Exersată pe trei continente, privirea lui AlexandruBălăşescu surprinde adesea prin conexiunile pe care le operează,destabilizând căutătura narcisist parohială de care avem parte, deregulă, în spaţiul public românesc actual. De aici şi o mobilitatea privirii problematizatoare, care face adesea, în doar câtevaparagrafe, volute care te pun cel puţin pe gânduri. Pornind, depildă, poetic, de la picăturile de lapte care au căzut din sânulHerei dând naştere Căii Lactee, Alexandru Bălăşescu ajunge la alteconstelaţii, cele politice şi tot ce înseamnă star sistem.Rezultatul este şi el din această categorie care te îngândurează:devenite imagine de consum ("canibalism vizual"), stelele ceruluinostru public contribuie la "metamorfoza umanului în corp celest".(Vintilă Mihăilescu)
Michel Foucault îl întâlneşte pe Calvin Klein 
Moda ca tehnică a guvernamentalităţii
Moda a fost teoretizată din multiple perspective, aflându-se înatenţia ştiinţelor sociale deja de multă vreme. Cele mai multeabordări ale modei o tratează pe aceasta în termenii vizibilităţiisale externe. Moda este un sistem de semnificanţi, iar haineleconstituie o formă textuală la fel de lecturabilă ca orice alttext. Înţelegerea modei e bazată în general pe această supoziţie.Structura gen / clasă / rasă / vârstă e citită în funcţie de formaveşmintelor, de semnătura designerului, de habitusul purtăriihainelor şi - nu în ultimul rând - în funcţie de preţul înscris peetichetă. Forma vizibilă a corpurilor e modelată de tendinţele dinmodă şi înscrisă în industria modei [couture]. Oarecum într-omanieră vivisecţională inversă, asta ne spune ceva şi despre ce seaflă în haine, respectiv despre ce e [socialmente] acceptat să seafle în ele. Hainele reflectă atât corpul social, cât şi politicacorporală în privinţa genului şi a rasei. "Hainele fac nu omul, ciimaginea omului" şi, prin această imagine, ele creează, deasemenea, nişte corpuri ideale. Semnificanţii modei traduc şinele,iar această idee poate fi regăsită deja la fiziognomonişti.Principiul vizibilităţii se aplică nu numai corpului uman; el şi-aarătat de asemenea utilitatea şi în industria computerelor - sau înorice alte industrii inovative. În 1998, Macintosh a lansat pepiaţa iMac-ul. Deşi caracteristicile sale tehnice nu erausuperioare oricărui computer aflat atunci pe piaţă, designul săui-a asigurat un succes nemaiîntâlnit.
Sistemul modei constituie o hartă a corpului social, exprimat prindiverse stiluri. Aşa cum s-a arătat, stilurile au devenit mărci aleidentităţii. În acelaşi timp, ele sunt practici semnificante care,în ultimă instanţă, trimit tot la [un] sine. Spaţiul socialdispune, deja dintotdeauna, de o multitudine de stiluri dintre carese poate alege, dar alegerea însăşi a unui stil e tradusă defiecare dată ca expresie a sinelui interior şi ea devine însuşişinele. Multitudinea stilurilor e codificată prin practici demarketing, iar apariţia stilurilor rebele sau contestatare e din ceîn ce mai rapid integrată "normalităţii" modei, adesea printr-unsimplu joc de cuvinte: "şocul e şic". Ceea ce era cândva scandalos,azi e de ultimul răcnet.
Mai întâi, un contrastil contestă modelele existente de identitateprin reafirmarea şi recontextualizarea mărfurilor, deturnând astfelutilizările lor convenţionale. Individul rebel revendică o poziţieidentitară care nu este (încă) normalizată. Evident că timpul esteunul dintre elementele principale atât în modă, cât şi înpracticile contestatare, căci "a fi diferit" înseamnă, de asemenea,"a anticipa". În procesul integrării, noile modele (rebele) alesinelui sunt apropriate şi obiectivate de sistemul puterii. Hebdigetratează această idee din perspectiva mişcării punk în Angliaanilor '70.
O dată cu apropierea 'Mileniului' şi depăşirea acestuia, timpul afost dat înapoi. În anii '90, ceea ce are loc mai întâi esteintegrarea în sistemul modei. Contestarea e anticipată şi dejaconceptualizată în strategiile de marketing. În revista RollingStone, nr. 813, 27 mai 1999, un articol semnat de James Surowieckivorbeşte despre sursele de inspiraţie în crearea de stiluri pentruadolescenţi: "Regulă de aur a marketingului ce vizează adolescenţii[teen marketing] se bazează pe ideea că succesul depinde de unsingur lucru: a pune stăpânire pe inimile şi minţile acelora pecare Peter Zollo, preşedintele Teenage Research Unlimited, îi numea'influenţii'. Aceştia sunt puştii suficient de dezgheţaţi [hip]pentru a fi cool, dar şi destul de convenţionali [mainstream]pentru a nu provoca teamă. Puştii care sperie sunt cunoscuţi subnumele de 'puşti-limită'. Ei pornesc o tendinţă, dar aceasta nu vafi efectiv o tendinţă până când influenţii n-o vor lua înstăpânire. […] Formula e deci simplă: a urmări puştii-limită, agăsi influenţii care să-i urmeze (adesea printr-o masivă campaniemedia), iar apoi a-i privi pe conformişti şi pasivi cum cad înplasă". Acest tip de calcul face clară ideea unui teritoriu 'dejacartografiat' al stilurilor ca "o activitate de expertiză […]" ceserveşte la etichetarea unui individ, la constituirea unui profilpentru un el sau o ea, care îi va plasa pe orbita uneicariere.
Sinele individual e constituit prin acţiunile şi alegerile propriiîn câmpul unei multiplicităţi de stiluri, care deja codează şi faclecturabile, dacă nu chiar impun, aceste acţiuni. Corpul devinesuportul dematerializat al semnificanţilor structurii sociale,suportul pe care strategiile de marketing proiectează semneleconsumului, în timp ce etalarea acestor semne constituie însuşisinele. Sinele e funcţia unui flux constant de mărfuri. Dacă înindustria asigurărilor subiectul monadic explodează într-omultitudine de factori statistici de risc, în cadrul sistemuluimodei individul este prins într-o multitudine de haine, caremultiplică sinele. Corpul nu mai este în posesia individului, ci eposedat de marketing. Indivizii reprezintă 'părţi' interşanjabileale sistemului modei, ei nu sunt altceva decât simpli titulari demărfuri (aşa cum ne învaţă o reclamă Moschino: 'Eşti gata să-ţidonezi trupul Sistemului Modei?').
Câteva cuvinte despre biopolitică
Aşa cum ne arată Foucault, capitalismul târziu e caracterizat dedifuziunea puterii în corpul social (difuziune confundată de uniicu democraţia!) şi de trecerea de la o manieră opresivă aexercitării puterii la una productivă, de la puterea suverană labioputere. Acest tip de putere vizează şi, totodată, genereazăcondiţii ale guvernamentalităţii [governmentality], adică strategiielaborate pentru a conceptualiza populaţia în termeniadministrativi, acţionând atât asupra corpului individual(anatomo-politica), cât şi asupra corpului social(biopolitica).
Concret, guvernarea liberală 'clasică' se bazează pe un corpus delegi şi pe definirea cetăţeanului ca subiect al acestuia şi,totodată, ca participant la crearea legilor. Cetăţeanul are puterede acţiune şi control asupra aparatului de stat prin vot periodicşi prin acţiuni legale de protest etc. Pe lângă legi, guvernarea sebazează pe Aparatul Ideologic de Stat (cf. Althusser), menit săconstruiască şi să controleze individul, dând astfel o mână deajutor reproducerii puterii de stat (e.g. sistemuleducaţional).
Guvernamentalitatea - apărută ca rezultat al slăbirii încrederii înstat, al creşterii puterii organismelor financiare private şi adependenţei individului de organismele financiare - se bazează pepractici ce se adresează individului, fără a-l individualiza însă.Câteva exemple de practici de acest fel sunt: linia individuală decredit, asigurările medicale private sau asigurările împotrivariscurilor, fondurile private de pensii sau moda vestimentară.Acestea sunt practici la care ne supunem de bunăvoie, spre 'binele'nostru, fiind în acelaşi timp tot atâtea moduri de guvernare şicontrol interiorizate. În paralel, controlul individului asupraacestor moduri de subiectivare se face punctual, prin evitare,deturnare etc. Nu există o formă instituţionalizată de controlindividual, cum ar fi votul, căci nu se votează pentrureglementările bancare. În orice caz, nu este în interesul acestorinstituţii să fie controlate de client.
Moda şi consumerismul intră în rezonanţă cu aceste formeinteriorizate ale controlului, orbitând în jurul ideii de'dorinţă'. În publicitate se pot vedea în mod constant mesajelecontradictorii ale lui 'fă-ţi pe plac' şi ale constrângerii moralea 'rezistenţei la tentaţie', două acţiuni care, concertate,contribuie la modelarea noului subiect (subiectul neoliberal sausubiectul guvernamentalităţii).
A fi la modă nu înseamnă numai a-ţi face pe plac, ci de asemenea aconsimţi la structura socială pe care o reflectă moda şi a-ţiconstrui sinele (individual) în termenii politicii modei. De fapt,astăzi s-ar putea vorbi de o politică a dorinţei şi a anticipării.Teza mea este că moda constituie o biotehnologie care modeleazăcorpurile recognoscibile şi subiecţii [socialmente] acceptaţi. Modaeste atât o anatomo-politică a corpului, cât şi o biopolitică aspaţiului social, pentru că ea împarte populaţia în categoriilecturabile (rasă, poziţie de clasă, gen şi / sau vârstă).Disciplina acestei tehnici se aplică atât corpului (în măsura încare purtarea anumitor haine implică anumite atitudini prescrise),cât şi sinelui (în măsura în care manipularea semnificanţilorsinelui creează şi actualizează în mod constant sinele).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
