Ca de obicei, cand stagiunea e inchisa, iar agenda comentatorului e goala, vine momentul privirii in urma, asupra a ceea ce a oferit anul teatral nu demult incheiat. Este vorba, fireste, despre o perspectiva partiala si declarat personala - ca sa evitam obsedanta pereche obiectiv-subiectiv, ce pare sa-i urmareasca atat pe cronicari, cat si pe beneficiarii (ma rog...) lucrarilor lor. Caci nimeni, oricat s-ar stradui, nu poate fi obiectiv, subiectivitatea fiind inerenta conditiei umane. Ceea ce, in schimb, oricine poate incerca este sa fie corect.
Lucru care nu-i catusi de putin mai usor; si nici mai simplu. Dincolo de faptul ca, in calitatea sa, va sa zica, de om, cronicarul are si el tariile si slabiciunile lui (tarii de cap si slabiciuni de inima), viata actuala a scenei romanesti nu constituie deloc mediul prielnic exercitiului critic onest. Nu sunt de vina pentru asta numai datele strict materiale ale problemei - de pilda, amanuntul jenant ca, redactiile publicatiilor de cultura fiind, in general, sarace-lipite, ziaristul viziteaza teatrele din tara pe cheltuiala acestora din urma, profitand de invitatiile cu masa-casa asigurate, ceea ce contribuie la discrete (uneori; alteori, de-a dreptul grosolane) deformari ale realitatii de la fata locului: cum sa le spui public unora care te-au gazduit si "omenit" ca spectacolele lor sunt proaste? Desi pare minora si oarecum hazoasa, situatia aceasta (atat de raspandita incat tinde sa fie perceputa ca normala) pune temeinic umarul la crearea unor ierarhii bizare, daca nu false de-a binelea; si, adeseori, initiatul va sti sa deduca, din tonul delirant ori, din contra, rezervat al cronicii, cum a aratat nu spectacolul, ci tratatia de dupa. Abstractie facand de asemenea imprejurari sordide (vai, cat de omenesti, totusi!...), ramane in picioare chestiunea de fond: climatul artistic mediocru genereaza retele de "putere", de influenta si de interese ale caror ramificatii (nu intotdeauna vizibile) au invadat trupul - oricum suferind - al teatrului romanesc, imobilizandu-l, tintuindu-l intr-o stare de autoadmiratie tampa si impiedicand, cu agresivitate chiar, indispensabilele actiuni sanitare. Si invers: feluritele tovarasii, cumetrii si amicitii rau intelese nasc si hranesc o atmosfera neprielnica nu doar exprimarii libere si dezbaterii deschise a opiniilor, ci si creatiei si creativitatii insesi. Pe solul nesigurantei legislative si al aproximatiilor organizational-manageriale, acest cerc vicios sigileaza o cadere in sine pe care, probabil, teatrul nostru de azi trebuie s-o traiasca pana la capat spre a o putea depasi. La limita, exemplul filmului romanesc, care a fost nevoit sa atinga fundul prapastiei pentru a porni apoi in sus cu un elan care inca ne uimeste, poate fi mobilizator.
Stagiunea 2007-2008 a prelungit suferinta structurala, mostenita din sezonul anterior (care si el, la randul lui, a preluat boala s.a.m.d.), a institutiilor de spectacol, aflate intre apele unor normative care, mai ales in privinta reglementarii relatiilor de munca specifice, mentin ambiguitati inadmisibile. Situatia directorului care nu izbuteste sa intocmeasca programul de spectacole al teatrului din cauza actorilor angajati (la propriu si la figurat) in mai multe locuri si in mai multe "proiecte" deodata a devenit atat de obisnuita incat nu mai induioseaza pe nimeni - cu atat mai putin pe respectivii interpreti, carora ideea de fidelitate fata de scena unde "presteaza" cu contract pe viata le este perfect straina. E adevarat, situatia aceasta caracterizeaza peisajul teatral bucurestean, unde migratia actorilor intre diversele institutii face ca niciuna sa nu-si mai poata pastra fizionomia pe care spectatorii s-au obisnuit, in ani, sa le-o atribuie. (Cine mai poate spune, astazi, ce diferenta este intre teatrul care se face - de exemplu - la "Nottara" si cel care se face la Mic?) Mai timid si mai putin spectaculos, ea a inceput sa apara insa si in teatrele din alte orase mari din tara, pe masura ce si aici se inmultesc tentatiile paraprofesionale de tipul "colaborarilor" la televiziunile si posturile de radio locale, la scolile superioare de profil ce prolifereaza intr-un dispret suveran fata de calitatea invatamantului pe care il ofera etc. Atata vreme cat conducatorii teatrelor nu vor dispune de instrumente legislative capabile sa clarifice o data pentru totdeauna drepturile si obligatiile angajatilor si angajatorilor, miscarea browniana a actorilor va continua - si din ea, cu siguranta, nu calitatea "actului artistic" va avea de castigat.
In aceste conditii, alcatuit, de regula, in chip haotic, "la inspiratie", repertoriul va infatisa publicului din Romania o imagine foarte aproximativa a miscarilor, curentelor si curentilor, modelor, chiar, ce configureaza teatrul lumii, contribuind - si el, repertoriul - la defazarea de care cultura autohtona (poate, cu exceptia literaturii) sufera si de care devii cu umilinta constient atunci cand calatoresti in strainatate. Nu-i vorba despre faptul ca (de pilda) la noi se joaca, la nivel national, mai mult clasicii - peste tot in lume se intampla asta -, ci despre cine sunt acesti clasici. In fapt, pe scenele autohtone nu-i intalnesti, in proportii revelatoare, decat pe Shakespeare (campion absolut), Cehov si... Eugen Ionescu, devenit, cu vremea, mai clasic decat, e de presupus, si-ar fi dorit. In rest, doar cate un Moliere, Ibsen, Strindberg, Goldoni sau Pirandello mai sparg monotonia afisului; tragicii greci sunt pe cale de disparitie, de Lope, Calderon, Corneille, Racine, Goethe, Schiller, Turgheniev, Brecht sau Beckett (daca tot am vorbit de Ionescu) prin targ se aude foarte rar ori nu se mai aude deloc. Iar cand se aude, piesele "atacate" sunt, cu obstinatie, mereu aceleasi, cu variatii aproape imperceptibile. De aceea, un titlu precum Ce pacat ca-i curva de John Ford (Teatrul "Bulandra", regia: Alexandru Darie) face efect de bomba - si nu numai din cauza sunetului socant.
Prin contrast, "modernii si contemporanii" par sa stea ceva mai bine. Daca este chiar asa vom vedea data viitoare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
