Se numeşte Septimius Ilarie. Un bărbat cu un aspect fizic comun, aparent fără însuşiri. Şi totuşi, cum reuşeşte un astfel de bărbat să cucerească numeroase femei, de la adolescente naive până la mature trecute prin numeroase experienţe? Cum reuşeşte să le satisfacă atât dorinţele sufleteşt, cât şi pe cele trupeşti? La aceste întrebări răspunde romanul Femeile insomniacului printr-o năucitoare cascadă de întâmplări descrise cu umor (uneori negru), ironie şi sarcasm. La sfârşitul lecturii, orice femeie îşi va dori să cunoască un bărbat ca Septimius Ilarie şi orice bărbat şi-ar dori să semene, măcar puţin, cu acelaşi Septimius Ilarie.
"În Femeile insomniacului, Radu Ţuculescu pune din nou Muzica să spună poveşti, să arcuiască ficţiuni, să se descurce cu iţele unor întâmplări de viaţă curentă, care privite în sine produc repulsie şi oroare, dar luate armonios, în acompaniament, reuşesc performanţe rare şi paradoxale - frigul se îmbujorează de pasiune, fineţea învinge coerciţia, şocul delaţiunii se tratează cu ironie, paralizia îşi lasă deoparte căruţul constrângător şi o apucă voioasă pe câmpul florilor din mătasea rochiilor de bal, voracităţile trupeşti iau calea blues-ului, nu pentru a se domoli, ci pentru a se rafina.
Ademenitor în nadele frumosului, Radu Ţuculescu face parte dintre scriitorii care nu lasă cititorilor decât o singură nemulţumire, aceea de a fi ajuns involuntar prea repede la sfârşitul cărţii." - Cristina Balinte
Cînd se născu Septimius Ilarie, ursitoarele erau adunate în jurul unei mese rotunde, rudimentară şi grosolană, din lemn nelustruit, muşcat vîrtos de cari. Jucau cărţi, fumau ţigări ieftine fără filtru şi dădeau pe gît, cu gesturi aproape ritualice, păhărele cu rachiu alb. Fumul de ţigară se foia în jurul lor atît de gros încît abia de auziră scîncetele nou-născutului. De fapt, spre deosebire de marea majoritate a pruncilor proaspăt apăruţi în viaţă, Septimius Ilarie ţipă doar de cîteva ori scurt şi nu prea ascuţit, răspunzînd conştiincios la palmele primite peste fese. Anunţă, în felul acesta, că e viu şi sănătos. Îşi făcu, carevasăzică, datoria pe care fiecare făptură omenească trebuie să şi-o facă atunci cînd deschide ochii prima oară în lume şi i se taie cordonul ombilical. Apoi tăcu, liniştindu-se complet, considerînd caraghios şi inutil să mai dea, haotic, din mîini şi din picioare. Doar ochii negri continuară să i se mişte cu agerime, scăpînd priviri curioase în jur.
Mama Eliza, ca orice mamă normală din lume, îl adoră din prima clipă. În clipa următoare, ceru o cană mare cu cafea, o ţigară şi un ziar cu pagini sportive şi cuvinte încrucişate. I se reaminti că în salon nu se fumează. Îşi ceru scuze, zîmbind adorabil, ca-n poveştile cu zîne. În timp ce sorbea cu deosebită satisfacţie din cana cu cafea, îi explică micuţului Timi de ce echipa locală de fotbal a pierdut, acasă, ultimul meci apoi îi arătă un careu cu cuvinte încrucişate, propunîndu-i să-l rezolve amîndoi. Timi o asculta cu vădit interes şi neascunsă mirare. Se anunţa naşterea unei legături trainice între mamă şi fiu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
