi costat mai mult decât lucrările în curs de elaborare. Şi ce lucrări?! Dintre ele, recent a apărut la Editura Academiei volumul "Intime" - corespondenţa dintre Liviu şi Fanny Rebreanu, din vechiul portofoliu lucrat cu ani în urmă. Când se va remarca lipsa biobibliografiei, a dicţionarului de personaje, a celor patru volume consacrate corespondenţei primite de scriitor de la confraţi, oameni de artă şi cultură, politicieni, ba chiar şi a "Operelor magna" în prezentarea romancierului - că se va găsi careva să-şi aducă aminte - voi fi departe. Mai e cazul să vă răspund şi la cealaltă întrebare?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
