A aparut, in sfarsit, in traducere romaneasca*), la EdituraPolirom, o carte celebra pentru care autorul ei a primit PremiulNobel pentru Literatura, pe anul 1988, dar care a fost interzisa intarile arabe timp de 50 de ani! E vorba de "Baietii de pe stradanoastra", de Naghib Mahfuz.
La un asemenea titlu te-ai astepta la un roman cuadolescenti, cu probleme ale tinerilor, droguri, betii, eventualcurse de masini, iubiri sfasiate si altele. Cartea surprinde insasi prin tema, si prin constructie si s-a spus despre ea pe bunadreptate ca este un roman mare. Naghib Mahfuz (1911-2006) a fostunul dintre cei mai mari scriitori egipteni, a publicat zeci deromane, peste 350 de nuvele si 25 de scenarii de film. Estesingurul scriitor de limba araba care a primit Premiul Nobel.
"Baietii de pe strada noastra" a fost publicat in 1959, darindata a fost interzis in aproape toate tarile arabe sub acuzatiade blasfemie (se intampla, prin urmare, cu mult inaintea cartilorlui Salman Rushdie) Cartea este o parabola a marilor momente pecare le-a parcurs credinta umana, cu trimiteri destul de straveziila Vechiul si Noul Testatment si la Coran. Dar nu e tot, pentru case suprapun referiri la mai toate regimurile opresive ale Egiptului- si, de fapt, ale mai tuturor tarilor. Romanul incepe cu alungareadin Paradisul construit de Al_Gabalawi a fiilor care ajung sacomita pacatul originar si care isi transmit din generatie ingeneratie pacatele, in timp ce isi construiesc case in apropiereacasei cu ziduri trainice si inalte, in spatele carora se intindeauracoarea si frumusetea unor mari gradini. Iar casele urmasilor luiAl_Gabalawi, ridicate in praf si soare, ajung sa formeze in timp ostrada, un cartier care ia numele stramosului si si-l pastreazaprin generatii, sub stapaniri diverse, fiecare dintre acesteaalegandu-si alt conducator, fiecare sustinand ca e cea maiindreptatita sa se bucure de averea stramosului, asuprindu-i peceilalti, impunandu-si vointa cu ajutorul unor "haidamaci" de care,de la un moment incolo, nimeni nu se mai poate lipsi, acestia larandul lor impunandu-si vointa, sfidand legile, cerand taxe deprotectie, ucigand, imbogatindu-se. Iar in vremea asta, stramosulnemultumit, suparat, trist de ceea ce fac urmasii sai, s-a retrasin camerele intunecoase ale imensei sale case, nimeni nu l-a maivazut, nici chiar generatiile de supraveghetori hrapareti, dar totise tem inca de el, pana cand intr-o zi un indraznet patrundenoaptea in casa, ucide un servitor si de amaraciune stramosul sestinge. Dar nici acum nimeni nu-i vede chipul. "Aceasta estepovestea strazii noastre sau, mai exact, acestea sunt povestilestrazii noastre. Eu nu am fost martor decat la ultima parte, pecare am trait-o, dar le-am inregistrat pe toate, asa cum sunt eleinregistrate de rapsozi - si cat de multi rapsozi sunt pe lanoi!"
Romanul are cinci parti - "Adham", "Gabal", "Rifaa", "Qasem","Arafa" - fiecare fiind povestea unor generatii, fiecare conducatorde trib/clan dorind sa transforme lumea intr-un fel, toti esuand,chiar si ultimul (mesagerul stiintei?), cel care descopera sticleleincendiare cu care isi nimiceste adversarii, dar care sfarsestearuncat intr-un sac inchis in fundul unei gropi pline cu pamant.Fiecare lider e adulat indata dupa ce isi impune punctul de vedere.Iata de pilda ce s-a intamplat dupa ce a castigat Qasem: "Qasem adistribuit veniturile mosiei la toata lumea in mod egal, dupa ce apus deoparte o suma pentru reinnoire si constructie. Intr-adevar,partea ce revenea fiecaruia era mica, dar cu totii au incercatsentimentul nemarginit al dreptatii si al demnitatii. Epoca lui acunsocut innoirea, constructia si pacea, iar strada noastra acunoscut unitatea, armonia si fericirea de care nu mai avuseseparte pana atunci." Dar, ca de fiecare data, in scurt timp aparcartelile, nemultumirile, revoltele, reapar haidamacii si situatiase deterioreaza, liderul charismatic e uitat, ba chiar numele ii evestejit, amintit numai de rapsozi. Cartierele se reintorc lafanatismul tribal, iar "locuitorii de pe strada noastra redevin asacum fusesera in vremurile negre - lipsiti de orice demnitate sisuveranitate, striviti de saracie, obiditi, amenintati cubastoanele si palmuiti fara mila." Nu cred ca e nevoie sa povestimpe indelete intamplarile cartii, complicate, intretesute ca o panzaveche, uneori repetandu-se, dar ca intr-o spirala, la alt nivel,devenind halucinante. Insa merita atentie sublinierea subtila asperantei ivite in fiecare generatie, inclusiv in finalul cartii,ca un nou conducator va alunga tirania: "Nedreptatea trebuie saaiba un sfarsit si dupa noapte trebuie sa se iveasca ziua. Tiraniatrebuie sa dispara de pe strada noastra, pentru a vedea ivindu-selumina si minunile!" Pe langa acuzele de blasfemie, probabil acestaa fost inca un mesaj care a deranjat autoritatile, determinandu-lesa interzica atata vreme aparitia cartii.
O care care merita citita si despre care "Washington Post BookWorld" scria ca e "o parabola ambitioasa, care aspira sa inglobezein paginile ei nu doar Orientul Mijlociu, ci intreaga lume."
Excelente informatiile pe care Nicolae Dobrisan le oferacititorului in prefata sa si excelenta traducerea care curge extremde firesc, ca o incantatie, cum presupun ca suna si in araba.
*) Naghib Mahfuz - "Baietii de pe stradanoastra". Editura Polirom. Traducere din limba araba,prefata si note de Nicoale Dobrisan.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
