Bilantul, enumerativ, al "marii treceri" - deloc blagiene - este poate cea mai frecventa tema a lui Musina. Aici, in aceste pendulari intre odinioara si prezent, imaginatia sa creativa se dezlantuie. La adapostul vartejului niciodata inteles al timpului, cele mai nebunesti imagini, cele mai cinice afronturi, cele mai incongruente dicteuri isi capata justificarea suprema: trairea, autenticul clipei strivita intre mii de posibilitati fatalmente ratate. Echilibrul e realizat din aproape-n aproape, din incercare-n incercare, adevarul si falsul fac rocada pe arii mai mici sau mai mari, furia carnala este expulzata si acceptata ca un rau necesar, ca un fundament al amintirii purificatoare ce va veni. Autoscopia poetului este cruda, mergand pana la ecorseu; el nu face parte dintre privilegiati ci, din contra, se ofera a fi voluntarul cel mai devotat al experientelor traumatizante, ultimative. Exista desigur o tenta de sado-masochism in versurile lui Musina, dar, ca si Pessoa In "Oda maritima", el stie sa lucreze cu ea, potentand efectele de primordial si viril si, desigur, ramanand in interiorul artei. Poate ca asta il deosebeste de majoritatea colegilor de generatie: versurile cele mai "descreierate" capata acoperire din interior, ele nu sunt niciodata simple teribilisme formale, duritatea lui nu e una artificiala, simulata. Nu, Musina gandeste si simte asa, ultraist daca vreti. Dar in acest caz, e sigur ca el este un ultraist al intregii naturi, al cosmosului, nu ultraistul de serviciu al dragutului nostru antropocentrism cotidian. De altfel, nuanta esentiala a demersului textual este ea insasi una a autenticitatii, a non-poeziei. Scarba, sila, plictisul insidios este ceea ce il aseaza la masa de lucru pe autor. El e suparat - uneori amuzat pe supararea lui fara de rezolvare - pe insasi conditia umana. El nu intentioneaza sa o poetizeze, ci doar, nemairabdand-o, sa o dezvaluie in toata atrocitatea ei. Textele lui sunt marturii ale eremitului intr-o chilie, sunt gesturi gratuite, nu vor sa intemeieze nici o credinta, nu propun nici o cale initiatica, lipsa de transcendenta e evidenta. Suparat, dezabuzat, violent retinut, orgolios, mistocar uneori, dramatic intotdeauna, Musina trece prin lumea aparentelor cu intelepciunea ad-hoc a celui patit, a celui ce a luat in ras necazurile si s-a incrancenat pe bucurii, a celui ce se simte mai bine printre inanimate ("In cubul de gheata din frigider. Vom avea / Vecini de treaba: doua lamai, un pui olog, o conserva. / Vino in scrumiera! Vom avea un camin."- Zidul), a celui atat de singur incat intoarce totul in cinism ("Un salam bine uscat: amintirile / Epicei juneti. Ciuperci marinate: fecioarele / Ce foarte ne-au iubit candva"). O alta modalitate prin care se forteaza lirismul brut este strofa ce prezinta un detaliu prozaic, stenografiat abrupt ("Ne-am suflecat pantalonii / si ne-am racorit picioarele-n apa. Erau ca niste pietre. Rozalii. Ca niste / Melci de apa dulce. Ca niste raci / Scosi din platosa lor. Sub un capac de sticla, subtire.), urmata imediat de o alta proiectiva, imaginativa, ampla, ce reorienteaza si nuanteaza intelesurile : "Cine-si va mai aminti Leul rosu / A trecut departe pe cer. Leul verde / A adormit langa calea ferata. / E vara acum, totul in ordine: / Respiram, functionam, existam. La ce bun / si-ar mai aminti" (Cele simple). Vehiculand un existential nervos, extinzand criza personala asupra universului, poemele lui Musina au un impact prelungit si imprevizibil asupra sensibilitatii lectorului.
* Alexandru Musina: Poeme alese, 1975-2000, Aula, 2003
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
