Expozitia Dialog cu himera, un inspirat omagiu adus memoriei artistului Vasile Kazar (1913-1998), de la ICR urma sa fie deschisa pana pe 21 aprilie. Dar poate proiectul va fi reluat, aceasta initiativa fiind prea valoroasa.
Cei care au "prins" evenimentul si-au putut aminti de ce arta lui Vasile Kazar este pe de-o parte singulara in contextul istoriei artei romanesti si, pe de alta, de ce a placut studentilor sai de la sectia de grafica a Institutului "Nicolae Grigorescu" atat de mult, incat au continuat (niciodata imitat!) acele coordonate spirituale care duceau la estetica sa aparte. Fara Kazar, nu am putea poate vorbi la fel despre arta lui Octav Grigorescu, Ion State sau despre Tudor Jebeleanu, Casia Cehi, Done Stan sau Dan Erceanu.
Inspiratul titlu al expozitiei este ca un fel de cheie de lectura a creatiei artistului, marcata de un univers de fiinte himerice. In lucrarile sale, privitorul intalneste parca un adversar care invita nu la reverie, la seninatate, la catharsis, ci la o incrancenata calatorie in inima unui fantastic care da adesea seama despre dimensiuni abisale si intunecate ale realului.
Acest fantastic al lui Vasile Kazar, abscons si nelinistitor, e construit cu mare virtuozitate artistica si estetica; punctele sale de contingenta cu realul sunt minime, imaginile sunt evanescente intr-un mod special - scapa acelei posesii a privirii date de recunoastere, contururile si atributele care fac identificabil un corp sau un chip omenesc se compun si decompun in alte contururi si umbre.
Tehnica plastica a lui Vasile Kazar da, intr-un fel, ea insasi seama de anumite dimensiuni proprii poeticii sale: pata de acuarela, de culoare, sau de griuri de tus peste care vine semnul ferm, ca o incizie, al penitei artistului, in suprapuneri, hasuri si contururi de negru.
Marele istoric de arta Nikolaus Pevsner arata in The Sources of Modern Architecture and Design ca sculptorii si pictorii s-au rupt de public inca din secolul XIX, tintind scopuri estetice care nu-l (mai) implicau. Comentand un documentar despre Pablo Casals si anume o imagine in care magicianul violoncelului canta, complet singur, intr-o capela alba, Vasile Kazar spunea: "Asta inseamna pentru mine arta". Creatia acestui artist stabileste niste raporturi foarte speciale cu privitorul, cu publicul si arta sa isi asteapta exegetul. Acela care sa inteleaga afinitatea lui Kazar cu Rilke, Mateiu Caragiale, autori pe care i-a comentat grafic in carti (Elegiile duineze s.a.m.d.) sau in opere separate.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
