Arta japoneza este foarte atractiva pentru romani. Nu stiu pe ce anume se bazeaza aceasta afinitate (probabil pe teoria extremelor - de orice fel - care se atrag), dar Orientul Indepartat pare fascinant si daruitor de surse de inspiratie si de modele de urmat. Exista - cred ca mai exista si acum - o frenezie a haiku-ului, iar in pictura observam de curand o influenta a stampelor japoneze in lucrarile Rodicai Ion. Una dintre cele mai mari colectii de arta orientala din lume ii apartine unui roman (sau i-a apartinut, nimeni nu mai stie exact ce se intampla cu aceasta mostenire a generalului Bagaoanu). In ce ma priveste, cred ca arta japoneza poate fi usor de imitat si foarte greu de inteles.
Rigoarea si obligativitatea constructiei duc arta orientala spre manierism, fapt ce o face usor de imitat. Codurile culturale sunt insa dificil de descifrat, mai ales de catre un european scolit la cartezianism si pozitivism. De asemenea, mentalitatile, tablele de valori sociale, morale, politice, comportamentele fac si mai dificila intelegerea acestei lumi mai ales cand ea ne parvine gata codificata in opera. De aceea, cartea lui Gyuri Kazar - Rolul si semnificatia prim-planului in "Meishi Edo Hyakkei" de Hiroshige, Editura Charmides - reprezinta in acelasi timp un ghid in arta privirii si un fir al Ariadnei in arta (si lumea) japoneza.
Fundamental, ea ne propune o intelegere a lumii: lucrurile esentiale nu sunt cele care iti sar in fata, cele care se asaza in prim-plan. Trebuie sa treci dincolo de ele spre a descoperi ceva cu adevarat frumos, sublim, semnificativ. Este o arta a discretiei si a detaliului revelata numai ochiului negrabit si mintii care face relatii profunde. Tehnic, Gyuri Kazar incearca sa prezinte si sa analizeze relatia speciala dintre prim-plan si fundal, accentuand faptul ca "in multe cazuri, prim-planul actioneaza ca simbol, ceva diferit si mai presus de sine insusi".
Ma opresc din expunerea lucrarii lui Gyuri spre a rememora primele mele initieri intr-o astfel de tehnica. Invatam de la Gheorghe Cucu (fratele lui Ion Cucu) sa fotografiez si Gica imi tot repeta: "Ai grija la elementul uman si la punctul la care vrei sa se uite privitorul pozei". Un cartier de blocuri, fotografiat ca ansamblu - cu un peisaj arid, de betoane si asfalt - putea fi facut uman intr-un mod foarte simplu, tinand in dreptul aparatului o creanga rupta dintr-un copac. Prim-planul (frunzele de forme diferite) iti sugera prezenta unui privitor asezat la racoarea umbrei si transmitand ceva din aceasta racoare si impietritului peisaj. In fine, fixarea atentiei asupra unui detaliu am vazut-o rezolvata genial intr-un peisaj de cosmar: nimerisem la fabrica de excavatoare de la Braila intr-unul dintre momentele alea cand se lua curentul si era o pustietate infricosatoare cu acei mastodonti de fier inert. Si totusi aveam nevoie de o poza cu un excavator care pleca la export. Nu era niciun muncitor pe care sa-l asezam pe utilaj spre a umaniza fierul mort. Si atunci, intr-o sticla de lapte, Gica a pus cateva flori rupte la repezeala de pe o alee a fabricii si a asezat sticla in dreptul cabinei cu usa intredeschisa. Detaliul acesta spunea o poveste despre un om care nu se vedea, dar care era extrem de prezent acolo prin sticla cu flori.
Gyuri Kazar ne explica pas cu pas la ce sa privim, cum sa privim, ce inteles au elementele de prim-plan pentru cele din fundal, unde se afla persoana care priveste intregul peisaj. Iata cum trebuie inteles acest peisaj (Minowa Kanasugi - Mikawashima): "Din partea de sus a prim-planului un cocor tancho - simbol al vietii lungi si fericite - acopera cu aripile sale intregul peisaj, in timp ce al doilea cocor, aflat mai in spate, arata de parca duce dorul perechii sale. Intreaga compozitie poate fi o expresie a unei teme metafizice in care "cerul imbratiseaza pamantul spre a ajunge la fericirea cosmica".
Asociata staticului, inghetului, rigiditatii, iarna poate fi plina de caldura si miscare privita de undeva din dreapta sus: "Ramurile unui bambus ce se apleaca sub povara zapezii si cele trei vrabii in zbor accentueaza aceasta compozitie curbilinie par excellence. Prim-planul are o semnificatie simbolica, bambusul fiind asociat in mod traditional cu iarna si frigul". Urmarind miscarea ramurilor, privirea se duce spre siluetele cu umbrela de pe strada ce prind astfel viata, le anima si ne induc o bucurie a iernii. Miscarea este impusa si de spatiul curb, indicandu-ne parca locul de unde vin sau incotro se indreapta personajele care fara ramurile de bambus si cele trei vrabii ar fi inghetat in peisaj.
O alta compozitie (Kanda konya-cho) fixeaza atentia spre fundal in ciuda (sau poate tocmai datorita) unui prim-plan care acapareaza aproape toata privirea: "Tesaturile yukala din bumbac vopsit din stanga si tesaturile tenugui - purtand monogramele celui care le-a imprimat: uo de la Uoya Eikichi si hiro de la Hiroshige - in dreapta atarna de pe suporturile de uscare ridicate deasupra pravaliilor boiangiilor din cartierul Kanda. Acestea incadreaza inzapezitul munte Fuji-san din departare. Un detaliu important al compozitiei este silueta stilizata in forma de cruce a unei pasari in zbor pe fundalul cerului albastru".
Gyuri Kazar se opreste cu aceeasi migala si stiinta asupra stampelor lui Hiroshige cu care maestrul si le-a lucrat. O arta rafinata presupune un privitor rafinat.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
