Analiză

Cat e zvon si cat e adevar pe piata benzinariilor din Romania? Cele mai tari zvonuri de pe piata

14.02.2003, 00:00 134

Cine vinde benzinarii in Romania? Cine vrea si, mai ales, poate sa cumpere benzinarii pe piata? Ce miscari au loc in culisele pietei de distributie a carburantilor? Unde se pune degetul pe harta Romaniei si se decide daca o companie internationala pleaca, ramane, se extinde pe piata sau vinde din benzinarii?
Raspunsul la aceste intrebari vine de putine ori din partea companiilor despre care se vorbeste pe piata, dar exista mai intotdeauna afirmatii din partea concurentei care gasesc un raspuns.
Lupta de pe piata distributiei de carburanti din Romania devine din ce in ce mai stransa daca luam in calcul ca multe companii internationale si-au pus in gand sa ocupe pozitia a doua pe piata sau chiar sa intreaca SNP Petrom, asa cum au anuntat pe rand MOL, OMV, Rompetrol sau Lukoil. Potrivit unor calcule sumare, vanzarile pe piata romaeasca de retail a carburantilor au atins in 2002 o valoare de aproximativ 2,1 miliarde dolari. In Romania, reteaua de distributia a carburantilor (benzina si motorina) cuprindea, la finele anului trecut, aproximativ 1.600 de benzinarii. SNP Petrom detine circa 580 benzinarii, urmata de Rompetrol (cu 130 de statii), Lukoil (cu 100 de statii), Shell (81), OMV (49 de statii), MOL (47 statii), Agip (22), restul de circa 600 de statii aflandu-se in proprietatea benzinarilor particulari, potrivit unor calcule facute pe baza datelor din piata.
Asadar, miza este cat se poate de mare si tentanta pentru a face loc periodic unor zvonuri care anunta "deal"-uri intre jucatori, mai ales dupa tranzactia OMV - Rompetrol din toamna anului trecut.

Rafinaria Petrotel la vanzare?!
Anul trecut, amanarea luarii unei decizii clare a grupului petrolier rusesc Lukoil in privinta continuarii investitiilor la rafinaria Petrotel de la Ploiesti a alimentat zvonul ca rusii sunt in discutii pentru vanzarea rafinariei. La inceputul anului, se spunea ca un joint venture (firma mixta) Total Chevron, constituita de doi dintre gigantii lumii petroliere, Total Fina Elf (Franta) si ChevronTexaco (SUA), vrea sa cumpere rafinaria Lukoil de la Ploiesti si sa puna piciorul pe piata romaneasca. La mijlocul anului, s-au vehiculat informatii, conform carora, grupul grec Latsis cu afaceri in domeniul financiar-bancar si petrolier este in discutii pentru cumpararea Petrotel. Chiar la acea data, Latsis si Lukoil constituisera un consortiu pentru cumpararea a 23% din grupul petrolier Hellenic Petroleum, scos la vanzare de statul grec. In acest context, cotidianul Financial Times il cita in primavara anului trecut pe Leonid Fedoun, vicepresedintele Lukoil, care afirma: "cea mai mare problema a Lukoil este in Romania, unde rafinaria Petrotel a pierdut bani din cauza faptului ca piata ramane reglementata, cu preturi scazute si cu companii de stat, care au o pozitie dominanta pe piata". Acesta afirma ca "productia rafinariei a fost suspendata la sfarsitul anului trecut si va ramane suspendata pe timpul reexaminarii proiectului. Alte companii petroliere s-au oferit sa cumpere pachete de actiuni la rafinarie, dar nu a fost luata nici o decizie inca de catre Lukoil", potrivit Financial Times. Tacere din partea oficialilor Lukoil din Romania.
In cele din urma, zvonurile legate de vanzarea Petrotel s-au incheiat cu anuntul facut de Vagit Alekperov, presedintele Lukoil, care a declarat in media internationala ca va face un audit international al unitatii de la Ploiesti si va investi in modernizarea echipamentelor si a capacitatii de rafinare in vederea producerii de carburanti Euro 3, 4 sau 5.
Dar, rusii s-au aruncat anul trecut pe piata benzinariilor romanesti, extinzandu-si reteaua de la 20 de statii la finele lui 2001 pana la 100 de statii in decembrie 2002. Mai mult, Lukoil este cat se poate de agresiv pe piata, intentionand sa investeasca si in acest an in extinderea retelei de benzinarii.

Benzinariile Agip la OMV?
Un alt zvon care a circulat anul trecut, ale carui ecouri nu s-au stins nici astazi, este posibila tranzactie dintre OMV (Austria) si Agip (Italia), privind vanzarea retelei de 22 statii ale italienilor catre concernul austriac. Contextul pe piata era foarte clar: OMV, avand in spate un puternic fond de investitii petrolier din Abu Dhabi, este interesat sa devina lider pe piata petroliera a Europei Centrale si de Est, unde se bate cu Lukoil si grupul ungar MOL. Pe piata romaneasca, OMV si-a dublat in fiecare an numarul de benzinarii de la intrarea pe piata romaneasca: 1999 - 8 statii, 2000- 17 statii, 2001 - 34, iar la finele lui 2002 avea 49 de benzinarii. Pe de alta parte, austriecii au achizitionat 25% din grupul petrolier privat Rompetrol, pentru a-si asigura accesul atat de necesar la rafinaria Petromidia, ce-i poate da avant in extinderea din sudul Dunarii. In plus, si-au asigurat un aliat strategic pentru extinderea regionala. OMV s-a aratat deschis extinderii pe piata benzinariilor din Romania fie prin constructia de noi benzinarii, fie prin preluarea de statii de la operatori de pe piata, dupa cum declara in iunie 2002 la Bucuresti, directorul general adjunct Gerhard Roiss. Acesta a refuzat sa comenteze pe tema unor posibile negocieri cu Agip.
De cealalta parte, Antonio Cambiotti, presedintele Agip Romania, a spus ca ramane pe piata romaneasca, asteptand ca piata sa se normalizeze, adica sa fie liberalizata in totalitate. In plus, Cambiotti a anuntat ca nu vor fi facute investitii in extinderea retelei de benzinarii, ramanand la 22 de statii, lucru ce a alimentat supozitia ca Agip isi negociaza o retragere de pe piata (asa cum s-a intamplat mai tarziu cu Shell, celalalta companie care de asemenea, a ramas la acelasi numar de statii in Romania). Dar a infirmat zvonurile privind o plecare de pe piata, cel putin deocamdata.
Zvonul privind vanzarea statiilor Agip catre OMV persista inca, in conditiile in care austriecii nu au negat acest lucru, dar continua sa se extinda pe piata.

Afacerea lui Patriciu cu austriecii
Parca nefiresc, cea mai mare afacere de pe piata petroliera romaneasca dintre OMV si Rompetrol a picat pe o piata, inca nedesprinsa din amorteala concediilor de odihna din perioada de vara. Rodul unor negocieri secrete care au durat opt luni, Rompetrol a vandut in septembrie catre OMV 25% din actiuni, afacere estimata la peste 50 mil.$.
Pactul lui Dinu Patriciu cu austriecii lasa deschisa "portita" pentru o majorare a participatiei OMV la Rompetrol pana la limita de 49%, dar nu exclude nici ideea unei fuziuni intre cele doua companii. In plus, tot mai multe surse de pe piata petroliera si cea de capital vad ca foarte posibila depunerea unei oferte de succes din partea unui consortiu OMV - Rompetrol pentru privatizarea SNP Petrom, ce are ca termen stabilit 31 decembrie 2003, potrivit intelegerii dintre autoritatile romane si Banca Mondiala.
Ambele companii au pozitii foarte puternice pe piata romaneasca. Rompetrol dispune de doua rafinarii Petromidia si Vega, aproximativ 130 de benzinarii, o retea de depozite en gros de distributie a carburantilor, dezvolta operatiuni de extractie si productie petroliera in afara Romaniei si a castigat deja doua perimetre in tara la Zegujani si Satu Mare.
Patriciu a anuntat in toamna ca vrea sa detroneze Petrom din pozitia de lider al pietei petroliere romanesti.
OMV opereaza acum o retea de peste 50 de benzinarii, este acum actionar la Rompetrol, si a reusit sa surprinda inca o data piata romaneasca, de aceasta data, pe cea a producatorilor si furnizorilor de electricitate. OMV Cogenerare, una din subsidiarele concernului austriac, tatoneaza terenul pentru a intra in afacerile din domeniul producerii de energie in cogenerare si de a face centrale electrice pentru companii industriale si pentru comunitatile locale, in anumite conditii.

