Pe prietenul Dragos Cojocaru il vedeam, cu ani in urma, inainte sa ne cunoastem cat de cat, mereu in compania lui Emil Iordache. Alcatuiau impreuna un cuplu (al Dioscurilor, cum apreciau unii amici mai destupati din anturaj) care nu avea cum sa nu te farmece, debordand o inteligenta si un simt al umorului rarisime.
Pastram, din timiditate, o oarecare distanta, caci nu ma socoteam unul de-al lor. Usor-usor, ne-am apropiat, pe masura ce am reusit sa-mi cizelez pornirile de mezin fanfaron si impulsiv. Sarmul omului este de netagaduit si nu am sesizat niciodata vreun minim efort de a juca, de a-si inscena prezenta.
Dragos Cojocaru este pentru mine gentlemanul absolut. De fapt, figura sa ma trimite cu gandul la un tip de conduita atat de drag lui: cavalerismul. Discretia absoluta, politetea de fond, altruismul, dar si azimutul etic care nu e niciodata in deriva configureaza figura unui Don Quijote al Iasilor de azi. Pentru ca e, desigur, quijotesc sa mai crezi actualmente in valorile medievale (in adevar, in frumos, in dreptate). In pofida obisnuitei sale amenitati, prietenul meu nu se simte bine in public. E un timid si placerile si le gusta in cercuri mult mai restranse. Or, tocmai aceste pasiuni, pe care i le cunosc si i le impartasesc, din neputinta, doar in parte, configureaza profilul unui intelectual cu ampla apertura catre diverse domenii. Italienist si hispanist de anvergura (pe langa volumul de studii-eseuri Suavul suspin, publicat in 2005, a dat singura carte despre Dante de la Alexandru Balaci incoace, de o eruditie frustranta: Natura in Divina Comedie. Studiu istoric si comparativ), traducator stahanovist (i-a talmacit pe Umberto Eco, Reverte, Barrico, Zafon, Jacques Le Goff, Eugenio Garin, Paolo Rossi, Franco Cardini, Antonio Porpetta, Fernando Savater...), poet din stirpea trubadurilor care ii sunt familiari cum ne sunt noua clasicii, Dragos Cojocaru este cel mai competent cunoscator al literaturilor medievale pe care l-am cunoscut vreodata. Nu intamplator, volumul sau de debut Suavul suspin aduna "cateva studii dedicate expresiei sentimentale in literatura europeana (din Evul Mediu si pana la epoca barocului), lirica si epica, incepand cu hispanicele jarchyas si continuand cu Chanson de Roland si Cantar del mio Cid, spre a se opri, pentru moment, la Giambattista Marino". Acesta este terenul pe care autorul nostru se simte acasa. Acolo unde unii mimeaza o searbada si ornamentala eruditie, Dragos Cojocaru paseste fara scrupule ori complexe, relaxat, zambind parca amuza(n)t.
Fiind un universitar exemplar, el nu scapa prilejul sa-si marturiseasca, in preambulul amintitului op, "speranta ca, mai devreme sau mai tarziu, spiritul universitar sanatos (asa cum era el inteles pe vremea - sa zicem, fara a zambi - lui Abelard) va renaste de sub molozul sub care se caznesc a-l ingropa, intr-o intristatoare continuitate - avand in vedere, cu larghete, intreaga scena planetara - deceniile de ideologii si practicile veninoase ale aciuatilor nevrednici". Dragos Cojocaru nu practica un academism gaunos, scrobit, ci unul care presupune studiu temeinic si predispozitie ludica. Pentru ca, este stiut, dupa masti tepene, pline de morga se ascund doar diletantii. De care, din pacate, mediul universitar (iesean si nu numai) nu duce lipsa. Asa se justifica de ce eruditul si discretul nostru studios a fost, nu o data, admonestat pentru volutele-i stilistice, care, vezi doamne, nu au ce cauta in lucrari academice. E o prostie: pacatul lui Dragos Cojocaru este ca scrie impecabil, mai bine decat toti. Si asta fara sa se incordeze. Regret ca, de la tristul eveniment al disparitiei lui Emil Iordache, celalalt dioscur s-a retras in traduceri, publicand din ce in ce mai rar eseurile acelea pline de miez si de inteligenta speculativa si stilistica.
In fine, cealalta mare pasiune a prietenului meu este muzica. Mai precis: opera. Cum nu poate face lucrurile doar pana la jumatate, a ajuns si in acest domeniu un erudit. Stie tot ce se poate sti, a ascultat tot ce se poate asculta, are sute de CD-uri, de DVD-uri (casa lui a devenit un depozit de carti si de CD-uri), stie pe de rost toate ariile, iti poate da detalii tehnice daca e nevoie; calatoreste, de la o vreme, prin toata Europa pentru a-i vedea in concerte pe marii tenori sau pe marile soprane ale prezentului. Cand se intoarce, are o lumina aparte in priviri, se vede bine ca si-a reincarcat bateriile. Fiind un admirator absolut al lui Placido Domingo, nu avea cum sa nu surada intelegator, nitel dispretuitor, de cate ori venea vorba despre Pavarotti. Si totusi, a scris un emotionant text comemorativ la moartea acestuia si nu m-am mirat sa-l surprind realmente tusat.
Ce spuneti, un astfel de personaj e de colo? Cu toate acestea, veti auzi mult mai rar despre el decat despre cutare (vorba lui) "aciuat nevrednic", mai dispus sa iasa in fata si sa faca mult zgomot. Oricum, de cate ori veti intalni numele Dragos Cojocaru pe vreo carte sau in calitate de traducator, nu ratati volumul: face toti banii si tot timpul.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
