Deceniile trecute au dat o alta fata, proletara, Bucurestiului, rapindu-i farmecul interbelic si introducand capitala Romaniei in cercul de beton al lagarului socialist. Biserici daramate sau mutate, cartiere intregi "sistematizate" prin stergerea de pe fata pamantului, strazi si bulevarde cu nume inlocuite, case vechi si arii de verdeata eliminate fara nici o remuscare, pentru a se face loc obiectivelor ceausiste.
Dupa Revolutie, aceasta desfigurare facuta de sus in jos, dinspre un Centru discretionar catre clasa, chipurile, conducatoare, a fost substituita printr-o veritabila devalmasie a construirii, iar controlul absolut - printr-o dulce, anarhica iresponsabilitate. Face fiecare ce vrea, scapa cine poate cu cate un aviz care ii da dreptul sa-si puna in opera fanteziile arhitectonice. Vazut de sus sau batut cu pasul, Bucurestiul apare azi ca un urias bazar, o metropola pestrita, incoerenta urbanistic, cu vechile repere aproape sterse si cu cele noi - inexistente ori insuficiente.
Dramele Bucurestiului istoric a fost tema de discutie propusa recent, la Clubul Prometheus, de catre revista Romania literara. O tema sensibila si grava si un motiv de reflectie ingrijorata pentru orice om de buna credinta care, nascut ori venit in Bucuresti, s-a atasat de fostul "mic Paris". Au participat, la intalnirea de la Prometheus, nume sonore (Barbu Cioculescu si Simona Cioculescu, Nicolae Noica, Victoria Dragu-Dumitriu, Stefan Cazimir, Mihai Zamfir, Andrei Pipppidi, Pavel Susara, Doina Jela, Peter Derer, Gabriel Dimisianu, Adriana Bittel, Alex. Stefanescu, plus Ioana Parvulescu, excelenta moderatoare a discutiilor), care s-au referit dintr-o perspectiva sau alta, din unghiul experientei personale si comunitare, la ceea ce ar trebui sa ne intereseze pe toti. Umorul bine cunoscut al lui Stefan Cazimir (care a prezentat periplul statuii lui Caragiale prin Bucuresti) nu facea decat sa sublinieze si mai pregnant intreita criza urbanistica: de autoritate, de fonduri si de transparenta. La acestea putem adauga ineficienta formelor de protest, semnalata de Victoria Dragu-Dumitriu. Dupa cum arata Nicolae Noica, cand e vorba despre investitii de zeci de milioane de dolari, obiectiile civice si estetice sunt intampinate cu un zambet ingaduitor. Catedrala Sfantul Iosif ori Biserica Armeneasca arata fara dubiu cum in numele progresului sunt aruncate la cos ori alterate ireversibil notele specifice ale Bucurestiului, marcile lui identitare. Cate au mai ramas vizibile, exprimate printr-o viziune in care traditia si noutatea sa fie conciliate.
Cei care, tot lucrand cu pickhammerul, ne ametesc cu viitorul de aur al metropolei ar trebui totusi sa se abtina sa vorbeasca in numele generatiilor viitoare. Ma tem ca acestea ne vor bate obrazul.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
