Când a debutat, in 1995 (la unan dupa "Ieudul fara iesire" si dupa "Arta Popescu"), cu volumul"Jucaria mortului", Constantin Acosmei habar nu avea canotorietatea va veni târziu, la vreo zece ani dupa. Astazi se vedelimpede ca o astfel de carte, singulara, marcheaza o data inistoria recenta a poeziei românesti. O data si un stil, ba chiar oviziune.
Poezia lui Constantin Acosmei nue una care sa se refere explicit la moarte. Dar nici nu mai eranevoie. Exista atâta amar in ea, atâta presimtire a vidului, anesigurantei, a inutilitatii, incât moartea nu ar mai puteainspaimânta. Relatarile copilului, ale barbatului si ale batrânuluisunt scenarii care divulga tot ceea ce poate fi mai pesimist si mailipsit de sens in viata unui om, condamnat de la bun inceput laumilinta. Aceasta pare a fi conditia "personajelor" din acestetexte: umilinta permanenta. Mai jos de atât nu se poate ajunge; e opedagogie nihilista a deriziunii aici, in care victima este omullipsit de orice posibil reper. Cerul pare gol, lumea de dincolo nuar fi decât o luminoasa compensatie ("zeii sunt vii/ numai insudalme"). Realitatea lui Acosmei este mult mai dura decâtspaimele, angoasele thanatice ale altor poeti. Omul bacovian esteun optimist plin de energie pe lânga acest individ lipsit de oricereper; doar ca, din prea multa drama, totul devine ridicol, ca in"Week-end cardiac". Excesul de suferinta, mai ales etalat, atinge,uneori, ridicolul; exista o ironie a sortii pe seama careia Acosmeistie sa se amuze si ale carei farse stie sa le guste.
In toata simplitatea lorostentativa, aceste poeme ascund o arta a miniaturii: cine ar credein naturaletea lor, in firescul rostirii ar cadea in capcana.Exista, de fapt, o foarte atenta dramuire a sensului fiecarui poem,in care deriziunea capata fatete aproape stridente in simplitatealor: titlul marcheaza intotdeauna un contrast cu banalitateacultivata, in forme cât mai austere, in poemele propriu-zise. M-asputea opri la oricare poem din acest grupaj, la "Seducatorul" saula "Garden Party". Aleg insa" Odihna": "(umblu pe o strada/ si imidau seama/ca am inghitit apa/ zic - frate loveste-ma/ cu pumnul incap/ prinde-ma bine de par/ si târaste-ma afara/ daca ti-e scârba/da-mi zece lei/ sa ma duc in piata/ si sa ma cântaresc)" Observati,mai intâi, ca toate (anti)poemele lui Acosmei sunt dispuse intreparanteze. E un semn ca ceea ce ne transmit ele putea foarte binesa fie trecut sub tacere, ca, la urma urmelor, ele nu atenteazacatre o metafizica la vedere, nu propun subiecte esentiale, grave,ci doar decupeaza din realitate scene când absurde, cândcaraghioase, in care individul apare mereu strivit, cocosat deevidenta conditiei sale ridicole, lipsite de sansa. Primele versuridin acest scurt poem mai sus citat ies, parca, din proza lui DaniilHarms. De data aceasta, scenariul obisnuit nici nu mai esterespectat: proximitatea mortii nu mai copleseste, ci sperie saudoar amuza prin ridicolul sau posibil. Finalul este cautat anodin,iar dintr-o astfel de situatie omul iese acoperit de derizoriu (nuintâmplator folosesc repetat, cu incapatânare calculata, acestcuvânt). Marile temeri sunt altele, cele care intaresc consecventaceasta conditie neinsemnata: "mi-e frica sa nu se stârneasca/blindele de pe sira spinarii".
Poate comit o blasfemie, dar numa abtin: va indemn sa comparati primul vers al unui "Sonet in X"(pe care, atentie, poetul il elaboreaza tocmai pentru a face cuochiul si a ne indemna sa vedem ca si celelalte texte, atât desimple in rostire, sunt tot rodul unei elaborari acribioase) cuinvocarea muzei din epopeile homerice si veti avea in fata formulaunei poezii care mizeaza mai curând pe taceri erudit orchestratedecât pe efecte retorice verbioase: "Zeita, taci!" Acosmei practicao arta a conciziei, pornita dintr-o vizibila blazare, care ilapropie de ultimul Bacovia, cel atât de dispus sa inventariezebanalitatea in toate manifestarile ei aparent lipsite de sens.Totul este intors pe dos, dar nu dintr-o pornire iconoclasta saudintr-un prea acut sentiment al revoltei, nici dintr-o constiinta adeja spusului.
Intreaga poezie a lui Acosmei arputea ilustra foarte bine un deziderat formulat de Quintillian:"Ars este celare artem". In traducere (neimaginara): "Este o artasa-ti ascunzi arta".
BOGDAN CRETU(nascut la 21 ianuarie 1978, in judetul Constanta) este lector laCatedra de Literatura Romana din cadrul Facultatii de Litere,Universitatea "Al.I. Cuza" din Iasi. Doctor in filologie, cudistinctia "magna cum laudae", din iulie 2006. Volume publicate:"Arpegii critice. Explorari in critica si eseistica actuale"(Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Romania; Premiulpentru debut al revistei "Convorbiri literare"); "Matei Visniec -un optzecist atipic" (Premiul pentru debut al "Ziarului de Iasi",nominalizat la Premiul pentru debut al revistei "Romanialiterara"), "Lecturi actuale. Pagini despre literatura romanacontemporana" (Premiul pentru critica al revistei "Ateneu"),"Utopia negativa in literatura romana". Cronicar literar, eseist; apublicat in jur de 500 de articole in diferite reviste culturale.Semneaza prefete la numeroase volume, antologii etc. Redactor alrevistei "Paradigma". Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania sial Asociatiei pentru Literatura Generala si Comparata. Din 2006,semneaza o rubrica saptamanala in "Ziarul de Iasi". Colaborator laemisiunea "Convorbiri literare" a Radio Iasi, din 2006.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
