Ziarul de Duminică

ROMAN SERIAL / In absenta tatalui (5)

23.04.2009, 23:22 38

Prima parte a planului nostru decursese perfect, urmarisem mai multe seri la rand cum se face schimbul intre soldatii care asigurau paza gheretei si notasem pe hartie orele exacte, care nu se modificau cu niciun chip, ne imbracasem amandoi in pantaloni lungi, chiar daca ne era cald, dar eram convinsi ca doar asa paream mai mari, ai mei erau albastri, ai lui Fane, rosii, se vedeau la fel de intunecati seara, camasile erau inchise la culoare si neaparat cu maneci lungi, ne manjisem fetele cu funingine pe care o adunasem de sub plita sobei din bucatarie, pe cap ne indesasem niste basti, Fane venise cu ideea sa ne luam caciulile de iarna cu urechi, ca arata mai rusesti, dar m-am impotrivit categoric, chiar si cu basca simteam ca mor de cald si incepuse sa-mi curga transpiratia din parul capului inainte sa plecam, numai dungi o sa-mi lase pe frunte,
mai da-ti o data cu negreala, mi-a zis Fane,
si atunci a fost prima greseala, ca l-am ascultat, m-am dus in casa sa-mi mai umplu mana cu funingine si m-a vazut frate-miu, care nu se culcase, cum credeam eu, in prima clipa s-a speriat, dar m-a recunoscut imediat,
ce-mi place, a strigat, unde te duci, merg si eu,
n-a fost chip sa-l las acasa, a-nceput sa boceasca, zbiera la un moment dat de credeam ca se aude pana-n strada,
vii o data, imi striga Fane din pragul casei, o sa se schimbe garda curand,
asa ca n-am avut ce face, l-am manjit si pe frate-miu cu funingine pe fata, si l-am luat cu mine, asa in pantaloni scurti cum era,
asta ce cauta cu noi, a-ntrebat Fane pe buna dreptate,
nu pot fara el, o sa zbiere pan-o sa scoale strada,
nu-ti dai seama ca e o piedica, protesta Fane, o sa ne strice tot planul,
dar am plecat toti trei, mergeam repede, eram in intarziere, frate-miu era ultimul, abia tinea pasul, si in linistea in care mergeam l-am auzit spunand cat se poate de clar
n-o sa fiu o piedica.
Am ridicat din umeri si eu, si Fane.
Planul prevedea sa stam la panda in spatele unor braduti din parculetul cu bustul lui Caragiale, de langa bulevardul cu castani, de-acolo puteam vedea foarte bine momentul schimbarii garzii la ghereta din apropiere, cand inspectasem locul in serile dinainte ne potriveam perfect sub poalele unuia dintre brazi, nu ne-ar fi zarit nimeni nici din strada, nici din parculet, acuma eram trei si fara nicio indoiala pe unul dintre noi l-ar fi vazut oricine si ne-ar fi putut lua la intrebari,
ti-am spus eu, a scrasnit Fane,
dar l-am rugat sa stea potolit, nu trece nimeni pe bulevard si soldatii n-au nici o treaba sa se uite in directia noastra,
a verificat si Fane si mi-a dat dreptate si ne-am pus pe asteptat, nu mai era mult.
Planul mare era sa facem ce nu indraznise si n-avea voie sa faca nimeni din oras, sa trecem pe trotuarul din fata caselor cu ofiteri rusi care se nimerisera sa fie chiar pe bulevard, peste drum de biserica si de liceul Sfintii Petru si Pavel, care nu se mai numea asa de cativa ani, de cand se terminase razboiul, sau poate mai tarziu, n-am intrebat niciodata, cateva case dintre cele mai frumoase si mai mari fusesera ocupate de ofiterii astia care ridicasera in fata lor, pe trotuarul lat cat o strada, gherete sa-i pazeasca, desi nimeni nu le amenintase vietile si nu se pomenise ca vreun strain sa fie macar caftit in orasul nostru, mai ales daca era si militar, asta insa n-avusese vreo importanta, iar de ceva vreme nu aveai voie nici macar sa treci pe trotuarul acela, prin fata caselor, trebuia sa traversezi pe partea opusa si de fiecare data cand ma duceam la scoala eram obligat sa fac un ocol, mi se parea nedrept. Invatam la scoala de baieti nr. 1 din spatele liceului si-a bisericii, veche de peste o suta de ani, tot acolo invatase si cel care avea statuie in parculet, eram mandri de asta, printr-o minune nu fusese atinsa de nicio bomba in timpul razboiului. O singura data indraznise Costin sa treaca prin fata soldatilor sovietici, cu sapca trasa bine pe urechi, dar nu numai ca l-au intors din drum, dar il si urecheasera bine, dupa doua ore inca ii ardeau urechile si injura cu lacrimi in ochi. Facusem pariu cu Radu c-o sa fiu in stare sa trec,
nu te cred, spunea, iti rup aia picioarele, o sa te caci pe tine de frica, sau vin peste noi la scoala si-o patim cu totii,
n-au nici un drept sa faca asta, a sarit si Fane, eu merg cu el si tin pariul,
merg si eu, s-a bagat Paul,
dar Fane i-a retezat-o pe loc, daca suntem mai multi de doi, n-o sa mai avem nicio sansa, sigur ne vad si ne opresc inainte sa facem un pas, asa ca stai la rand,
avea dreptate, i-a dat dreptate si Paul, erau insa mai multi care ar fi vrut sa ne insoteasca, desi le cam tremurau fundurile, nu se stia niciodata daca nu primeam vreun pat de arma pe cocoasa, sau ceva mai rau, mai ales baietii care locuiau de aceeasi parte a orasului ca mine si Fane erau revoltati ca trebuie sa ocoleasca o groaza, si atunci Paul a venit cu alta idee, intotdeauna avea idei pentru care il invidiam,
va faceti planul si va duceti numai voi doi, iar noi asteptam de partea cealalta, in dreptul bisericii si va sustinem,
mi se parea aiuritor de-a dreptul sa avem si spectatori, am batut de indata palma,
dar sa nu va treaca in cap sa va grozaviti inainte de-a ne face noi treaba, le-a zis Fane, le atrageti atentia si ne bagati in belea,
nu, domle, ne facem ca ne plimbam si noi ca oamenii, doar e voie, vedeti sa nu fie prea tarziu,
n-o sa fie, le-am zis eu, cam la o ora sau doua dupa ce se intuneca.
Sedeam pe vine sub crengile bradului, dar nu ne gandisem, in serile dinainte, ca panda o sa dureze atata si-o sa-nceapa sa fie dureros, simteam furnicaturi in picioare, m-am asezat in genunchi, dar era si mai rau, de jur imprejur era doar pietris marunt care simteam ca-mi zdreleste genunchii prin pantaloni, nici pe vine nu mai puteam sta de carcei, m-am asezat in fund si m-am sprijinit intr-o mana, palma mi-a nimerit in ceva moale, n-am vrut sa ma gandesc la ce-o fi, am dus-o la nas, nu mirosea si am rasuflat usurat, am incercat sa ma sterg de cetina cazuta, mi se lipea de palma, am frecat atata ca m-asteptam sa tasneasca sangele, mi-a venit o injuratura pe buze, noroc ca era ala mic de fata si m-am abtinut, si cat m-am tot foit, ma incalzisem si mai rau, siroaie de transpiratie imi curgeau pe frunte de sub basca, nu gasisem decat una foarte groasa, simteam ca mi s-a aprins capul, eram convins ca pe fata mea sunt numai urme, daca ma stergeam, ma manjeam si mai mult,
eu nu mai rezist mult, i-am spus lui Fane,
si ce vrei, sa plecam si sa ne facem de ras, a-ntrebat el,
nu, ti-am spus ca nu mai rezist,
nici eu nu mai rezist, a intervenit frate-miu,
te-oi fi pisand pe tine, i-a zis Fane,
ihi, a admis frate-miu,
du-te si tu la bradu alalalt, dar mergi pe burta si mai repede,
frate-miu a facut ochii mari, cum sa merg pe burta, a-ntrebat,
of, prea esti pici si nu-ntelegi, adica mergi aplecat, sa nu fii vazut,
aha, a zis frate-miu,
nu te-ai intors, l-am intrebat, vazand ca are chef de vorba,
s-a dus mai incolo in pasul piticului, s-a ridicat abia langa brad si-l auzeam cum taraie,
iti vine si tie, ma intreba Fane,
nu, i-am raspuns,
nici mie, a zis el, pe urma n-o sa mai putem face nimic.
Cand s-a-ntors frate-miu, mi-am zis sa vad care era situatia pe teren, am ridicat capul printre crengile bradutului sub care ne varasem, al naibii mai intepau, soldatul sovietic tropaia in fata gheretei, era clar ca abia astepta sa fie inlocuit, trebuia sa fim pe faza, de obicei garda iesea dintr-o curte, batea pasul, faceau schimbul, se ducea vreo suta de metri mai incolo, unde mai era o ghereta, acolo se intampla la fel, pe urma se intorcea, intra in curte, iar soldatii noi intrau si ei in gherete, ce faceau acolo habar n-am, abia mai pe urma incepeau sa tropaie in jurul lor. Atunci era un moment la care nu se asteptau sa se intample ceva, ne-am zis noi, abia se terminase agitatia, ne puteam repezi sa trecem pe trotuar in pas vioi prin fata lor pana dincolo de a doua ghereta, dupa care sa traversam pe partea cealalta, unde ne asteptau colegii. Momentul de glorie. I-am vazut, nu-mi credeam ochilor cati venisera, sa ne sustina sau sa asiste la casapirea noastra, nu mai avea importanta, preferam sa cred ca ne sustineau.
Ce trebuie sa facem, a intrebat in soapta fratele meu mai mic,
sa stai aici, s-a rastit la el Fane,
nici nu ma gandesc, i-a spus, mi-e frica sa raman singur,
atunci faci exact ce-ti spun acuma, mergi in spatele nostru, la fel de repede ca noi, daca trebuie sa fugim, fugi dupa noi, nu trebuie sa te lasi prins cu niciun chip, pana dincolo de a doua ghereta,
n-o sa ma las prins, a raspuns hotarat fratele meu,
si atunci ne-am ridicat in picioare.
Tocmai iesea din curte garda, a facut primul schimb, a batut pas de defilare pana la a doua ghereta, a facut al doilea schimb, a batut pas de defilare si a intrat in curte. Indata ce-am vazut primul soldat intrand in ghereta, am sarit toti trei bordura de tufe a parcului si-am alergat pe trotuar spre prima casa ocupata de ofiteri, nu era nimeni, fireste, in afara de noi, cand am ajuns aproape ne-am oprit din fuga si am inceput sa mergem in pas ferm, hotarasem sa mergem ca orice om normal care trece pe un trotuar, adica exact ce n-aveam voie, am ajuns in dreptul primei gherete, am trecut de ea si nu s-a-ntamplat nimic, dar imediat din fata am auzit un strigat,
cto tam (cine-i acolo?), probabil soldatul din ghereta mai indepartata ne vazuse si ne semnala celuilalt, care acum iesise si el din ghereta, au urmat un sir de fluiere dese si ascutite si zbierete in ruseste din care nu intelegeam nimic,
stoi (stai!),
stoi, streleat budu (stai ca trag!),
dar ne vedeam de mers,
staiati na mezte (stati pe loc!), ne slasate (n-auziti?),
nu ne oprim, am spus, spre ceilalti doi,
nu ne oprim, a intarit Fane,
abia ne tineam sa n-o luam la fuga, incepuse sa-mi bata inima nebuneste, o simteam in gat de-a dreptul,
hai, ca nu mai e mult, am ajuns la jumatate,
soldatii sovietici incepusera sa zbiere din ce in ce mai tare, era clar ca nu le convenea ce se-ntampla,
ne slasate (n-auziti?),
nelzea (nu e voie!),
o clipa m-am gandit c-o sa-i trimita la bulau pentru isprava noastra, dar nu-mi pasa,
ceort bi vas zabra (sa va ia dracu!), zbiera unul,
ahueli (ati inebunit?), striga alalalt,
iab tvaiu mati (futu-ti ma-ta!), stoi, stoistrealt budu,
am intors o clipa capul si l-am vazut pe cel din spate cum incepe sa vina dupa noi, balanganindu-si pusca, cel din fata iesise in mijlocul trotuarului lat, tot cu pusca in mana, gata sa ne opreasca,
fii atent, i-am strigat lui Fane, cand ajungem langa el, il zapacim cu fenta noastra,
care fenta, a strigat frate-miu,
fa ce facem noi, i-am strigat, nu era sa m-apuc sa-i explic,
si cand am auzit blacheurile celui din spate rasunand mai repede si am fost siguri c-a luat-o la fuga dupa noi, am inceput si noi sa fugim, drept spre soldatul din fata, nu stiu ce-o fi fost in mintea lui, o fi crezut ca-l atacam, si-a strans picioarele si s-a aplecat putin in fata, de parca s-ar fi aparat, exact asta asteptam, cand am ajuns la un pas, doi de el, unul a cotit brusc la dreapta, ocolindu-l, celalalt, la stanga, soldatul nu stia in care parte sa actioneze, pe care sa-l prinda, mai ales ca mai venea unul, am trecut de el in uralele pustimii de pe trotuarul celalalt, ne-am oprit dupa vreo zece pasi, ne-am dat seama ca frate-miu nu era, habar n-avea de fenta noastra si-a intrat direct in bratele soldatului, care-l tinea acum de-o mana, l-a ridicat o clipa ca pe-un pui, frate-miu a-nceput sa zbiere pana l-a lasat jos, pustimea de peste drum incepuse sa huiduie,
ce facem, l-am intrebat pe Fane, nu-l putem lasa,
ti-am spus eu sa nu-l iei, a zis el catranit, s-a dus dracului totul,
poate nu s-a dus, am zis eu,
nu vezi ca acuma il tin fiecare de cate-o mana, cine stie unde-l duc sa-l beleasca, tocmai cand reusisem,
nu-l duc nicaieri, am spus, nu vezi ca ne fac semn sa ne-ntoarcem,
eu nu ma-ntorc, a zis Fane,
si vrei sa-l las pe frate-miu in mainile lor, am intrebat,
in timp ce pustimea de peste drum zbiera de mama focului si huiduia, oamenii care treceau pe strada se oprisera sa priveasca, nedumeriti, ce cautau niste pusti in mainile soldatilor, spuneau ceva, dar nu se auzea pana la noi,
eu ma-ntorc, am spus hotarat,
si Fane s-a luat dupa mine, chiar atunci ieseau si alti soldati din curtea in care intrase garda, si brusc au inceput sa bata clopotele, precis unul dintre colegi se urcase in turnul clopotnitei bisericii de peste drum si tragea sarguincios de sfori, rasuna tot bulevardul, o clipa ni s-a parut ca soldatii erau pe cale sa-i dea drumul, dar mi se paruse, erau doar si ei nedumeriti, am ajuns langa ei si le-am cerut sa-i dea drumul fratelui meu, dar se uitau la mine furiosi, strigand acelasi vorbe pe care le mai auzisem,
ceort bi vas zabra, iab tvaiu mati,
nu pricepeam nimic, cum nu-ntelegeau nici ei romaneste si indata am fost inconjurati toti trei de soldati si dusi cu forta in curte, in huiduielile grozave ale pustimii de peste drum si dangatele clopotelor care au mai continuat multa vreme dupa ce inchisesera poarta in urma noastra. O-ncurcasem rau.
Unul in uniforma, care era probabil sef ne tot intreba ceva, noi ridicam din umeri, incepusem sa invatam ruseste la scoala, era obligatoriu, dar abia deosebeam literele, iar eu imi pusesem in gand sa nu-nvat niciodata atata vreme cat n-am voie sa trec pe trotuarul ala, nu stiu ce era in mintea mea, profesoara imi dadea note maricele fara sa m-asculte pentru ca aveam note mari la toate celelalte materii, dar abia de stiam sa spun buna ziua.
Or sa ne tina aici toata noaptea, i-am spus lui Fane, dupa ce trecuse cam multisor si nu se intelegeau cu noi si nu chemasera pe nimeni sa-i ajute.
Fratele meu mai mic plangea infundat,
ati fi reusit, daca nu eram eu, spunea printre sughituri,
asta asa era, dar n-aveam ce sa mai facem, i-am zis sa se linisteasca, i-a zis si Fane la fel, acuma era mai important sa scapam din curtea aia, dar nu prea vedeam cum.
Dar am avut si noroc, desi trecuse mai bine de-o ora pana s-a deschis poarta si l-am vazut pe domnul director intrand in curte, discutand cu soldatul care parea seful garzii, inainte sa vina sa ne rupa urechile, mai mult de forma, ca sa le-nchida gura. Mai tarziu am aflat cum se intamplase, intre oamenii nedumeriti care se oprisera pe trotuarul celalalt era si unul care ii fusese pacient tatalui lui Paul, l-a recunoscut pe baiat si l-a intrebat ce se-ntampla, si omul i-a zis sa-l duca undeva unde e un telefon, ca-l cunoaste pe director, cu care e prieten, un basarabean care stia fireste si ruseste, si cel mai aproape telefon era chiar acasa la Paul, care sedea peste drum de scoala, barbatul i-a telefonat directorului, nu stiu ce i-o fi spus ca acesta a venit cat a putut de repede si pe el l-au lasat sa treaca soldatii din strada, care acuma tropaiau atenti la jumatatea trotuarului lat cat o strada si a venit sa ne elibereze, dar chestia asta s-a dovedit dificila, trebuia sa negocieze intai. Vociferau, dar parca domnul director era mai bland decat soldatul care nu admitea nimic in afara de ce spunea el, nu intelegeam ce-si spun, vorbeau ruseste si din cand in cand domnul director ne punea cate-o intrebare si toata treaba asta cred ca a mai durat mai bine de-o ora. Domnul director incerca sa-i convinga de faptul ca suntem niste pusti necopti care s-au apucat de joaca, exact ca-n Winnetou, dar numele asta nu-i spunea nimic soldatului, si domnul director ne-a comparat atunci cu membrii Tinerei garzi, soldatul a zambit in prima clipa,
aha, patrioti, patrioti, adica asta fusesera membrii aia, dar indata s-a innegrit la fata, patrioti, adica atentat, a zbierat el, noi eram cu siguranta pusi pe rele,
niste copii care se joaca, insista domnul director,
dar soldatul era convins ca ne-a trimis cineva si voia sa afle cine, ba chiar spunea ca facem parte dintr-un complot impotriva glorioasei armate sovietice eliberatoare, parintii nostri stiu asta, nu cumva chiar parintii nostri se numara printre complotisti,
iar domnul director se straduia in fel si chip sa-l faca sa renunte la ideea asta periculoasa,
era doar o gluma, o joaca, amandoi eram elevi stralucitori, iar ala mic abia intrase la scoala, cum sa comploteze un pusti ca el,
de ce s-au vopsit, intreba soldatul, asta-i dovada, sa nu fie recunoscuti,
ba au luat modelul din carti, ca toti copiii,
soldatul era de neinduplecat, copiii care sunt model sau invata bine dorm la ora aia,
pai cum sa doarma daca-i tineti aicea de atata vreme, a protestat domnul director,
soldatul s-a imbatosat, adica noi ii tinem, intreba el, au venit singuri, cine i-a trimis,
si domnul director trebuia sa-i explice din nou, exasperat, ca nu ne trimisese nimeni.
Probabil ar fi tinut-o asa pana dimineata, daca n-ar fi aparut la un moment dat un sef si mai mare, vreun colonel sau general, nu mi-am dat seama, pentru ca nu era decat in pantaloni si camasa, dar toti soldatii au batut calcaiele la un semnal, au salutat si au ramas drepti cat a stat ofiterul in curte, uitase sa le zica pe loc repaus. A vrut sa stie de unde vine si de ce tot scandalul asta, din cand in cand mai batea clopotul de pe peste drum, seful garzii i-a facut un raport scurt, habar n-am cat si ce i-a spus, dar a vorbit si domnul director, tot in ruseste, ofiterul s-a uitat lung la noi, o sa ne-arunce la bulau, ma gandeam in clipa aia, dar ne-a dat drumul dupa ce i-a cerut domnului director sa-i faca un raport pentru a doua zi, cu numele noastre si ale parintilor nostri si sa precizeze pe unde lucreaza acestia si sa aiba grija sa ne scada nota la purtare la maximum, chiar daca ramanem pentru asta repetenti, domnul director a incuviintat, si-au strans mainile si am iesit toti pe poarta in uralele colegilor de peste drum, dar domnul director le-a facut un semnn cu degetul in dreptul buzelor, sa faca liniste, si n-a mai strigat niciunul nimic, am traversat strada, colegii s-au risipit si noi am intrat cu domnul director in curtea scolii, apoi in cancelarie, s-a asezat in scaunul lui de director, noi am ramas in picioare in fata lui, asteptand, doar dupa multa vreme in care se uita pe rand la noi a izbucnit,
scoateti-va bastile,
uitasem s-o facem,
aratati oribil, nici indienii aia ai lui Winnetou nu erau atat de urati, parc-ati fi niste papagali,
dar eu cel putin eram convins ca n-arat ca un papagal, nu i-am raspuns niciunul, nu stiam incotro bate,
sunteti nebuni, a continuat, nebuni de legat, nimeni n-a avut curajul vostru, ar trebui sa va dau afara din scoala, dar nu pot, pentru ca as fi vrut sa fi fost cu voi de la inceput,
acuma chiar ca nu intelegeam nimic,
ce naiba a fost in mintea voastra, sunteti in stare sa-mi spuneti, chiar credeati ca n-o sa va prinda,
dar noi am ridicat din umeri,
si sa-l mai luati si pe asta mic cu voi, a mai spus, asta a fost scaparea voastra, daca nu era el, nu ma credeau in ruptul capului ca nu e un complot, spalati-va repede fetele, o sa va duc pe toti acasa, sa nu-mi mai faceti vreun pocinog pana dimineata.
Mama astepta in fata portii, frecandu-si mainile de ingrijorare, sigur era trecut de miezul noptii, se vedea de la o posta ca era plansa, a vrut sa strige la noi, dar domnul director a luat-o de-o parte si i-a vorbit mai multa vreme la ureche si mama n-a mai zis nimic, se uita doar fara incetare la noi cu atata uimire de parca ne vedea prima oara. Am intrat in casa, ne-am varat in pat si-am adormit pe loc.
 
 
Din volumul in pregatire la Editura Leda
Va urma
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO