Dupa "rasfatul" din restul anului, cand aproape ca nu are zi fara seara de spectacol, vara este, pentru critic, un rastimp deopotriva placut si agasant. Placut, pentru ca isi mai odihneste si el ochii (cei doi, plus ochiul de soacra) fixati, altminteri, asupra scenei, si agasant, pentru ca... someaza. Teatrele sunt in vacanta, artistii - cati nu zburda pe malul marii - in suse, numai el, sarmanul, sfesnic la datorie, vorba lui Pristanda. Noroc cu ceea ce se cheama stagiunea estivala, care a inceput sa functioneze, timid, si la noi. Si noroc cu... nou-nascutii.
Adica, bineinteles, cu trupele proaspat dedicate teatrului si care, pline de entuziasmul inceputurilor, au inca toate gandurile si "disponibilitatile" indreptate spre meserie, cariera, succese, arta, glorie. Sau, macar, bucurie si speranta.
Bucuria si speranta par a fi cuvintele-cheie, deocamdata, pentru toti "intreprinzatorii" pe care i-am vazut debutand, intr-un fel sau altul, in viata teatrala. Este, de pilda, cazul artistului plastic Daniel Divrician, proprietarul unui spatiu numit Galeria Montage, unde isi propune sa gazduiasca "evenimente" din zona artelor vizuale si ale spectacolului, adica expozitii, pe de o parte, si reprezentatii de teatru sau dans, pe de alta parte. Situata intr-o zona pitoreasca, desi nu tocmai prietenoasa, intr-o casa veche de pe Calea Calarasi, Galeria are suficient spatiu pentru a adaposti, relativ comod, douazeci-treizeci de spectatori dornici, eventual, sa-i viziteze "pruncul": Teatrul Montage, care va produce montari - preponderent - ale tinerilor regizori si actori. Spectacolul inaugural al micutului teatru, Valmont, in regia lui Marcel Top, a iesit in premiera nu demult. Afisul spectacolului trece, pe post de autori ai textului, doua nume: Choderlos de Laclos si Heiner M?ller; in realitate, ar fi trebuit sa mai apara inca unul (al regizorului, probabil), in a carui bibliografie sa si figureze titlul amintit, fiindca nici prozatorul francez Pierre Choderlos de Laclos (1741-1803), nici dramaturgul german Heiner M?ller (1929-1995) nu au scris ceva numit astfel; cel dintai a publicat un (celebru, intre timp) roman epistolar intitulat Legaturile periculoase, din care celalalt a extras tema unei frumoase piese in doua personaje intitulata Cvartet. Valmont este numele unuia dintre personajele romanului si piesei - si, de fapt, piesa este cea care furnizeaza materia literara a spectacolului; este vorba despre un dialog de extraordinara poezie si cruzime intre marchiza de Merteuil si vicontele de Valmont, doi filosofi sui generis si practicanti ai amorului carnal, cu toate placerile si durerile, fizice si sufletesti, pe care el le presupune. Spectacolul imaginat de tanarul regizor se desfasoara pe un podium construit de Daniel Divrician (aici, si scenograf) in mijlocul incaperii; spectatorii stau pe laturile lui lungi, precum - ni s-a explicat - niste oaspeti la masa. Desigur, sugestia unui festin al devorarii reciproce dintre cei doi parteneri-adversari e o sugestie posibila; totusi, podiumul induce, automat, ideea de teatru, de teatralitate, la limita, de prefacatorie - iar cele doua semnificatii nu se impaca prea bine. Apoi, duelul verbal dintre eroi este mereu incordat, plin de neprevazut si de surprize, putand oferi, prin urmare, destul "combustibil" unui spectacol; totusi, regizorul a simtit nevoia sa adauge cuvintelor miscarea felin-lasciva a doua figurante mute si alte "semne" care pentru cine nu cunoaste dinainte romanul sau piesa nu face lucrurile prea clare. Din fericire, jocul actoricesc salveaza situatia: desi foarte tineri, Iulia Lumanare si Radu Iacoban izbutesc sa stapaneasca si textul, cu toate dificultatile lui, si miscarea, riscanta in asemenea conditii; tanara actrita, mai ales, vadeste o putere de concentrare si un simt al nuantelor care o anunta, daca va continua sa munceasca, drept posibil nume mare, in viitor, al firmamentului teatral.
Nume mari ar putea deveni, cine stie, si unii dintre componentii trupei Teatrului GET (Gest-Expresie-Teatralitate) sustinut de Consiliul Judetean Vaslui si sosit intr-un scurt turneu bucurestean cu primul sau spectacol: Mantaua, dupa Nikolai Vasilievici Gogol. Rod al pasiunii profesionale a doi scenografi barladeni, sotii Sandu si Iuliana Maftei (care si-au asumat, acum, nu doar "haina" vizuala a productiei, ci si dramatizarea nuvelei gogoliene si regia), micul ansamblu de elevi din diverse licee vasluiene a evoluat cu perfecta disciplina si totala daruire intr-un spectacol ingenios ca formula si agreabil ca imagine, un spectacol lipsit - slava Domnului! - si de pretentii estetice excesive, si de ticuri amatoricesti. Evident, o analiza stricta ar trebui sa releve unele precaritati ale dramaturgiei, ce fac greu de inteles pe alocuri (mai cu seama in absenta vorbelor) povestea modestului functionar despuiat de catre hoti de marea realizare a vietii lui - o manta aratoasa -, dar importante aici sunt, in primul rand, demersul ca atare si soliditatea echipei. Drept premiu pentru fragezii teatralisti, iata, in incheiere, numele lor: Vlad Tabara, Corina Diaconu, Madalin Geantau, Alex Bejenariu, Constantin Jigolea, Madalina Popliuc, Carmen Dorobat, Mihai Chipcia, Andreea Patrici, Monica Ursu, Geanina Petruca, Stefania Puscaciu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
