Faptele mici, voalate, ale unei existente si acel punct misterios in care ele par a fi recuperate de transcendenta. Cu atentia incordata, autorul alege acele momente care in insignifianta lor sa-l reprezinte dincolo. Tensiunea surda a poemelor sale de acolo vine.
Celalalt peste* e o sintagma criptica si stravezie in acelasi timp. Ea indica dubla apartenenta a omului, singura fiinta care ingloband rational moartea, o si transcende in aceeasi clipa. Schimbarea axelor de coordonate se petrece pe nesimtite, prevestirea altor spatii e in zvacnirea fulguranta a unor imagini: "poate ninge cat o vrea/ eu mi-am pierdut pixul pentru ninsori/ si nimeni n-o sa se simta melancolic din pricina asta". Aspiratia spre altceva e continuta in reactii debusolate, de-un insolit deconcertant, care indica tocmai nemultumirea cu ordinea actuala (ontologic vorbind) a lucrurilor: "Dupa ce am dat la o parte frunzisurile/ cand ude de ploaie cand vestejite de arsita/ m-am enervat intr-o sambata la unu fix"). Naratiunea prozaica e innobilata de melancolia si duiosia nesiropoase ale meticulosului observator care descrie tale-quale "hieroglifele mainimicului": "S-a suparat Alex, ingerul pubelelor, abia se mai uita in treacat prin ele, vant/ pungi dansante, clantaniri de caini necajiti si/ lalelele-s moarte in pubela verde/ in aerul rece si pe deasupra totala nesiguranta a usilor in canaturi". Ultimele doua versuri citate dau seama de rafinamentul si profunzimea sugestiilor pe care se bazeaza intreaga po(i)etica a autorului, modul in care stie el sa zgaltaie realul obligandu-l sa semnifice ceva mai mult. Minimalist convins, sa stii sa faci "ceva mai mult" din "mainimic" pare a fi crezul de care nu se dezlipeste poetul. Poezia ca o umbra a zilnicei, monotonei trairi, dar ca o umbra sparta de capriciile rotatiei solare a tuturor lucrurilor; bineinteles, o umbra adaugata sinesteziei universale, ca in acest straniu poem, aparent cu tema fixa: "Greieri la inceputul mileniului trei/ si greieri supravietuind din mileniul doi -/ acelasi tarait si aceeasi nemoarte/ ca in mileniul unu// Sunt prins doar in imediatete/ ce-a fost e amintirea altcuiva/ care e-un lenes amintitor// Dar mama a murit/ pe mormant si flori si buruieni/ si oasele fratelui meu in pustiu// Sa inventam cuvinte si sa ne spalam pe mani/ pe dinti - in rest/ acelasi tarait si aceeasi nemoarte". Unul dintre procedeele favorite ale poetului e zigzagul gandului care nu paraseste tema meditatiei propuse, ci doar o abordeaza mereu din alte unghiuri. E aici un semn al autenticitatii lirice; o dovada dubla: de inspiratie si de inteligenta. Uneori colajele interior/ exterior (inauntru/ afara, semn sub care poetului - apeland si la un citat din Montale - ii place sa situeze Poezia) au rolul de a revela vibrant, precum intr-un film, multitudinea de fatete ale umanului: "cate cuvinte mai folosesc sunt intr-o cazarma imi razi doua ore din/ viata ei si rad ca prostul sub scaunul din tramvai doarme un caine negru/ coboara si el la Baneasa, se indreapta amarat spre avioane/ poate se urca si el in cursa de Oradea/ sa ne ducem impreuna spre vest spre salbaticie spre locurile/ nonverbale" (Cainele de sub scaun).
Intr-un fel, aceasta carte e in intregime un excurs catre "locurile nonverbale", intr-atat de stransa este dialectica cuvant/ imagine ori, daca vreti, text prozaic/ reverberatie lirica. La Moldovan, remarcabila este imaginea globala care explodeaza in imaginar. O splendida arta poetica e poemul Scurta proza de la pag. 94, cel ce inventeaza avionul care transporta apa si se aprovizioneaza intrand direct "sub masa enorma de apa rece/ a unui fluviu cu albia de ciment".
*) Ioan Moldovan: Celalalt peste, Paralela 45, 2005, 104 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
