Analiză

Companiile farmaceutice au inceput batalia pentru vitamine

24.02.2005, 00:00 84

Una dintre cele mai importante categorii ale pietei medicamentelor fara prescriptie (OTC), segmentul vitaminelor si al suplimentilor naturali, a dat primele semne de crestere sustinuta anul trecut, cand, pentru prima data in ultimii ani, consumatorii au reactionat pozitiv la procesul de liberalizare a preturilor pe acest segment.
Aceasta liberalizare, efectuata in 2002, a potentat un segment al pietei care era limitat de marjele de profit mici care il faceau neatractiv pentru producatorii si importatorii de OTC-uri.
Chiar daca numarul de unitati de vitamine consumate anual nu depaseste cu mult pragul de 20 de milioane, ceea ce inseamna in medie o cutie/an/locuitor, adevaratul potential al acestei piete a inceput sa intre in atentia jucatorilor de pe piata.
"Evolutia pietei de vitamine este in mare masura influentata de publicitate, preferintele consumatorilor indreptandu-se spre achizi-tionarea produselor cunoscute", spune Crina Ancuta, group marketing manager al liderului pietei medicamentelor din Romania si al doilea producator din lume, compania britanica GlaxoSmithKline.
In acest sens, primii 5 jucatori, care au o pondere de 59%, au un impact semnificativ asupra pietei de vitamine, suplimente minerale si tonice.
"De asemenea, un rol important il are recomandarea acestor produse de catre medici si farmacisti. Pe de alta parte, nivelul educatiei consumatorilor si nivelul de trai sunt alti factori care vor influenta piata", mai spune aceasta.
"Consumul de vitamine si suplimenti naturali este influentat direct de nivelul scazut de educatie medicala si de veniturile inconsistente ale populatiei. Piata va creste o data cu sporirea obisnuintei romanilor de a cumpara acest gen de produse si cu ameliorarea nivelului de trai", sustine Mirel Nicola, director de marketing si dezvoltare strategica al Sicomed Bucuresti, unul dintre principalii jucatori de pe piata genericelor din Romaina.
Efectele liberalizarii pietei OTC-urilor au fost imediate si s-au concretizat intr-o infuzie de produse noi si de producatori ce au acoperit segmente ale pietei considerate deficitare.
"Pe langa intrarea pe piata a unui numar foarte mare de producatori, consumul a fost influentat si de dezvoltarea retelelor de retail de produse farmaceutice moderne", sustine Catalin Vicol, marketing manager al diviziei ro-manesti a producatorului de medicamente din Cehia, Walmark.



Competitie acerba la varful clasamentului
"Segmentul suplimentelor nutritive are un potential de crestere ridicat, Ozone vizand direct o extindere pe aceasta piata, de altfel subdimensionata", afirma Dan Schiopu, directorul general al companiei britanice Ozone Laboratoires. Piata vitaminelor este o piata in crestere, publicul devenind tot mai constient de beneficiile acestor suplimente nutritive, mai spune acesta.
"Faptul ca piata de vitamine si suplimenti naturali este inca slab dezvoltata, comparativ cu pietele din Vest, este un avantaj pentru jucatorii din piata", in opinia lui Nicola. Acesta este si motivul pentru care companiile incearca sa isi dezvolte pozitii cat mai puternice, lupta pentru cote din piata devenind tot mai intensa.
Conform estimarilor jucatorilor din piata, valoarea acesteia se ridica la aproximativ 50 de milioane de euro anual, aceasta valoare incluzand si produsele care nu se regasesc in statisticile oficiale. "Pe langa datele cuprinse in studiile de piata, exista si o serie de producatori care nu sunt inclusi in eva-luari. De asemenea, trebuie luate in considerare si companiile care vand in sistem MLM (Multi Level Mar-keting) precum si produsele aduse in tara de persoane particulare pentru consumul propriu, factori care ar putea adauga pana la 10 milioane de euro valorii pietei", este de parere reprezentantul Walmark.
Consumul per capita in Romania este estimat la aproximativ 2,5 euro anual, depasind astfel doar Bulgaria. Romanii consuma vitamine intr-un cuantum anual de cateva ori mai mic decat tarile din vestul Europei, unde exista o adevarata cultura a consumului de vitamine. Consumul per capita de vitamine din Cehia, spre exemplu, se ridica la aproximativ 10 euro/an.



Cheltuielile cu marketingul "se intorc" rapid
Cheltuielile cu marketingul si publicitatea reprezinta "motorul" cresterii vanzarilor companiilor pe acest segment. Este un fapt demonstrat ca decizia finala de cumparare a unui anumit produs depinde intr-o masura covarsitoare de expunerea diferitelor marci pe piata.
Investitia pe segmentul de vitamine consta in diversificarea porto-foliului si in continuarea comunicarii importantei consumului de vitamine catre consumatori, afirma reprezentantul GlaxoSmithKline.
Portofoliul de vitamine al GSK contine 20 de produse, iar gama de suplimente Eurovita este cel mai bine vandut produs de pe piata romaneasca, conform datelor publicate de compania de studii de piata Cegedim, citate de companie. Cota de piata a acestui produs s-a ridicat la 11,4% in perioada octombrie 2003-septembrie 2004, iar vanzarile GSK pe aceasta piata s-au ridicat la 5,7 milioane de euro in 2004.
Pentru 2005, GSK intentioneaza sa extinda gama Eurovita, produsa in cadrul companiei Europharm Brasov, pe care gigantul britanic a preluat-o integral de la omul de afaceri Mihai Miron.
"Pentru Sicomed, anii care urmeaza vor marca o crestere a bugetelor de marketing atat pentru vitamine, cat si pentru intreaga gama de produse. Este singura modalitate de a face fata presiunii marcilor concurente", explica reprezentantul Sicomed. Portofoliul de produse al Sicomed pe acest segment cuprinde 78 de produse, din care 13 suplimente nutritive si 65 de vitamine pentru a caror eliberare este necesara o prescriptie medicala. Obiectivul pe termen scurt al companiei este consolidarea pozitiei pe segmentul suplimentelor, prin lansarea unor produse noi, sustine compania.
Sicomed a vandut vitamine de 2,5 milioane de euro pe primele noua luni ale anului trecut, conform datelor Cegedim citate de companie, calculate la cursul mediu leu/euro publicat de BNR pentru 2004. Datele pentru intreg anul nu au fost disponibile.
Sicomed realizeaza exporturi de vitamine in Republica Moldova, Rusia si Belarus.
Ozone Laboratories a investit in 2004 in campanii de promovare aproximativ un milion de euro. Bugetul alocat promovarii produselor in 2005 depaseste 3 milioane de euro, argumenteaza Schiopu necesitatea investitiilor in promovare pentru mentinerea competitivitatii pe piata. Aproximativ 40% din produsele Ozone de pe piata romaneasca sunt vitamine si suplimente nutritive, numarul produselor din portofoliu urmand sa se dubleze pana la sfirsitul acestui an, conform companiei.
"In 2004, Ozone Laboratories a inregistrat vanzari de aproximativ 1,5 milioane euro pe segmentul de vitamine si suplimente nutritive", spune Schiopu. Pentru 2005, compania isi propune atingerea unui prag de vanzari de peste 6 milioane de euro. Vanzarile vitaminelor si suplimentelor nutritive reprezinta 18% din totalul cifrei de afaceri Ozone Laboratories.
Incepand cu a doua jumatate a anului trecut, Ozone este prezent si pe piata din Bulgaria cu 4 suplimente nutritive, urmand ca in perioada urmatoare sa lanseze si alte produse care acum sunt in procesul de autorizare. Planurile de expan-siune in ceea ce priveste exportul de produse farmaceutice vizeaza pietele din Macedonia, Bulgaria, Polonia si Republica Ceha.
Bugetul de marketing al Walmark, singura companie care se bazeaza exclusiv pe importuri, a fost cu 120% mai mare in 2004 raportat la 2003. Pentru 2005, bugetul va creste cu 130% fata de anul trecut, sustin reprezentantii companiei. In 2004, Walmark a avut vanzari de peste 3,4 milioane de euro pe acest segment al pietei, iar estimarile pentru anul in curs indica o crestere a vanzarilor de vitamine si suplimenti pana la peste 6 milioane de euro. Portofoliul de produse importat de Walmark pe acest segment cuprinde 70 de marci.



