Pe cand treceam, serile trecute, prin cartierul in care locuiesc - un cartier marginas, cu blocuri noi (acuma, vechi) si urate - si priveam in sus ca sa nu vad lumea de jos, am zarit, intr-un balcon de la etajul I, printre crengile unui tei, o scena uluitoare: asezati fata in fata, la o masuta scunda si sub para unui bec ce-i lumina din spate, proiectandu-le umbra pe sticla mata a parapetului, un domn si o doamna (probabil, sot si sotie) jucau sah.
Amandoi cu ochelari, atenti si concentrati, pareau ca nu aud larma inconjuratoare, unde urletul motoarelor se amesteca cu zbieretele muzicii dintr-un fast food proaspat inaugurat si cu racnetele telespectatorilor din apartamentele vecine la golul bagat de nu-stiu-cine in poarta nu-stiu-cui, ca nu simt combinatia, strict specifica Bucurestiului estival, dintre parfumul teiului, aroma mititeilor, mirosul prafului, miasma gazelor de esapament si duhoarea gunoaielor si a canalelor, ca nu-i intereseaza nimeni si nimic in afara miscarii pionilor de la un patratel la altul.
In chip ciudat, dar nu inexplicabil, imaginea aceasta mi-a adus in minte alte imagini varatice, evocate in cartea pe care tocmai o citeam - Intoarcere in Bucurestiul interbelic de Ioana Parvulescu: imagini de oameni mergand duminica dimineata la concertele de la Ateneu, imagini de oameni plimbandu-se, in amurguri linistite, cu barca pe lacul Cismigiu, imagini de oameni iesind, in buza noptii, frumos imbracati si volubili, de la Teatrul National sau de la Opera si indreptandu-se agale spre gradina de vara unde canta discret o mica orchestra.
Imagini ale normalitatii, ale vietii cotidiene dintr-un oras civilizat. Imagini care pot fi intalnite, si in ziua de azi, in alte orase, orase foarte mari (Parisul) sau relativ mici (Vicenza) din Europa aceea unde visam sa ajungem si noi, peste nici sase luni... O Europa unde spectacolele de teatru incep, vara, la 8 sau chiar la 9 seara, pentru ca autobuzele, tramvaiele, metroul circula pana la 12 sau chiar 1 noaptea, iar pe urma intra in serviciu transportul public de noapte, astfel incat spectatorul mediu sau foarte tanar, care nu are masina personala, sa poata ajunge bun-sanatos acasa.
O Europa unde teatrele incheie cu RATB-ul locului conventii privind gratuitatea transportului pe anumite linii, simpla prezentare a tichetului de intrare la spectacol permitand accesul posesorului in vehicul. O Europa harnica si ocupata, dar senina si stiind sa se bucure de arta, de civilizatie, de viata... Ce bine ar fi ca drumul pana acolo sa fie la fel de scurt ca si drumul gandului meu de la balconul din Berceni la metroul din Paris!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
