Un oraş religios
…pot fi consideraţi Bucureştii dacă avem în vedere numărul mare de străzi care poartă numele unor sfinţi - peste 20 - între care Sfânta Treime, Sfânta Vineri, Sfântul Andrei, Sfântul Anton, Sfântul Constantin, Sfântul Dumitru, Sfântul Elefterie, Sfântul Gheorghe, Sfântul Ilie, Sfântul Ioan, Sfântul Niceta, Sfântul Nicolae, Strada şi Intrarea Sfântul Sava, Sfântul Spiridon, Sfântul Ştefan. După cum se vede, acest "nomenclator" acoperă o bună parte a calendarului ortodox, fiind reprezentaţi unii dintre cei mai importanţi sfinţi ai săi.
Lipseşte însă o stradă care să poarte numele celui care este considerat drept patronul oraşului, Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov care, aşa cum au demonstrat pelerinajele care au loc, este cinstit cum se cuvine de credincioşii Bucureştilor. De fapt, avatarurile prin care au trecut moaştele acestui sfânt se împletesc cu însăşi istoria oraşului. Astfel, racla cu moaştele Cuviosului Dimitrie a fost scoasă în procesiune pe străzile Bucureştilor de mai multe ori: în 1815, din porunca domnitorului Caragea, pentru a se pune capăt epidemiei de ciumă, în 1831, la cererea generalului Paul Kiseleff, în speranţa opririi epidemiei de holera şi în 1827, în timpul lui Grigore Ghica, pentru ploaie. În timpul ocupaţiei de către armatele Puterilor Centrale a Capitalei în Primul Război Mondial, soldaţii bulgari au încercat să scoată din oraş racla cu moaştele sfântului, fiind opriţi de intervenţia chiar a comandantului militar al Capitalei, generalul Mackensen care şi-a dat seama ce repercusiuni ar avea acest act pentru moralul locuitorilor Capitalei.
Străzi şi sfinţi
De fapt, numărul de străzi care poartă numele unor sfinţi se datorează faptului că ele au preluat numele unor biserici care se aflau în cuprinsul lor. Dintre străzile şi pieţele cu obiective cuprinse pe Lista monumentelor istorice amintim: Sfântul Sava, Sfântul Ştefan, Sfinţii Apostoli, Sfântul Elefterie. Este vorba de biserici, dar şi imobile construite la sfârşitul secolului XIX-începutul secolului XX, renovate în diferite perioade. Între acestea, se află case în care au locuit o serie de personalităţi, precum "Casa Cerchez" în Piaţa Sfântul Ştefan, Casa actorului V. Maximilian în Str. Sfântul Elefterie.
În acelaşi timp, fiecare din aceste străzi îşi are o istorie proprie care, de asemenea, se împleteşte cu aceea a oraşului, încă din perioade destul de îndepărtate.
"Biserica de jurământ"
…este numele de început al bisericii aflate pe Strada Sf. Dumitru, construită în secolul XVII, cunoscută şi sub numele de Biserica de Jurământ. Aşa cum arată istoricul Bucureştilor Ionescu Gion, se numea astfel pentru că aici se făceau jurămintele solemne în cazul unor procese, în faţa preoţilor şi a funcţionarilor domneşti. Cei care jurau strâmb riscau să atragă afurisenii şi blesteme preoţeşti. Aşa cum arată un alt istoric al Capitalei, Dumitru Pappasoglu, de această stradă se leagă cel mai mare dezastru care s-a abătut asupra Bucureştilor, incendiul din ziua de Înviere, 23 martie 1847, pornit de la o casă aflată aici, extinzându-se până la Curtea veche şi marginea de atunci a oraşului, barierele Vergului şi Iancului. În ciuda eforturilor pompierilor, coordonate de însuşi domnitorul Gheorghe Bibescu, focul a durat 24 de ore şi a distrus peste 200 de clădiri, case, biserici, prăvălii hanuri. Însuşi Anton Pann consemnează acest eveniment: "În două ceasuri ard mii de case,/ Toate cenuşe se prefac, cad/ Tot Bucureştiul se înflăcărase/ Căzuse parcă întregul iad".
"Unul din cele mai frumoase locuri din Bucureşti"
Strada Sf. Elefterie îşi trage numele de la biserica Sf. Elefterie Vechi, care, aşa cum reiese din planul întocmit de austriacul Franz Joseph Sulzer în 1781, se afla pe o insulă formată la despărţirea a două braţe a Dîmboviţei. Tot aici se găsea una din marile mori ale oraşului. O serie de călători străini menţionează pitorescul zonei. Astfel, vienezul von Strurmer (1817) îl considera "unul din cele mai frumoase locuri din Bucureşti", iar francezul Ulysse de Marcillac (1872) - "de o uimitoare frumusţe". Insula a dispărut în urma lucrărilor de amenajare a albiei Dâmboviţei, desfăşurate în intervalul 1880-1886, când au fost construite şi cele 12 poduri peste râu, între care şi podul Elefterie, în apropierea căruia a fost ridicată biserica Sfântul Elefterie-Nou, şi s-a dezvoltat strada cu acelaşi nume.
Tot un jurâmânt
…se pare că a dus la construirea bisericii de la care şi-a tras numele StradaSfinţii Voievozi, pe care am mai amintit-o în serialul nostru. Prima biserică din lemn a fost construită la mijlocul secolului XVIII. În timpul "ciumei lui Caragea" (1812-1813), băcanul Petre Stoian a jurat că, dacă va scăpa cu viaţă, va construi o biserică din zid, ceea ce a şi făcut pe Calea Târgoviştei (Calea Griviţei de astăzi), împreună cu un şir de prăvălii. Biserica a fost demolată la 1900, în locul ei construindu-se una nouă în stilul bisericii de la Curtea de Argeş. Alături există o şcoală, în care mi-am făcut clasele primare. Tot în acest spaţiu, devenit Strada Sf. Voievozi a fost construită una din cele mai vechi băi ale oraşului, într-o clădire cu reale virtuţi arhitectonice, din păcate în momentul de faţă în paragină.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