Ce face Shell in Romania?
In vartejul zvonurilor a intrat de catva timp si grupul anglo-olandez Shell, singurul grup petrolier care apartine cu adevarat elitei mondiale. Grupul anglo-olandez Shell, ar fi interesat sa-si vanda o parte din benzinariile pe care le detine pe piata romaneasca, afirma surse de pe piata petroliera romaneasca. Contactati de Ziarul Financiar, oficialii grupului Shell nu au oferit un raspuns foarte clar pe aceasta tema. Cine ar fi interesat de afacere? Cel mai probabil, exact acele companii care au avut un ritm rapid de extindere pe piata romaneasca in ultimul an si care au anuntat ca vor continua politica de expansiune: adica OMV, Rompetrol sau Lukoil.
"Shell are o strategie activa in ceea ce priveste portofoliul , si constant se cauta oportunitati de imbunatatire a acestuia , iar in acest context Shell poarta discutii cu foarte multe companii. In general nu obisnuim sa comentam simple speculatii", au declarat pentru Ziarul Financiar reprezentantii grupului Shell.
Al doilea grup petrolier din Europa detine pe piata romaneasca o retea de 81 de statii de benzina, investind pana acum 90 milioane dolari. Grupul este pana acum cel mai important investitor strain pe piata distributiei de carburanti din Romania si a inregistrat pierderi pe piata romaneasca, ca si ceilalti operatori internationali de pe piata.
Shell are deja o prezenta puternica pe piata petroliera romaneasca si ocupa cu cele 81 de statii pozitia a doua pe distributia de carburanti la inceputul lui 2002. Dar gigantul anglo-olandez a anuntat, ca si Agip, ca nu va investi in extinderea retelei de benzinarii. Unii analisti sunt de parere ca Shell a ajuns deja la masa critica de statii pe piata romaneasca a benzinariilor si nu va investi nici in perioada urmatoare. O privire de ansamblu asupra pietei arata ca Shell este acum "prinsa" in varful pietei intre companiile care-si vor extinde retelele de benzinarii si care dispun de capacitati proprii de rafinare in apropriere: SNP Petrom (are rafinariile Petrobrazi si Arpechim), Rompetrol (Petromidia si Vega), Lukoil (desi Petrotel Ploiesti este inchisa, are rafinarii la Burgas si Odessa ce alimenteaza piata romaneasca) sau OMV (care acum este partener si actionar la Rompetrol).
Presedintele grupului de companii Shell in Romania, Joel Maes, declara anul trecut ca "Royal Dutch Shell nu va construi nici o benzinarie in Romania in 2002, urmand ca reteaua de distributie a carburantilor (retail) sa ramana la 81 de statii pana la schimbarea conditiilor actuale de pe piata de distributie a carburantilor".
Shell Romania SRL, infiintata in 1992 si care coordoneaza activitatea grupului de pe piata romaneasca a distributiei de carburanti, a inregistrat pierderi, ca si celelalte companii multinationale. In 2001, compania avea pierderi nete de 113 mld.lei (3,8 mil.$) la o cifra de afaceri de 2.584 mld.lei (88,9mil.$), iar in anii anteriori a avut pierderi nete de 2,8 mil.$ la o cifra de afaceri de 123,5 mil.$ (in 2000) , respectiv o pierdere de 13,2 mil.$ la o cifra de afaceri de 145 mil.$, potrivit bilanturilor anuale ale companiei depuse la Ministerul Finantelor.

Cine se extinde in regiune
Cei mai activi jucatori in regiunea Europei Centrale si de Est sunt pana acum concernul austriac OMV, grupul ungar MOL si Lukoil din Rusia. Toate cele trei si-au intarit pozitia, prin extinderea retelelor de benzinarii, si chiar au participat in ultimii ani la procesul de privatizare a unor companii petroliere precum Unipetrol (Cehia), INA (Croatia) - in curs de privatizare sau Hellenic Petroleum  (Grecia).
In acest context, piata romaneasca pare acum prinsa intre bratele unui cleste. Pe de o parte, bratul vestic prin OMV si MOL, care sunt sustinute financiar de fonduri de investitii si banci de investitii, iar pe de alta parte companiile rusesti dornice sa cucereasca piata Estului, singura din Europa care nu a fost impartita de gigantii lumii petroliere.
Ultimul argument in acest sens, retragerea grupului britanic BP din Slovacia si Ungaria in urma unei tranzactii de vanzare de benzinarii catre OMV.
BP a vandut catre OMV intr-o afacere de 377 mil.euro o retea de 313 benzinarii ARAL din sudul Germaniei, Ungaria si Slovacia, un pachet de 45% din Bayernoil (care grupeaza trei rafinarii) si 18% din conducta Transalpine ce leaga Trieste de Bavaria.
In urma tranzactiei, OMV a preluat in Slovacia 11 benzinarii, ajungand la 81 de benzinarii si marindu-si cota de piata de la 13% la 15%. De asemenea, in Ungaria, austriecii au preluat 55 benzinarii Aral (brand al BP), ajungand la 168 de statii si marindu-si cota de piata de la 11% la 16%. OMV si-a fixat ca obiectiv sa-si mareasca cota de piata in regiunea Europei Centrale si de Est de la 10% la 20% pan aan 2008 si sa opereze 2.000 de statii in regiune. Dupa afacerea cu BP, OMV controleaza o retea de 1.615 statii de benzina.
"tinta noastra este sa operam cel putin 2.000 de benzinarii in regiune ("our core-region"). Cu aceasta achizitie, ne-am intarit semnificativ pozitia de lider in Europa Centrala si de Est" a declarat Gerhard Roiss, directorul general adjunct al OMV.
OMV a raportat pentru 2001 o cifra de afaceri de 7,7 mld.euro. Austriecii detin 10% din grupul ungar MOL, 25% din grupul Rompetrol si 25% din Borealis, al cincilea producator mondial de poliolefine.
Grupul petrolier MOL este unul dintre cele mai importante grupuri petroliere integrate din Europa Centrala si de Est, detinand impreuna cu partenerul sau slovac - Slovnaft peste 800 de benzinarii in 8 tari. Cifra de afaceri a grupului MOL a fost in 2000 de circa 2,4 mld.$.
Lukoil este cea mai mare companie petroliera din Rusia, cu o cifra de afaceri in primele noua luni din 2001 de peste 10,6 mld.$ si un profit net de 1,9 mld.$. Grupul activeaza in domeniul extractiei si productiei de petrol si gaze, rafinare si vanzare a carburantilor auto, si avea in urma cu un an peste 1.160 de benzinarii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO