Drumul e lung şi imi place vuietul roţilor pe şine. Măadoarme. La fel e şi când citesc o carte care imi place: măadoarme. Nu sunt o ignorantă. Pur şi simplu, lucrurile frumoase măadorm. Pentru ca imi trezesc imaginaţia şi pot să le visezcontinuarea. Dar şi pentru că mă liniştesc.
Dacă ar fi să incerc să-mi imaginez viaţa altfel, numai intren aş putea-o face. Pentru că aici nu am televizor, nu aminternet şi nu am nici semnal la telefon.
Nu am televizor, poveştile căruia să-mi servească şablonpentru viaţa pe care o vreau. Si să imi inspire modele de viaţăstupide sau imposibile.
Nu am nici internetul, care să imi descurajeze dorinţa de a mărecrea, prin multele imagini iluzorii şi uriaşa informaţiederutantă.
Nu am nici telefon, care să-mi intindă curse promiţătoare pânăla următoarea beţie, când viaţa ţi se pare extraordinară, aşamizerabilă cum e, şi să nu mai vrei să schimbi nimic.
Am nevoie de circumstanţe ca aceasta. Un şirag de vagoane şicuşete, ca o salbă de scoici. Fiecare să işi asculte drumul şi săişi audă gândurile.
In tren sunt imobilizată - nu am şifonier, să mă bag in el şisă schiţez ore intregi viitoarele mele ţinute; nu am bucătărie,unde să pierd vremea curăţând aragazul, gătind sau indopându-mă cuorice şi nu am nici lumină bună, precum cea din spatele biroului,la care să citesc.
Singurul lucru pe care il pot face in tren este să-mi imaginezo altfel de viaţă.
O viaţă in continuă mişcare, intocmai acestui tren. Inţelepţiine invaţă să observăm pietrele, apa, focul şi semnele. Refugiaţiişi basarabenii au invăţat de la trenuri. Trenul este o punte intredouă lumi. Iar trenul in care sunt a fost atat puntea care le-adespărţit, atunci când fugeam dintr-o realitate ca să mă ascund incealaltă, cât şi puntea care le-a unit, atunci când nu existaevadare nici dintr-una, nici din cealaltă.
De aceea plec şi acum la Chişinău. Am nevoie să fug deRomânia. In tren, nu mă deranjează nimeni. Astfel, drumul devineunul imaginar şi parcă trenul fuge cu mine şi mă duce undevadeparte, unde voi fi in siguranţă.
Aspiratia la siguranţă imi dă un sentiment de linişte şi mi separe că, uşor, incep să adorm.
Adorm şi când mă cuprinzi şi incepi să-mi spui cât de mult măiubeşti. Imi place să (re) scriu, adorm. Si trec anii şi nu maipublic nimic. Pentru ca imi ia mult timp şi imi solicită mult efortsă fiu trează.
Imi place să beau, beau, adorm. Si nu reuşesc să beau preamult, pentru că adorm repede.
Imi place să fac plăcinte la cuptor, imi place cum miros -adorm.
Era să mor intoxicată, odată. In somn. Pentru că mă apucasemde gătit şi mirosul plăcut m-a adormit. Plăcintele se copseseră, secarbonizaseră, ieşea căldură in casă şi căldura mă adâncea şi maimult in somn. Ieşea fum in bucătărie, din bucătărie ieşea pe subuşă, pe holul blocului. Eu mă afundasem in somn şi in fum, caintr-un vis de care imi era dor.
M-au speriat nişte lovituri puternice in geam. Noroc căstăteam la parter şi noroc că am auzit. Am avut, pur şi simplu,noroc, pentru că ştiu că dorm foarte adânc şi nu aud bătăile in uşăşi nici alarma telefonului. Am simţit mai degrabă că m-a smucitcineva de mâna şi m-a alergat la fereastră. Am deschis geamul şi amtras cu forţă aer in piept. Mi-am dat seama că ma sufocam. Atunciam văzut că dormitorul era plin de fum negru şi abia atunci amsimţit mirosul de ars. Am alergat la bucătărie şi am inchisaragazul. Nu vedeam nimic, dar imi aminteam pe unde sunt masa,aragazul şi frigiderul, pipăiam intuitiv şi am reuşit să inchidfocul.
M-am intors la geam. Afară era un ţigan tânăr şi chipeş. Azis: "Am crezut că ai murit" şi a râs speriat. L-am recunoscut. Eraun fost prieten de-al meu. Stătea in Drumul Taberei. Dar ce cautael acolo, in Vitan? Ziua, la ora 16.00? Nu imi amintesc nici acum,când am reuşit să-i arăt că mă mutasem in Vitan?
Acum inţeleg de ce garsoniera de la etajul cinci se inchiriasechiar inainte să-l sun pe proprietar şi să ii spun că m-am decis sămă mut. Tot atunci, se eliberase garsoniera da la parter. Si m-ammutat aici. Iniţial nu am vrut, pentru că ştiam că la parter mereuse infundă veceurile. Dar Dumnezeu prevăzuse ziua aceasta, ziuamutării mele aici, şi numai posibilitatea disconfortului unui veceuinfundat putea să imi salveze, un an mai târziu, viaţa.
Dacă aş fi fost mai hotărâtă şi nu imi lua o grămadă de timpsă mă decid dacă vreau să mă mut in Vitan sau nu, dacă vreau unapartament cu două camere sau o garsonieră, daca era momentuloportun să-mi părăsesc iubitul sau nu, in fine, dacă aş fi fost maihotărâtă in tot ce făceam pe atunci, aş fi reuşit să ma mut laetajul cinci, iar atunci nu ar mai fi fost nimeni să imi bată ingeam, pe un covoraş plutitor, la ultimul etaj al blocului, şi poatecă sfârşeam intoxicată.
Nehotărârea poate salva vieţi. Poţi să spui că a fi nehotărâtinseamnă să nu ştii ce vrei de la viaţă; dar iată că uneori a finehotărât inseamnă, pur şi simplu, să alegi Viaţa.
Ţiganul apăruse de neunde să imi salveze viaţa. Şi iubesc, deatunci, ţiganii.
Dintotdeauna am bănuit o legătură mistică a ţiganilor cufumul. Ei sunt o verigă mistică intre viaţă şi moarte, vis şi fum.Pentru o zi, am avut privilegiul să fiu oglindită in smoala uneiţigănci, aceasta să vadă in destinul meu aceeaşi suferinţă caintr-al ei şi să trimită un inger să mă ajute. In chipul unui fostiubit de-al meu, tigan, şi el.
Acum ţiganul apăruse ca o confirmare a bănuielii mele.
Adorm şi când imi este foame. Aşa a fost de multe ori in"studenţie". In anul dintre facultăţi (după ce am renunţat la LLSşi până am intrat la SNSPA), leşinam de foame şi dormeam adânc. Sespune că somnul opreşte timpul in loc. Poate de aceea, femeile caredorm mult arata mai tinere. Şi poate de aceeea sunt frumoasemoldovencele. Dorm mult. Dorm de foame?
Adorm şi cand sunt la teatru. Uneori, pentru că imi place şimă linişteşte. Alteori, pentru că mă plictisesc. Câteodata mi separe că aş putea face o regie mai bună.
Trenul merge de ceva timp şi incearcă să mă adoarmă. Imiamintesc o mie de lucruri şi e ca şi cum drumul mi-ar spune o mieşi una de poveşti, ca inainte de culcare.
Totuşi, continuu să rămân trează. Incă un an, incă un drum.Continui să revin acasă. Si emoţia aceasta nu mă lasă să adorm.Dintotdeauna am ştiut că drumul meu spre casă este unul iniţiatic,dar nu ştiam că are şi un nume. Aveam să-l aflu mai târziu, absolutintâmplător, când au inceput să-mi cadă in mâini numai cărţi desprepelerinaje. In momentul in care am recunoscut camino-ul şiin destinul meu, m-am hotărât să revăd tot ce am scris şi să publicaceastă carte. O aveam scrisă, deja, de câţiva ani şi aproape cărenunţasem.
Mă bucur că m-am răzgândit.
Drumul meu spre casă este un camino. Şi toate drumurilemele, de la un capăt al acestuia şi de la celălalt, fac parte dinel. Venirile mele sunt reveniri, iar căutările mele suntregăsiri.
Mă uit in tavanul cuşetei cu lumini slabe şi câţiva ţânţaritrişti şi văd ochii albaştri ai lui Dumnezeu. Intr-un sfârşit,adorm.
Tot ce mi se intâmplă, dupa ce adorm, e continuarea realităţiiin care sunt, aici şi acum. Cele mai multe lucruri şi intâmplărisunt grele şi amintirea lor este dureroasă. Prefer să dorm, pentrucă aleg să le visez frumos.
De aceea, trăiesc mult dincolo. Preschimb amintirile urâte invise frumoase şi sunt la fel de adevărate, le trăiesc la fel deadevărat.
M-am obişnuit să nu mai ştiu exact in ce realitate sunt.
Uneori chiar reuşesc să nu imi amintesc ce se intâmplădincoace de somn. Pentru că vreau să uit singurătatea, frigul,foamea, eşecurile, trădările şi neimplinirile. In schimb,dincolo, imi amintesc toate visele mele.
Pentru că dincolo visele mele se implinesc.
Va urma
Doina Postolachi. Nascuta la Chisinau,venita in Romania din 1998, la studii. In prezent definitivezla nesfarsit romanul "601". Nu am bani sa-mi cumpar carti, de aceearecitesc mult. Si cand am bani de mancare, prefer sa cumpar carti.Iar cand am, in sfarsit, bani de carti, ii beau. Imi doresc unfabulos autobuz 601 care sa ma ia de aici si sa ma duca undeva,departe, sa cunosc si "celalalt capat", unde sa ma asteptEU.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
