Biblioteca era luminată de un neon alb, puternic. Ada aaprins aparatul de aer condiţionat, a cărui trapă s-a deschis cu unscârţâit. Biblioteca era de fapt o sală nu prea mare, ai căreipereţi erau tapetaţi, de jur-împrejur, cu rafturi metalice, vopsiteîn alb. Într-un capăt al încăperii se deschideau trei culoare plinede rafturi de cărţi, perfect paralele, inundate şi ele de luminaalbă a neonului, deşi parcă ceva mai estompată decât în salaprincipală. La intrare era aşezat un birou, iar pe birou, uncalculator, un telefon, un teanc de pliante şi reviste, douăteancuri de cărţi şi un aparat de radio micuţ.
Apa a început să fiarbă. Ada Dvash a turnat în două căni cafeauaneagră şi a pus zahăr în amândouă, fără să întrebe cum îi placelui, apoi i-a dat o cană tânărului, şi una a păstrat-o pentru ea.Îi privea tricoul imprimat şi se întreba la ce s-o fi referindtextul scris pe el. Între timp, se făcuse opt fără douăzeci, darnici un om nu pusese încă piciorul în bibliotecă. Pe margineabiroului erau aşezate, una peste alta, cinci sau şase cărţi noi,care fuseseră achiziţionate în cursul săptămânii precedente. Adai-a arătat lui Kovi cum se întregistrează în calculator noileachiziţii, cum se aplică pe fiecare carte ştampila bibliotecii, cumse îmbracă în coperţi de plastic rezistent şi cum se lipeşte oetichetă cu număr de inventar pe spatele fiecăreia.
― De acum înainte, eşti ajutor de bibliotecară, a spus ea şi aadăugat: Spune-mi, nu te aşteaptă ai tăi acasă? La cină? Poatecă-şi fac griji pentru tine. Strabismul ochiului ei stâng păreaasemenea unei scânteieri de afecţiune.
― Nici tu nu ai mâncat.
― Mănânc întotdeauna după ce îmi închei programul. Stau în faţatelevizorului şi mănânc ce apuc, direct din frigider.
― Te voi conduce din nou. De aici, până acasă la tine. Să numergi singură, pe întuneric.
Ada s-a uitat în ochii lui şi şi-a aşezat palma caldă pe mânalui lipită de birou:
― Nu-i nevoie, Kovi. De aici ajung acasă în cinci minute.
Simţindu-i atingerea, trupul i-a fost scuturat de un fior dulce,de la ceafă până la şale. Dar vorbele femeii lăsau să se înţeleagăcă prietenul acela al ei, şoferul de tir, o aşteaptă acasă. Iardacă nu este deja acolo, cu siguranţă va veni în cursul serii. Deaceea i-a spus că nu are nevoie să fie condusă. Însă nu va renunţaşi va merge în urma ei ca un câine, până la uşă, iar după ceaceasta se va închide în urma ei va rămâne acolo, pe trepte. Dedata asta îi va întinde şi mâna în semn de noapte bună, iar în timpce palma ei va fi prizoniera mâinii lui, o va strânge uşor de douăori, făcând-o astfel să înţeleagă. Rea, schiloadă şi dezgustătoarei se părea lumea în care avantajul absolut al unui şofer estesimplul fapt de a fi un bărbat matur, în vreme ce el nu este decâtun tinerel. A început să-şi imagineze, pe neaşteptate, cum şoferullat în umeri, pătrăţos, îşi strecoară degetele unsuroase sub cămaşaei. Imaginea aceasta îl umplea de dorinţă şi ruşine, dar simţea şifurie faţă de ea şi dorinţa de a o răni puţin.
Ada îl privea din profil şi înţelegea ce se petrece. I-a propussă facă împreună o plimbare printre rafturile de cărţi, ar puteasă-i arate tot felul de mici comori, ca de exemplu, operascriitorului Eldad Rubin, cu corecturi scrise de mână direct pemarginile paginilor. Dar nici nu a apucat să termine ce avea despus, că în bibliotecă au intrat două femei în vârstă, una scundăşi pătrată ca o valiză, iar cealaltă, cu părul tuns scurt şi ochiibulbucaţi în spatele unor lentile groase. Aduseseră cărţile pe carele aveau de returnat şi discutau cu Ada pe marginea romanuluiisraelian despre care vorbea întreaga ţară. Kovi s-a ascuns de elepe unul dintre culoarele de cărţi, iar acolo, pe un raft de jos, adescoperit Spre far, de Virginia Woolf, a deschis-o lamijloc şi a citit, stând în picioare, o pagină sau două, numaipentru a nu mai fi nevoit să asculte conversaţia. Dar vocilefemeilor răzbăteau până la el şi a auzit-o pe una dintre elespunând: Din câte ştiu eu, revizuieşte foarte mult. Scrie iar şiiar acelaşi roman, cu foarte mici modificări. Prietena ei a zis: ŞiDostoievski şi Kafka făceau acelaşi lucru. Ce-i de mirare? Ada aspus zâmbind: Sunt subiecte şi motive asupra cărora scriitoriirevin iar şi iar, fiindcă, din câte se pare, acestea îşi au izvorulundeva în sufletele lor.
În clipa în care Ada a rostit cuvintele îşi au izvorul însufletele lor, Kovi Ezra a simţit cum inima i se chirceşte înpiept. În momentul acela i-a fost limpede că ea ştie că el, deacolo din ascunzătoarea lui, va auzi ceea ce spune, şi că vorbeştepentru el, nu pentru cele două femei, încercând să-i transmită căsufletele lor împart aceeaşi obârştie. Şi-a închipuit că se apropiede ea, o îmbrăţişează, iar ea îşi lipeşte fruntea de umărul lui,fiindcă era cu un cap mai înalt decât ea, iar în timp ce stăteauaşa, sânii ei îi presau pieptul şi burţile lor erau lipite una decealaltă, iar în punctul acela imaginea a devenitinsuportabilă.
După ce au plecat cele două femei, a mai rămas un minut sau douăîn ascunzătoarea dintre rafturile de cărţi, unde găsise Sprefar, până când trupul i s-a mai răcorit puţin, şi i-a spusAdei, pe un ton mult mai gros decât cel pe care îl avea vocea luide obicei, că i se va alătura în curând. Între timp, ea a introdusîn calculator titlurile cărţilor pe care le returnaseră cele douăfemei şi titlurile celor pe care le împrumutaseră.
Şi iată-i din nou aşezaţi pe Ada Dvash şi pe Kovi unul lângăaltul, de aceeaşi parte a biroului, ca şi cum şi el ar fi lucrat deacum la bibliotecă. În tăcerea care se lăsase între ei se maiauzeau doar huruitul aparatului de aer condiţionat şi zumzetulneonului. Apoi au vorbit despre Virginia Woolf, care s-a sinucisînecându-se, în toiul celui de-al Doilea Război Mondial. Ada a ziscă sinuciderea în timpul războiului îi face impresia unui actciudat, straniu, fiindcă e greu să-ţi imaginezi că nu simţea niciun strop de compasiune, nici un pic de curiozitate în legătură cuceea ce avea să se întâmple, cu cine avea să câştige cumplitulrăzboi în care fiecare individ din lumea asta era implicat într-unfel sau altul. Cum de nu a dorit nici măcar să aştepte verdictul,să vadă dacă Anglia ei va fi salvată sau va cădea în mâinilenaziştilor?
Kovi a spus:
― Era sătulă de tot şi de toate.
Ada a zis:
― Tocmai asta nu înţeleg eu. Întotdeauna îţi rămâne măcar unlucru drag pe lumea asta, de care nu vrei să te desparţi. Chiar şio pisică ori un câine. Sau fotoliul pe care îţi întinzi picioareleseară de seară. Felul în care arată grădina atunci când plouă. Saulumina asfinţitului privit printr-o fereastră.
― Eşti un om fericit. Din câte se pare, disperarea îţi estrăină
― Nu-mi e străină. Dar nici nu mă atrage.
În bibliotecă a intrat o fată cu ochelari, de douăzeci de ani,cu şoldurile rotunde, o cămaşă înflorată, jeanşi strâmţi şi ochiimijiţi din pricina luminii neonului, le-a zâmbit Adei şi lui Kovi,l-a întrebat pe Kovi dacă el va fi de acum ajutorul de bibliotecarşi i-a rugat s-o ajute să găsească materiale despre revoltelearabilor din Palestina aflată sub mandat britanic, dintre 1936 şi1939, cunoscute şi sub numele de Revoluţia Arabă. Ada a condus-opână la rafturile cu documente istorice şi la cele destinatecărţilor despre Orientul Mijlociu, şi au început să scoată amândouăcarte după carte, răsfoind-o pe fiecare.
Kovi s-a dus la chiuveta de lângă uşa toaletei şi a spălat celedouă ceşti de cafea. Ceasul de deasupra biroului arăta ora nouăfără douăzeci. Va trece şi seara asta, iar tu nu vei îndrăzni să-imărturiseşti. De data asta, n-ai voie să renunţi. Când veţi rămânedin nou doar voi doi în bibliotecă, îi vei lua mâna, te vei uita înochii ei şi îi vei spune, în cele din urmă. Dar ce îi vei spune,mai exact? Şi dacă va izbucni în râs? Şi dacă, din contră, dacă vaintra în panică şi îşi va smulge mâinile din strânsoarea ta? Dareste în egală măsură posibil ca întreaga ei compasiune să sereverse asupra ta, să-ţi aşeze capul pe pieptul ei şi să-ţi mângâiepărul. Aşa cum ar face cu un copil. Compasiunea l-a speriat maitare decât orice refuz din partea ei. Îi era cât se poate de clarcă, dacă îl va privi cu milă, nu se va putea abţine şi va izbucniîn plâns. Nu-şi va putea împiedica lacrimile să curgă. Iar în felulacesta, totul se va duce de râpă, se va ridica şi se va facenevăzut în întuneric.
Între timp, ştergea continuu cele două ceşti cu un prosop devase agăţat lângă chiuvetă şi a continuat să le şteargă şi după ces-au uscat complet. În timp ce făcea asta, privea un fluture denoapte ce se lovea întruna de sticla neonului.
Fragment din volumul cu acelaşi titlu care va apărea laEditura Humanitas Fiction, în traducerea Ioanei Petridean.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
