Au trecut 25 de ani de când Dracula a fost răpus în castelul luidin Tansilvania. În acest răstimp, Mina şi Jonathan Harker au avutun fiu, Quincey, care visează o carieră artistică, încurajat de unmisterios actor român, doctorul Seward a căzut pradă dependenţei demorfină, Arthur Holmwood a lăsat furia şi resentimentele să-imacine viaţa, iar profesorul Van Helsing a ajuns un bătrân aparentinofensiv. Echilibrul precar al vieţilor lor, marcate de tragediiletrecutului, este spulberat atunci când o mână ucigaşă începe să-ivâneze. Să fi înviat Dracula, însetat de răzbunare? Sau o forţămult mai cumplită ameninţă să cotropească lumea, scufundând-o înîntuneric? Străzile sumbre ale Londrei invadate de ceţuri devinscena unei neaşteptate şi sângeroase înfruntări finale.
Personajele celebre create de Bram Stoker îşi continuă cruciadaîmpotriva răului în "Dracula, mortul viu", cartea-eveniment aacestui an. Continuare a romanului "Dracula" (care a introdusvampirii în imaginarul lumii de azi), "Dracula, mortul viu"estesemnat de Dacre Stoker, strănepotul lui Bram Stoker, şi Ian Holt,scriitor şi scenarist. Pornind de la însemnările lui Bram Stoker,aflate în arhiva familiei, cei doi au creat singura continuarelegitimă romanului, în spiritul intenţiilor literare şi în stilullui Stoker, părintele lui Dracula şi întemeietorul genuluihorror.
"Dracula, mortul viu"va apărea la Editura Humanitas Fiction, întraducerea lui Carmen Săndulescu.
"Cu neţărmurită iubire, Lucy"
Inscripţia era singurul lucru la care se putea gândi doctorulJack Seward acum, când simţea întunericul ajungându-l din urmă.Întunericul aducea pace, fără nici o rază care să lumineze cubrutalitate rămăşiţele zdrenţuite ale vieţii lui. Ani de zile şi-idedicase luptei împotriva întunericului. Însă acum îl aştepta cubraţele deschise.
Amintirea lui Lucy nu-i dădea pace decât noaptea. Îi simţea şiacum, în vise, îmbrăţişarea caldă. Preţ de câteva clipe fugare, seregăsea la Londra, în vremuri mult mai fericite, când locul lui pelume şi cercetarea lui aveau un sens. Asta era viaţa pe care ar fivrut să o împartă cu Lucy.
Larma din zori, zdrăngănitul rapid pe care cărucioarelelăptarilor, căruţele pescarilor şi vehiculele altor negustori îlscoteau pe străzile pietruite ale Parisului năvăli peste visarealui Seward şi-l aruncă în asprimea prezentului. Se forţă să-şideschidă ochii. Îl usturau ca o rană dată cu iod. În timp ceprivirea îi poposea pe tavanul crăpat al camerei de hotelpărăginite pe care o închiriase la Paris, se gândea la cât de marierau schimbările din viaţa lui. Îl întrista să constate că şi-apierdut vigoarea. Bicepşii îi atârnau, de parcă erau săculeţi deceai, imediat după ce i-ai scos din ceainic. Venele care se vedeaupe braţe semănau cu nişte râuri desenate pe o harţă zdrenţuită. Erao umbra a ceea ce fusese.
Seward se rugă ca moartea să vină cât mai repede. Trupul şi-lhărăzise ştiinţei, spre a fi obiect de studiu la facultate. Sesimţea bine la gândul că în moarte va putea să le aducă ajutor şiinspiraţie unor viitori doctori şi oameni de ştiinţă.
După o vreme, îşi aminti de ceas, care era şi-acum cuibărit înmîna lui stângă. Îl întoarse. Şase şi jumătate ! Preţ de o clipă,panica puse stăpânire pe el. La dracu'. Dormise prea mult. Sewardse ridică împleticit. O seringă goală se rostogoli pe masă şi sesfărâmă de lemnul soios al podelei. O sticluţă fumurie cu morfinăera cât pe ce să aibă o soartă asemănătoare, dar el se grăbi săprindă preţiosul lichid, desfăcând cu mişcări automate cureaua depiele de pe antebraţul mânii stângi. Circulaţia îşi reveni lanormal în timp ce îşi lăsa mâneca în jos şi prindea cămaşadestrămată cu butonul cu argint cu monogramă. Se încheie la vestăşi îşi puse la repezeală jacheta. Wallingham&Sons erau cei maibuni croitori din Londra. Un costum făcut de oricine altcineva s-arfi făcut praf cu zece ani în urmă. Vanitatea moare greu, îşi ziseSeward chicotind fără pic de umor.
Trebuia să se grăbească dacă ţinea să prindă trenul. Oare undeera adresa? O pusese la loc sigur. În clipa asta, când avea nevoiede ea, nu mai ţinea minte unde e. Luă salteaua plină de paie şi orăsuci cu faţa în jos, inspectă partea de dedesupt a meseişchioape, privi cu atenţie sub lăzile de legume care erau folositepe post de scaune. Răscoli prin maldăre de tăieturi din ziare.Titlurile vorbeau despre preocuparea actuală a lui Seward: poveştiînfiorătoare despre Jack Spintecătorul. Fotografii de la autopsiaprimelor cinci victime cunoscute. Femei mutilate pozând, cupicioarele desfăcute, de parcă ar fi fost în aşteptarea asasinuluidement. Spintecătorul era socotit un măcelar al femeilor - darmăcelarul are mai multă milă faţă de animalele pe care lesacrifică. Seward citise şi recitise rapoartele de autopsie denenumărate ori. Pagini întregi de teorii şi idei pe care le avea,scrise pe bucăţi de hârtie, pe fâşii de carton sau pe cutii dechibrite foşneau în jurul lui ca frunzele purtate de vânt.
Sudoarea care-i curgea de pe frunte începuse să-i înţepe ochiiînroşiţi.Dracu' s-o ia, unde o pusese? Binefăcătorul riscase enormca să obţină informaţia. Seward nu suporta gândul că l-ar puteadezamăgi pe singurul om care mai credea în el. Toţi ceilalţi - ceidin familia Harker, cei din familia Holmwood - abolut toţi credeaucă şi-a pierdut minţile. Seward ştia că, dacă ei ar putea să vadăcamera asta, şi-ar spune că părerile lor sunt îndreptăţite. Cercetăcu de-amănuntul tencuiala măcinată, care purta urmele crizelor luiprovocate de morfină, străluminările lui bizare scrise cu cerneală,cu cărbune, cu vin, ba chiar şi cu propriul sânge. Nici un nebunn-ar putea fi mai bătător la ochi. Era convins că toate acesteînsemnări vor dovedi cândva că era perfect sănătos la minte.
Printre toate cele,se afla şi o pagină smulsă dintr-o carte,ţintuită în perete de tăişul, cu vechi pete de sânge, al unui cuţitcu lamă curbată şi mâner de os. Pe pagină apărea portretul uneifrumuseţi pline de eleganţă, cu părul ca pana corbului. Subfotografie, o inscripţie: Contesa Elisabeta Bathory, circa1582.
"Bineînţeles, aici am ascuns-o." Râzând, smulse cuţitul dinperete, apucă hârtia şi o întoarse. Găsi adresa vilei din Marsilia,mâzgălită cu scrisul lui abia descifrabil. Mai luă crucea, ţepuşade lemn şi funia de usturoi care atârnau lângă portretul contesei,după care scoase un cuţit de argint dintr-o scobitură a podelei. Lepuse pe toate în genta lui de medic, care avea un fund dublu, şi leacoperi cu articole medicale obişnuite.
Trenul plecă din gara de Lyon fix la ora anunţată. Văzându-l cumse îndepărtează exact când el îşi plătea biletul, Seward traversăîn goană clădirea afectată de ploi ca să ajungă la dihaniapufăitoare care tocmai depăşea cea de-a şaptea arcadă a staţieiterminus. Reuşi să ajungă din urmă ultimul vagon şi să se aburceînainte ca trenul să apuce să prindă viteză. In timp ce executaacel salt îndrăzneţ, inima i se umflă de mândrie. Erau lucruri pecare le făcuse adesea în tinereţe, alături de texanul Quiney P.Morris şi de vechiul lui prieten Arthur Holmwood.Tinereţea era undar pe care tinerii îl iroseau. Seward zâmbi în sinea luirememorând zilele temerare din vremea când era nevinovat...şineştiutor.
Doctorul luă loc în vagonul-restaurant impecabil în timp cetrenul se târa spre sud. Nu se mişca suficient de repede. Îşiconsultă ceasul de buzunar; nu trecuseră decât cinci minute. Sewardse întristă la gândul că nu-şi mai poate umple timpul scriind înjurnal, pentru că nu-şi mai putea permite luxul. N-aveau să ajungăla Marsilia mai devreme de zece ore. Acolo va găsi în sfârşitdovada care venea in sprijinul teoriilor sale şi le arăta tuturorcelor care se feriseră de el că nu era nebun şi că avusese dreptatede la bun început.
Aveau să fie cele mai lungi zece ore din viaţa lui Seward.
― Les billlets, s'il vous plaît.
Seward se uită cu ochii măriţi la conductorul care stăteaaplecat deasupra lui cu o privire neînduplecată şinerăbdătoare.
― Iertaţi-mă, spuse Seward. Îi dădu conductorului biletul,potrivindu-şi fularul în aşa fel încât să-i acopere buzunarulsfâşiat de la piept.
― Sunteţi englez? întrebă conductorul, cu un puternic accentfranţuzesc.
― Da, de ce?
― Doctor?
Conductorul făcu semn din cap spre geanta medicală de lapicioarele lui Seward.
― Da.
Seward urmări ochii cenuşii ai conductorului care catalogaupersoana jerpelită din faţa lui, costumul care-i venea prost şipantofii ponosiţi. Era departe de a fi imaginea unui doctorrespectabil.
― Am să arunc o privire în geanta dumneavoastră, vă rog
Îi dădu geanta, pentru că realmente nu prea avea de ales.Conductorul extrăgea tacticos tot felul de sticluţe, le citeaetichetele şi le dădea drumul înapoi cu un clinchet. Seward ştia cecaută conductorul şi spera să nu-şi împingă căutarile preadeparte.
― Morfină, anunţă conductorul ridicând vocea atât de mult încâtalţi pasageri începură să-i privească.
― O prescriu câteodată ca sedativ
― Aş vrea să vă văd autorizaţia, vă rog.
Seward începu să se caute prin buzunare. Cu mai bine de o lunăîn urmă, fusese semnată Convenţia Internaţională asupra Opiumului,care interzicea importul,vânzarea, distribuirea şi exportulmorfinei fără autorizaţie medicală. Îi luă atât de mult timp să ogăsească încât, în momentul când în sfârşit scoase la luminăautorizaţia, conductorul era gata să tragă semnalul de alarmă.Conductorul examină hârtia, se încruntă, apoi îşi pironi ochiimetalici pe documentul de călătorie. Regatul Unit era prima ţarăcare introdusese fotografia pe paşapoarte. Seward pierduse mult îngreutate faţă de momentul când fusese făcută fotografia. Culoareapărului era acum mult mai cenuşie, barba avea un aspect neîngrijit,sălbatic. Omul din tren semăna foarte puţin cu omul dinfotografie.
― De ce vă duceţi la Marsilia, doctore?
― Tratez un pacient care se află acolo.
― Ce suferinţe are acest pacient?
― Suferă de o dereglare narcisistă a personalităţii.
― Qu'est-ce que c'est...?
― Este o instabilitate de ordin psihologic care-l determină pepacient să exercite un control tip animal de pradă, autoerotic,antisocial şi parazitar asupra celor din jur. În plus...
― Merci. Conductorul îl întrerupse pe Seward înapoindu-i acteleşi biletul cu un bobârnac îndemânatic. Se întoarse şi se adresăexclusiv bărbaţilor de la masa următoare. ― Les billets, s'il vousplaît.
Jack Seward răsuflă uşurat. Îşi puse hârtiile la loc în jachetăşi controlă din nou ceasul de buzunar, un tic nervos. Părea căinterogatoriul durase ore întregi, dar nu trecuseră decât cinciminute. Trase în jos perdeaua cu ciucuri de la fereastră ca să-şiferească ochii de lumina zilei şi se adânci în scaunul capitonat cupluş de culoarea vinului roşu.
"Cu neţărmurită iubire, Lucy".
Strânse preţiosul ceas aproape de inimă şi închise ochii pierdutîn visare.
Era cu un sfert de veac în urmă. Seward ridica acelaşi ceas sprelumină ca să citească mai bine inscripţia: "Cu neţărmurită iubire,Lucy."
Ea era acolo. Şi era vie.
― Nu-ţi place, spuse ea bosumflată.
El nu putea să-şi ia ochii de la ochii ei verzi, blânzi ca opoiană în căldura verii. Lucy avea o apucătură ciudată, urmăreagura vorbitorului de parcă ar fi încercat să guste cuvântul următorînainte să fie rostit. Iubea viaţa cu patimă. Zâmbetul ei putea săîncălzească cea mai rece dintre inimi. Pe banca din grădină în aceazi de primăvară, Seward privea cu uimire cum soarele îi luminaşuviţele rebele ale părului roşcat care dansau în bătaia brizei,aureolându-i chipul. Parfumul proaspăt al liliacului se întâlnea cuaerul sărat al portului Whitby. De atunci încolo, de câte orisimţea mirosul liliacului, îşi amintea acea zi frumoasă, amară.
― Pot doar să deduc, spuse Seward, dregându-şi vocea înainte săamuţească de tot, că, de vreme ce ai scris pe bilet "Iubit prieten"în loc de "Logodnic", te-ai hotărât să nu accepţi cererea mea încăsătorie.
Lucy îşi feri privirea, ochii i se înceţoşară. Tăcerea era maigrăitoare decât orice.
― M-am gândit că e mai bine să afli de la mine, spuse Lucysuspinând. Am consimţit să mă căsătoresc cu Arthur.
Arthur fusese prietenul lui Jack de pe vremea când erau puştani.Seward îl iubea pe Arthur ca pe un frate, dar îl invidiaseîntotdeauna pentru uşurinţa cu care le căpăta pe toate. Era frumosşi bogat şi nu cunoscuse nici cea mai mică urmă de grijă sau dezbatere. Nici de inimă frântă.
― Înţeleg.
Propria voce îi suna în urechi ca un scheunat.
― Ştii că te iubesc, şopti Lucy. Dar...
― Dar nu la fel de mult cum îl iubeşti pe Arthur.
Sigur că nu putea să concureze cu înzestratul Arthur Holmwood şinici nu era la fel de îndrăzneţ ca celălalt admirator al lui Lucy,texanul Quincey P. Morris.
― Iartă-mă, continuă el pe un ton mai blând, înspăimântat că arputea să o jignească. Am uitat care mi-e locul.
Lucy se aplecă şi îl mângâie pe mână, cam cum ar fi făcut cu unanimăluţ drag.
― Am să fiu mereu lângă tine.
Înapoi în clipa prezentă, se răsuci în somn. Măcar de-ar maiputea să vadă frumuseţea din ochii lui Lucy... Ultima dată când îicontemplase, în acea noapte cumplită la cavou, nu văzuse decâtdurere şi chin. Amintirea strigătelor lui Lucy încă îi mai pârjoleasufletul.
După ce se dădu jos din tren, Seward se porni să străbată pe oploaie torenţială labirintul marseiez de case albe, blestemândmomentul pe care şi-l alesese. Evident, căutările lui îl aducea peRiviera franceză în martie, singura lună ploioasă. Înaintaîndârjit, aruncând priviri înapoi spre fortul Saint-Jean, carestătea ca o santinelă de piatră în portul de culoare violetă. Apoiîşi roti ochii de jur împrejur să studieze oraşul provensal, carefusese ridicat în jurul unui sat vechi de vreo 2 600 de ani. De-alungul străzilor se mai vedeau artefacte ale ctitorilor greci siromani. Seward deplâgea faptul că a venise într-un refugiu foartepitoresc cu un scop atât de sinistru. Deşi n-ar fi fost pentruprima oară când nenorocirea îşi făcea simţită prezenţa aici. Cu unsecol în urmă, oraşul de la malul mării fusese devastat de ciumă şipiraţi.
Seward se opri. În faţa lui se ivi nedesluşit o vilă cu etaj,tipic mediteraneană, cu obloane mari de lemn şi cu bare de fierforjat la ferestre. Iscodind de după norii de ploaie, luna cea recearunca o strălucire spectrală asupra zidurilor albe. Vila eraacoperită cu olane roşii care-i aminteau de unele vechi casespaniole pe care le văzuse când îl vizitase pe Quincey P. Morris înTexas, cu mulţi ani în urmă. Îi dădeau un aer rău prevestitor, bachiar neprimitor, pentru o vilă înzorzonată de pe Rivieră. Părea săfie lipsită de viaţă. Îi îngheţă sufletul la gândul că s-ar puteasă fi venit prea târziu. Seward verifică încă o dată adresa.
Aici era.
Brusc, auzi cum se apropie, cu puterea tunetului, împroşcândpietrele străzii, o trăsură trasă de cai. Se retrase sub o boltă deviţă-de-vie din faţa clădirii. Nu era nici urmă de strugure înpăienjenişul de ramuri picurătoare. O trăsură neagră cu ornamenteaurii, sofisticate, pluti în susul colinei, trasă de două iepenegre strălucitoare. Animalele se opriră fără să li se comande.Seward îşi ridică privirea şi, spre surprinderea lui, văzu că nuexistă nici un fel de vizitiu. Cum era cu putinţă aşa ceva?
O siluetă înaltă se ivi din trăsură. Iepele se repeziră să semuşte una pe alta, nechezând ascuţit, cu gâturile arcuite. Apoi,spre uimirea lui Seward, plecară în trap perfect, fără ca vreunvizitiu să le mâne. Una dintre mâinile înmănuşate în negru alesiluetei ţinea în sus un baston, cealaltă se adânci în buzunar încăutarea unei chei, când se opri deodată de parcă şi-ar fi datseama de ceva.
― La dracu', bombăni Seward pentru sine.
Persoana din faţa uşii îşi lăsă capul pe-o parte, aproape ca şicând ar fi auzit vocea lui Seward printre stropii de ploaie, şi seîntoarse încet spre viţa-de-vie. Valuri de panică îl inundară peSeward, dar reuşi să-şi ţină cumpătul. Mâna înmănuşată poposi peborul jobenului de catifea. Când jobenul fu ridicat, dezvăluind ocascadă de bucle negre ce mângâiau umerii siluetei, Seward îşibirui cu greu senzaţia de sufocare.
Rotiţele minţii se învârteau ameţitor. "E chiar ea!"Binefăcătorul avusese dreptate.
Contesa Elisabeta Batory stătea la intrarea vilei şi arăta exactla fel ca în portretul pictat cu mai bine de trei sute de ani înurmă.
"Dracula, mortul viu" va apărea la editura Humanitas Fiction, întraducerea lui Carmen Săndulescu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
