Romanele lui Nichita Danilov nu contrazic prin nimic imagineaedificată cu migală, în timp, a scriitorului însetat de absolut şirăsplătit, după cum îi va fi fost dorinţa, cu talentul imaginaţieişi cu harul formulărilor fericite, abstras, însă numai cât să poatăprivi lumea prin lentila mitului (instrument infailibil îndescoperirea sau inventarea de sensuri), contemplativ, totuşi cumăsură, atent la viaţa cetăţii, dar cu un ochi deschis mereu sprelumea de dincolo, spre Celtărâmul de unde, zice-se, toate vin şiunde toate se duc.
Mi se pare inutil să mai spun - hai totuşi să o fac, de vremece tot am început - că şi proza lui Danilov, la fel ca poezia sa,se hrăneşte din aceleaşi obsesii, gândiri şi imagini turnate acumîntr-un tip de discurs configurat (dacă n-o fi şi asta cumva tot oprejudecată) după alte reguli. De la un registru la celălalttrecerea se face firesc, pentru că poetul exersase un registruvariat şi complex de modalităţi expresive şi se familiarizase demult cu tehnicile articulării de scenarii epico-simbolice.Alergător de cursă lungă, Danilov depăşeşte tot mai sprinten de laun timp încoace obstacole dintre cele mai dificile şi tatoneazăobstinat, fără sfieli de începător, proza cu apertură metafizică,literatura marilor întrebări, în răspăr cu "noile valuri" precaralfabetizate în cultul prozaismului şi platitudinilordescurajante.
Educat la şcoala marilor prozatori ruşi, autorul a învăţat că,privită dintr-un unghi convenabil, realitatea imediată dezvăluiesurse inepuizabile de mister, tot aşa cum din miezul celor maibanale lucruri pot ţâşni uneori privelişti fantastice, de tainicăambiguitate. În rândurile de faţă mă voi referi la un roman maivechi al lui Danilov, Maşa şi extraterestrul, în careautorul aruncă fără să se codească numeroase săgeţi întranscendent, doborând încă din primele încercări un fără deprihană "Increat" zvârlit cu dispreţ cât colo, în podul cuvechituri, dar şi un vânat de soi (în persoana mai familiară, deşinu chiar de tot inocentă a unui extraterestru umblat prin lume şideprins cu manierele elegante), plasat strategic în prim-planulnaraţiunii, adică în casa unei femei lipsite de apărare, darmăiastră în lucrul cu igliţa, dibace în torsul firelor epice şi înîmpletitul ţesăturii cuvintelor cu un ochi pe faţa prezentului plinde surprize şi cu unul pe dos, spre trecutul evocat când cuînduioşare nostalgică (universul copilăriei), când cu oroare şispaimă (soţul beţiv, războiul, colectivizarea). Maşa şiextraterestrul. Femeia şi bărbatul. Dialog întotdeauna provocator,deşi fără soluţie, taifas niciodată încheiat, lung dacă nu câtveacul, măcar cât o zi de post...
De altfel, romanul nu ne ţine prea mult pe jar, oferindcuriozităţii noastre satisfacţii pe măsura propriei nerăbdări: Maşaapare de la început, şi chiar în rolul personajului ce focalizeazăperspectiva narativă (în calitate fie de martor, fie deprotagonist), de unde şi impresia (înşelătoare) că prozatorul arintenţiona să plonjeze în hăurile (sau abisurile, cum preferaţi)sufletului feminin. Conştient de riscurile inutile ale unui ataredemers, autorul refuză să detalieze la nesfârşit nuanţeevanescente, lasă psihologia pe seama celor ce se mulţumesc cuasemenea îndeletniciri meschine şi, atras de aventurile eroice alemarilor bărbaţi de altădată, se îndreaptă cu temeritate spreorizonturi greu accesibile, singurele pentru care merită cuadevărat (dacă ceva o fi meritând) să-ţi pui pielea la bătaie,să-ţi pierzi pentru totdeauna somnul şi tihna.
De unde venim? Cine este Dumnezeu? Există viaţă după moarte?Ce înseamnă să mori? Dar să trăieşti? Astfel de întrebări (mi-amamintit, nu ştiu de ce, figura cavalerului salvator poposit lacurtea Regelui Pescar) frământă conştiinţa scriitorului, şi nuincertitudinile legate de viaţa sentimentală. În fond, emoţiile nusunt altceva decât dovada incapacităţii noastre de a preţuisuficient ideea, carenţă pe care puţine spirite o pot recunoaştefără ipocrizie. Danilov ştie asta şi o mărturiseşte franc, fărăorgoliu de supraom - nici nu a înţeles vreodată să câştige trişând!De aceea, reflecţiile despre fiinţă şi timp, despre univers şiinfinitul cosmic nu sunt doar o simplă spoială care să ia ochiicelor ce suferă de snobismul filozofării. E îndeajuns de hârşitautorul şi, dacă pentru câteva clipe se lasă furat de joculspeculativ, pentru care a manifestat mereu, e drept, o slăbiciuneaparte, imediat se repliază cu o fandare ironică, dintr-un soi depudoare, sau poate din spaima de a dezvălui celorlalţi propriafascinaţie faţă de lumea austeră şi rece a conceptelor. Aşa-zisul"gnomism" (unii au vorbit chiar despre "misticism") al literaturiilui Danilov nu trebuie scos din context, pasajele de factură"oraculară" nu trebuie excerptate, pentru că scriitorul nu-şipropune să facă proză "de idei", eseistică, şi nu-şi împodobeşteromanul, asemeni prinţului filosof, cu alese sentenţii, spreluminarea minţii şi îndreptarea moravurilor. Când împrejurările ocer (deseori) şi personajul simte anxietăţi irepresibile faţă detainele impenetrabile care ne înconjoară, reflecţia se iveştefiresc şi spontan, în forme poate nu îndelung şlefuite, darproaspete, fără artificialele şi, s-o recunoaştem, de cele maimulte ori rizibilele opintiri dialectice. Oricum, dincolo deingenuitatea problematizărilor, perfect adecvată însă identităţiipersonajelor (să fim înţeleşi: nici gândurile, nici... "clopoţeii"nu aparţin autorului decât, aşa zicând, als ob), Danilovpune în relief tensiunea şi contradicţiile sfâşietoare alecugetării, întotdeauna răspunzătoare de nefericirea pământenilor,fie ei extratereştri sau nu.
Situată la hotarul dintre veghe şi vis (întâlnirea dintre Maşaşi bizarul vizitator se consumă în intervalul dintre seară şidimineaţă), naraţiunea relatează tot felul de întâmplări ciudateîntr-o atmosferă halucinantă, generată de suprapunerea planurilor(timp, spaţiu, cauzalitate etc.) şi de interferenţa perspectivelor.Aici, în zona acestui bruiaj metodic al percepţiilor şi adistorsionărilor cu schepsis se vădeşte mai acut talentul luiDanilov, în imaginarea de episoade stranii ce ascund mereu unul saumai multe tâlcuri deloc uşor descifrabile. Înceţoşarea structurilorparabolice, în manieră onirică, scoate astfel romanul din cadrulîngust al textelor "cu cheie" şi al literaturii "eseistice",sugerând posibilitatea altor trasee de lectură, în acord, dealtminteri, cu intenţiile ambiţioase ale prozatorului. Bun, dar cefel de roman o fi plăsmuit scriitorul ieşean?
Ceea ce iese în evidenţă la o lectură oricât de grăbită ediversitatea temelor, a formelor şi a tipurilor narative: existămai întâi un roman politic de accentuată tentă satirică, pe temacolectivizării şi a victimelor represiunii comuniste; un roman alcopilăriei, de factură evocatoare, cu atmosfera şi amănunteletezaurizate de memoria afectivă; un roman al actualităţii, ceconturează peisajul dezolant al noilor realităţi socialepostdecembriste, cu exodul emigranţilor în căutarea unui loc demuncă, familii destrămate etc. Se pot decela apoi un filonsentimental (viaţa intimă a Maşei), unul detectivistic, altulfantastic, anti-utopic. Şi or mai fi vreo câteva, nu mai stau săverific acum. De toată lauda mi s-a părut faptul că mozaicul acestanarativ este strunit în chingile unei structuri de uimitoarecoerenţă: în ciuda impresiilor de moment, fiecare detaliu îşidovedeşte importanţa şi forţa de sugestie, adăugând nuanţepreţioase nucleelor pe care se sprijină eşafodajul epic. Nu ştiudacă prozatorul şi-a atins pe deplin scopul (deseori am avutimpresia că vrea să spună totul, până la capăt, de unde şi o anumeprecipitare a discursului, semn al tensiunii neobişnuite care va fimarcat procesul elaborării), dar ceea ce i-a ieşit de sub condei ecu mult peste ce se publică şi se premiază astăzi drept literaturăde calitate.
Maşa şi extraterestrul, roman al cărui titlu aminteşteparcă de capodopera lui Bulgakov, mizează, cum spuneam, pe efectulfantasticizant provenit din desfiinţarea programatică a graniţelordintre natural şi supranatural, viaţă şi moarte, în buna tradiţie agenului. Cele două personaje din naraţiunea-cadru sunt un fel deoglinzi ce reflectă diferit una şi aceeaşi realitate: lumea Maşei ecreionată în culori vii, cu procedeele cunoscute oricărui prozatorrealist, pe când universul din care coboară extraterestrul(nemuritor precum "morţii vii" din Cimitirul Buna-Vestiresau ca bizarele făpturi din Solaris,chemate la viaţă dedorinţele cele mai ascunse ale oamenilor) devine înspăimântătorprin contrast (credinţa este asemănată cu un joc de cărţi, fiinţeleposedă trei sexe, oamenii sunt ne-oameni pentru că au văzut"adevărul", moartea este un privilegiu acordat numai cu permisiuneaautorităţilor etc.). Extraterestrul apare în postură de Ales,singurul care se întoarce dintr-o călătorie fără sfârşit, înveşnicie, pândit fiind mereu de pericole despre care Maşa nu arenici cea mai mică idee. Dintre corespondenţele care se stabilescîntre episoadele relatate de cei doi merită amintite secvenţeledespre televizor (alegorică apariţie!), considerat de babuleaTatiana, bunica Maşei (ce personaj extraordinar!), "o cutiediabolică, umplută cu tot felul de suflete păcătoase", intuiţieconfirmată, mai târziu, de extraterestru: "lumea celor morţi seînvecinează cu lumea celor vii şi între ele nu există decât osingură peliculă asemănătoare cu sticla micului ecran". Apoi,obiceiul bătrânei de a confunda lucrurile indică, de asemenea,suprapunerea firească a celor două universuri, ca şi numeroaselefragmente evocatoare amintind de rituri străvechi, imemoriale:tatăl Maşei aruncă monede în fântână pentru a afla, după sunetulapei, dacă anul va fi îmbelşugat; scena colectivizării e relatatăîn maniera profeţiilor sumbre: peste tot se ivesc semne răuprevestitoare (broaştele râioase murdărind fântânile, cocostârciiînfometaţi, cei doisprezece pui de şobolan îmbrăcaţi în straie dearhierei, "diavolul" Ippolit călare pe o ciudată Şobolăniţăetc.).
După epuizantul taifas, în care locvacitatea întreţinută cupahare de vodcă a trezit în sufletul celor doi tot felul deamintiri, unele duioase, altele cumplite, înainte de a se despărţide primitoarea sa gazdă vizitatorul îi dezvăluie şi ultimul lucrude taină: puterea "metamorfozării". Lucru căreia Maşa nu-i maipoate rezista, chiar dacă nu-i prea înţelege rostul "metaforic":astfel, în urma "întâlnirii" va lua naştere un animal fabulos, acărui grotescă şi simbolică autofecundare trimite la descriereaanticipatoare a Extraterestrului, contrapunct al fantasmelordoritoarei partenere. Noua "entitate" ("trinitatea"Maşa-Extraterestru-capră) anunţă ecloziunea cetăţeanului unei lumiviitoare în care oamenii vor avea "hăuri" (sic!) în loc desuflete. Aluzia la "minunata lume nouă" aşează romanul lui NichitaDanilov, dacă ţinem cu orice preţ să menţionăm un model, în trenadistopiei lui Huxley, cu precizarea că scriitorul ieşean nu renunţăla autenticitate şi nu suprimă complexitatea vieţii, a concretuluiexistenţei de dragul dezbaterii ideologice insinuate în pliurilebasmului apocaliptic. Fiorul de groază adus de amintirea coşmaruluicomunist este mult amplificat de proiecţia futurologică,sugerându-se astfel că istoria, cu toate relele ei, e de preferatexilului în spaţiul intergalactic. Dacă tot se înlocuiesc demoniimereu unii pe alţii, fără a dispărea vreodată cu totul ("Plecase undemon, alţii urmau să vină în locul său"), măcar să fie cei pe careîi cunoaştem de mult. Pentru că răul ştiut, oricât de cumplit, emai uşor de acceptat decât tortura incertitudinii.
Scriitor prolific, poetul convertit la roman a mai publicatîntre timp două cărţi extrem de interesante ca formulă estetică,foarte bine primite de critică: e vorba de LocomotivaNoimann şi Ambasadorul invizibil. Iar călătoria înoceanul de proză e departe de a se fi încheiat.
ANTONIO PATRAS (n. 1973). Critic literar, conferentiarla Facultatea de Litere, Universitatea "Al. I. Cuza", Iasi. Debutpublicistic: 1998, în revista "Convorbiri literare"; doctorat înfilologie (2002); membru al Uniunii Scriitorilor Romani; redactorla revista "Convorbiri literare", unde semneaza rubrica "Cernealasimpatica"; coordonator al colectiei de istorie literara la EdituraUniversitatii "Al. I. Cuza", Iasi. Volume publicate: Ion D.Sîrbu - de veghe în noaptea totalitara, 2003; Fragmentarium- impresii despre oameni si carti, 2006; Ibraileanu. Catre oteorie a personalitatii, 2007.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