Piata medicamentelor s-a apropiat de un miliard de euroi
EvoluTia pozitiva din ultimul trimestru al anului trecut, vanzarile de produse cu prescriptie in farmacii si nivelul cursului de schimb au favorizat avansul pietei medicamentelor din Romania cu 28,1%, pana la 960,6 milioane de euro, in 2004, potrivit unui raport al firmei de cercetare Cegedim Romania.
"Performanta deosebita a anului 2004, datorata in special ultimului trimestru, produselor cu prescriptie medicala din retail si evolutiei ratei de schimb, se refera in principiu la consum, si nu la incasari", se precizeaza in raport.
Potrivit Cegedim, mentinerea in 2005 a acestui nivel sau o usoara crestere vor tine de dorinta si posibilitatile companiilor de a continua creditarea consumului.
"In continuare, este putin probabil sa asistam la o dezvoltare asemanatoare datorita sustinerii financiare insuficiente a acestei tendinte. Piata ramane una cu nevoi semnificative si asteapta satisfacerea lor, insa companiile implicate vor avea de gestionat riscuri financiare relativ mari", se spune in studiu.
Anul trecut, vanzarile de produse farmaceutice realizate prin intermediul farmaciilor au totalizat 684,7 milioane de euro, cu 30,4% mai mult comparativ cu 2003, in vreme ce vanzarile prin intermediul spitalelor s-au situat la 275,9 milioane de euro, consemnand un avans de 22,8%.
Medicamentele eliberate pe baza de prescriptie medicala au reprezentat 535,6 milioane de euro din vanzarile prin farmacii, in crestere cu 34,7%, cele fara prescriptie aducand companiilor venituri de 149,1 milioane de euro, reprezentand un avans de 17%. Numai in trimestrul al patrulea vanzarile totale de medicamente s-au situat la 288,4 milioane de euro, ceea ce constituie de asemenea o crestere de 11,3% fata de perioada octombrie-decembrie 2003.
In luna august a anului trecut, Guvernul a introdus sistemul de compensare cu 90% a pretului medicamentelor pentru pensionarii cu venituri mici.
Studiul remarca, in ultimele trei luni ale anului, o crestere semnificativa a segmentului medicamentelor cu prescriptie prin intermediul farmaciilor, cu 16,4%, pana la 173,8 milioane euro.
In aceeasi perioada, produsele farmaceutice fara prescriptie medicala au avut o crestere mai modesta, de 5,6%, asemanatoare canalului de distributie prin spitale, de 5,5%.
Si in 2004, clasamentul companiilor farmaceutice din Romania este condus de GlaxoSmithKline (GSK). Vanzarile GSK, inclusiv rezultatele Europharm, au atins, anul trecut, nivelul de 104,3 milioane de euro, reprezentand o cota de piata de 10,9%. Totodata, al patrulea trimestru a adus companiei vanzari de 31,3 milioane de euro.
A doua companie de pe piata este Hoffman La Roche, care a consemnat vanzari de 62,9 milioane de euro si o cota de piata de 6,5%, la finele anului 2004. Pentru ultimul trimestru, vanzarile Hoffmann La Roche s-au cifrat la 21,2 milioane de euro, incluzand vanzarile Pharmacia.
Locul trei este ocupat de Novartis, care a avut vanzari de 60,9 milioane de euro si a atins o cota de piata de 6,3%.
In ceea ce priveste rezultatul din perioada octombrie-decembrie 2004, compania a inregistrat 18,1 milioane de euro, incluzand rezultatele Lek si Lek-Pharmatech. Pozitia a patra este ocupata de Pfizer, cu 57,4 milioane de euro si o cota de piata de 6%.
Intre primele zece clasate se regasesc si trei producatori romani. Sicomed se afla pe locul cinci, cu 44,3 milioane de euro, pe sapte se regaseste Terapia, cu 30,2 milioane de euro, iar Antibiotice Iasi ocupa pozitia a zecea, cu 27,4 milioane de euro.
In acelasi timp, companiile Servier si Aventis sunt clasate pe locurile sase si opt, cu vanzari de 36,7 milioane de euro, respectiv 29,9 milioane de euro.
Producatorul german Schering Plough s-a plasat pe pozitia a noua, cu vanzari de 28,2 milioane de euro.
Cotele de piata ale companiilor aflate pe pozitiile cinci - zece variaza intre 2,8% si 4,6%.
In esalonul locurilor 10-25 se plaseaza, in aceasta ordine, Eli Lilly, Sanofi Synthelabo, Menarini, Sindan, Novo Nordisk, Gedeon Richter (inclusiv Armedica), Krka, Merck & Co, Bristol-Myers Squibb, Schering AG, Boehringer Ingelheim, Johnson & Johnson, Labor-med, Abbott si Beaufour Ipsen. Cotele de piata ale fiecareia dintre aceste companii s-au situat intre 1,1% si 2,8%.
Cegedim precizeaza ca datele prezentate estimeaza fluxul de produse la iesirea din farmacie si spital catre pacient, ele reprezentand exclusiv produsele farmaceutice (nu si cele parafarmaceutice, cosmetice sau veterinare).
alexandru.cerchez@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO