Dacă Mircea Eliade pare să fi fost un titan, discipolul său IoanPetru Culianu a fost cu siguranţă un geniu care şi-a întrecutmaestrul - aceasta pare să fie una dintre concluziile nerostite alecărţii lui Horia-Roman Patapievici apărute recent: "UltimulCulianu" (Editura Humanitas, Bucureşti, 2010).
În mod evident fascinat de protagonistul cărţii sale - dar cinenu este fascinat de un om de o asemenea anvergură spirituală şiculturală!? -, Patapievici declară din start că nu intenţioneazădecât să înţeleagă metoda la care ajunsese Culianu în ultima partea vieţii sale scurtate atât de dramatic: "ca să îi înţeleg mai binemetoda, i-am tratat contribuţiile ca şi când ar fi fost valide.Acest procedeu nu este o suspendare a spiritului critic (faptul sepoate vedea din obiecţiile cu care am însoţit unele din afirmaţiilesale), ci o decizie metodologică impusă de necesităţilereconstrucţiei teoretice" (p. 13). Aşadar Horia Patapievici nu îşipropune să intre în polemici (inutile şi perdante) cu confraţii luiCulianu, ci să înţeleagă şi să redea gândirea lui Culianu, "atât acelei explicite, cât şi a celei implicite (ori ascunse), dinperspectiva constatării unei rupturi de nivel în evoluţia gândiriisale"(p.13).
Aceasta este şi miza cărţii (alcătuite din mai multe studiiapărute în timp, după cel puţin zece ani în care a stăruit asupraoperei istoricului religiilor); Patapievici ajunge la concluzia cămoartea lui Culianu ar fi într-o subtilă legătură cu "metoda" pecare acesta o descoperise: "Culianu a intrat în posesia unei schemeuniversale de cunoaştere. Descoperirea acestui principiu cognitivi-a reevaluat într-o manieră radicală toate cunoştinţeleanterioare, care erau deja formidabile, şi l-a aruncat într-o cursăvertiginoasă de transvaluare a întregii istorii culturale, pe careînsă nu a mai apucat decât să o schiţeze" (p. 29). Aici este şipunctul nevralgic al cărţii - sau în orice caz contestat deja deprimele recenzii -, trimiterea la Blaga şi la cenzuratranscendentă. Ajuns pare-se la o cunoaştere interzisă muritorilor,Culianu ar fi fost pur şi simplu eliminat din "joc" tocmai dinacest motiv. Indiferent de faptul că "metoda" prin care a fostforţată moartea sa, oribila crimă, este fapta unor actoripământeni, necunoscuţi (încă). Personal prefer să trec pesteaceastă teză de inspiraţie blagiană - întâi de toate pentru că numă pricep, iar în al doilea rând pentru că mi se pare secundară îneconomia cărţii.
Centrul de greutate al acestui volum este din perspectiva meaaltul: observaţia lui Patapievici că undeva în jurul anului 1989Culianu a trăit o "cezură" care i-a modificat în mod clar întreagaperspectivă. "«Dicţionarul religiilor» trădează un clar turnantmetodologic, vizibil atât în maniera sistemică de prezentare amaterialului, la nivelul analizei, cât şi în felul din ce în ce maitranşant în care exprimă acest lucru, la nivelul conştiinţeimetodologice" (p. 33). Lucrurile se precipită - totul la acest"ultim" Culianu "devenise urgent şi trepidant" (p. 29) - deja în"Cuvântul înainte" al cărţii "The Tree of Gnosis" (1991) Culianudeclară deschis: "În aparenţă, şi numai în aparenţă, subiectulacestei cărţi îl constituie studierea unor curente care au în comuno serie de premise. Noutatea ei fundamentală nu rezidă atât în masade informaţii, cât în metodă" (vezi ultima ediţie românească,"Arborele Gnozei", Polirom, Iaşi, 2005, p. 7). Aşadar ultimulCulianu găsise o metodă care l-a poziţionat cu totul diferit faţăde cum o făcuse până atunci nu numai în legătură cu miturile şireligiile acestei lumi ci şi, în cele din urmă, faţă de însăşi"noţiunea de realitate a lumii", consideră Patapievici (p. 35)…
Care este acestă metodă revoluţionară? Influenţat deopotrivă destudiile unor specialişti în hermetism (precum Giordano Bruno) saude "artele memoriei", dar şi de teoria fractalilor sau depsihologia cognitivă, în ultima parte a vieţii istoricul religiilora ajuns "să conceapă ideea că totul poate fi definit în termeni demind games - jocuri ale minţii (…). De pildă, susţinea Culianu,toate datele controversei hristologice pot fi complet analizatedacă admitem ideea că Iisus Hristos se află în centrul unui fractalmultidimensional. A-l analiza înseamnă a descrie modul în caretoate aspectele relevante ale figurii lui Hristos (divinitate,umanitate, natură, substanţă etc) pot fi deduse din câtevaafirmaţii de bază, potrivit unor reguli de producere simple, de tipopţiune binară" (p. 42). Trebuie să recunoaştem, sunt afirmaţiidestul de greu de digerat de cei situaţi mult prea dogmaticînlăuntrul sistemului. Dar tocmai asta înseamnă - în multe dintreşcoli - istoria religiilor: o distanţă ştiinţifică faţă de obiectulstudiat. Iar pentru cine este suficient de copt ca să înţeleagă,asta nu înseamnă nicidecum împuţinarea deschiderii cătreRealitate(a) (hristică), dimpotrivă…
"În fond, ceea ce numesc aici «ultimul Culianu reprezintăexplozia creativă pe care Ioan Petru Culianu a trăit-o începând dinmomentul în care a înţeles că descoperirea sa metodologică areconsecinţe ontologice neaşteptate şi că, bine înţeleasă, aceastămetodă ar putea da seama de tot", subliniază Horia-RomanPatapievici (p. 43). Cu alte cuvinte, Culianu avea certitudinea căgăsise o mathesis universalis!
De unde şi "Sentimentul meu straniu, - continuă Patapievici -,pe care nu îl pot argumenta până la capăt, este că ultimul Culianu,datorită «cheii universale» peste care căzuse, intrase în fractalulunui paradox de tip Lonnrot" (p. 43), Lonnrot fiind personajul dinpovestirea lui Borges "Moartea şi busola" care a fost omorât tocmaidatorită faptului că a căzut în capcana care i s-a întinsţinându-se cont de inteligenţa sa excepţională şi de cunoştinţelesale esoterice. Nu trebuie să ne mai mire, Culianu însuşi analizasepovestea lui Borges alături de studenţii săi, ba chiar scrisese uneseu în care afirma: "În universul lui Borges, sarcina principală aartei este evadarea de sub tirania unui sistem mental unic pentru aputea intra în cât mai multe altele care, comparate, vor oferiadevărata libertate de percepţie a lumii" (p. 43).
În fine, nu avem cum expune într-o scurtă recenzie întregtraseul (onto)logic desţelenit cu măiestrie de Horia Patapievici acărui primă formaţie, cea de fizician, este un uriaş avantaj încazul de faţă. Esenţa a ceea ce vrea să spună este că "în viziuneaultimului Culianu, totul, de la societate până la lume, este unsistem de obiecte ideale, dezvoltate după logica computaţionalăbinară în spaţiul ideal al cărui loc de manifestare este spaţiulnostru mental. Cum principiul identităţii genetice susţine căprocesele de generare ale tuturor sistemelor sunt, în minte,nonseparabile, rezultă că orice modificare a unuia din procese vaafecta imediat celelalte sisteme care, prin interacţiunea lor, facîmpreună istoria." (p.107). Nu este de mirare că astfel deafirmaţii aveau să bulverseze breasla confraţilor într-ale istorieireligiilor, iar Culianu să fie perceput drept "acel guruintelectual de dimensiuni planetare în care era să se transforme înultimii ani" (p.12). Iar omul îşi juca rolul fără nici un complex,ca dovadă: practica divinaţia, ba chiar "exalta magia în faţastudenţilor săi" (p. 107)…
Una peste alta, Patapievici ajunge la concluzia că Ioan PetruCulianu a adus "trei contribuţii majore în câmpul culturii noastre"şi precizează: "când spun «cultura noastră» mă refer, fireşte, lacultura europeană" - precizare a absolut necesară întrucât, H.-R.Patapievici nu o spune, uriaşa cultură chinezească a ajuns graţietaoismului şi a "Y King"-ului la acelaşi sistem de decriptare arealităţii bazat pe doar câteva cărămizi care se combină într-unsistem binar…
Iată care sunt cele trei contribuţii ale lui Culianu dinperspectiva lui Patepievici: "(1) A descoperit că posibilitateamagiei este legată de o anumită ontologie şi de o anumită structurăepistemologică a subiectului cunoscător. (2) A propus o explicaţiea marii schimbări culturale din secolele XVI-XVII în termenii uneiamputări cognitive a facultăţilor sufletului omenesc, operată înOccident printr-un act istoric conştient de «castrare» aimaginarului, în consens şi de Reformă, şi de Contrareformă,acţiune interpretată de Culianu ca o «abolire a fantasticului» (3)În fine, Ioan Petru Culianu a propus ca mecanism explicativ alculturii ipoteza că toate produsele minţii noastre pot fi completdescrise prin jocuri combinatorice binare, care iau ca punct depornire câteva din cele mai elementare afirmaţii generale desprelume, cuprinse, toate, într-o mulţime finită de postulateontologice posibile" (p. 183).
"Ultimul Culianu" este o carte de aventuri în care se vorbeştedespre un om de ştiinţă - român, născut la Iaşi -, care areîndrăzneala de a considera că găsit "o bază cognitivă a unităţiituturor teoriilor ştiinţifice, filozofice şi religioase, precum şia tuturor formelor de cultură" (p. 185). Rămâne o întrebaredeschisă dacă acest ultim punct, (re)descoperirea, practic, a uneimathesis universalis este sau nu reală.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
