Ziarul de Duminică

Să-l consultăm şi pe Mario.../ de Ziarul de duminică

Să-l consultăm şi pe Mario.../ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

07.09.2012, 00:02 281

Marius Gabriel Smighelschi

Opera Omnia

Spaţiul construit

Câştigător al premiului Opera Omnia la cea de-a zecea ediţie a Anualei de Arhitectură Bucureşti, la începutul verii 2012, arhitectul Marius Gabriel Smighelschi este şi unul dintre cei mai îndrăgiţi profesori din cadrul facultăţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu". Născut în 1934, se consideră "prieten cu toată lumea, în permanenţă activ în încercarea de împăcare a două entităţi sau persoane rivale sau în dispută".

Este absolvent al Şcolii Medii de Arhitectură - Bucureşti cu diplomă de tehnician arhitect, în 1952; studii universitare - Institutul de Arhitectură "Ion Mincu", absolvent cu titlul de Arhitect în 1958. Specializările principale sunt arhitectură; specializări secundare: acustică arhitecturală, tehnologie arhitecturală. Şi-a luat doctoratul în arhitectură la Institutul de Arhitectură "Ion Mincu" din Bucureşti cu teza Elemente de confort acusticîn proiectarea de arhitectură.

Marius Gabriel Smighelschi e Profesor Emerit Doctor Arhitect. S-a orientat cel mai mult către un domeniu prea puţin abordat în ţara noastră: Acustica Arhitecturală. Cartea Opera Omnia prezintă în mare parte o serie de lucrări şi contribuţii ale profesorului la acest domeniu, pornind de la începuturile carierei sale (chiar cu lucrarea de diplomă de la Universitate, când teza "Elemente de confort acustic în proiectarea de arhitectura" i-a deschis drumul) şi ajungând până la lucrări reprezentative de dată recentă şi foarte recentă.

"Dacă există un profesor pe care să-l cunoascpă toată lumea, profesori şi studenţi, secretare şi administraţie, acela este domnul arhitect Mario Smighelschi", scrie în primele rânduri ale introducerii sale Mircea Ochinciuc, preşedintele OAR. "Anii nu l-au îmbătrânit deloc. La fel de senin, la fel de condescendent, la fel de întreprinzător, la fel de agil, la fel de competent. Nu de puţine ori mi-am auzit colegii spunând: să-l consultăm şi pe Mario. Aplecarea spre real, pragmatic, tehnic şi tehnologic i-a permis să lucreze pentru mari şi spectaculoase edificii, iar experienţa şi surplusul de energie le-a pus în folosul învăţământului şi profesiunii în general."

Volumul cuprinde 243 de semnalări: articole şi cărţi, lucrări cu caracter didactic şi metodic universitar, comunicări la diferite conferinţe şi congrese naţionale şi internaţionale, proiecte de arhitectură, lucrări de cercetare ştiinţifică, proiectare de specialitate şi expertiză.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO