Analiză

Piata obligatiunilor municipale se pregateste pentru primul test important: alegerile locale

01.06.2004, 00:00 68

Valoarea totala a emisiunilor de obligatiuni municipale va depasi in acest an pragul de 1.000 miliarde de lei, dar aceasta se va intampla dupa trecerea alegerilor locale, care au incetinit ritmul de crestere a pietei in ultimele luni.
Alegerile locale de finalul acestei saptamani sunt unul din punctele prin care piata obligatiunilor trebuie sa treaca, spun analistii, pentru a se apropia de maturiate. Primele emisiuni postbelice de obligatiuni municipale au fost lansate la finalul anului 2001, la un an si jumatate dupa ultimele alegeri locale, cele din primavara anului 2000. Cele 29 de emisiuni de obligatiuni realizate sau aflate in curs totalizeaza aproape 930 miliarde de lei (23 milioane de euro).
Pe piata exista deja consilii locale care nu mai au mult pana la a deveni emitenti "traditionali" de obligatiuni cu o strategie de finantare bine definita. Eventualele schimbari de putere la nivel local ar putea modifica viziunea unora dintre autoritatile locale asupra modului de atragere a finantarii. De altfel, exista autoritati locale care au refuzat hotarat in ultimii ani propunerile de a emite obligatiuni venite din partea jucatorilor de pe piata de capital.
Pe de alta parte, unii dintre primarii nou-alesi dupa alegeri vor avea de platit banii atrasi de pe piata de capital de predecesorii lor, iar altii vor gasi in conturile primariei bani din emisiuni de obligatiuni pe care va trebui sa ii utilizeze.
"Sunt trei semne care arata ca piata va ajuge la maturitate: au aparut emisiunile succesive ale unor municipii, se va trece curand dintr-un ciclu electoral in altul, iar pe piata de capital a aparut primul fond specializat in investitii in obligatiuni," spune Viorel Udma, presedintele societatii de consultanta VMB Partners. Societatea a oferit consultanta pentru cele mai multe din autoritatile locale care au lansat obligatiuni pe piata romaneasca. Primul fond mutual dedicat investitiilor in obligatiuni, "Orizont" a fost lansat luna trecuta de Certinvest si a atras deja 36 de investitori.
Avantajele emisiunilor de obligatiuni sunt clare atat pentru investitori cat si pentru primarii. Atat unii cat si ceilalti ocolesc intermedierea financiara a bancilor. Investitorii primesc dobanzi mai mari decat la depozite, iar primariile se impumuta mai ieftin decat daca ar apela la un credit bancar.
Obligatiunile municipale, sunt considerate din punct de vedere teoretic, instrumente financiare cu un risc putin mai mare decat cel al titlurilor de stat, dar cel putin pana in prezent, in doi ani si jumatate, piata obligatiunilor nu s-a confruntat cu incidente de plata. "Nu exista municipalitate care sa fi intarziat pana acum cu plata dobanzilor sau a principalului la sumele imprumutate," spune Valentin Miron, directorul general al VMB Partners.
Experienta emitentilor de obligatiuni de pana acum arata ca proiectele care au fost finantate de obligatiuni au prins bine bugetelor locale. "Partia de schi pe care am finantat-o din emisiunea de obligatiuni a dus la cresterea veniturilor agentilor economici din Predeal si a bugetului local. Obligatiunile ne-au permis sa finaliza investitia pe un termen mai scurt dect ne-am fi putut permite altfel," spune Mihai Vestea, primarul orasului Predeal.
Primii eminenti de obligatiuni municipale au fost Predeal si Mangalia, iar destinatia fondurilor a fost in ambele cazuri unor proiecte de interes turistic. De atunci obligatiunile municipale au mai finantat proiecte de infrastructura, constructii sau modernizari de locuinte, sali de sport sau unitati de invatamant sau au asigurat primariilor chiar co-finantarea necesara pentru a participa la proiecte europene.
Cele mai mari emisiuni de obligatiuni municipale de pana acum apartin municipiilor Timisoara si Oradea, cu cate 100 miliarde de lei (2,5 milioane de euro). Cea mai mare maturitate pe care au fost emise obligatiuni municipale pana acum este de cinci ani si apartine obligatiunilor Deva. Ambele recorduri vor cadea in urmatoarele saptamani dupa incheierea celei de-a doua emisiuni a municipiului Oradea, in valoare de 150 miliarde de lei (3,7 milioane de euro)  si cu o maturitate de sase ani. Sapte autoritati locale se afla deja la a doua emisiune de obligatiuni, iar consiliul local din Cluj-Napoca o pregateste deja pe cea de-a treia.
Viorel Udma, presedintele VMB Partners, crede ca instrumentele cu venit fix, categorie care include si obligatiunile municipale, reprezinta principala directie de dezvoltare a pietei de capital, cel putin pe termen scurt si mediu. Doua banci, BRD si Raiffeisen au emis in acest an obligatiuni municipale in valoare de 1.880 miliarde de lei (46 milioane de euro), iar o alta companie, Impact Bucuresti a anuntat ca intentioneaza sa atraga la toamna 5 pana la 8 milioane de euro printr-o emisiune de obligatiuni. Tot pentru toamna acestui an Ministerul Finantelor a anuntat listarea la Bursa de Valori a titlurilor de stat.



Finantari mai eficiente pentru primarii
Legea consolidata a pietei de capital, aflata acum in dezbatere parlamentara va permite consiliilor locale sa obtina finantari de pe piata de capital mai bine adaptate nevoilor de investitii. Proiectul de lege prevede posibliltatea ca o primarie sa realizeze mai multe emisiuni succesive, cu mai putine formalitati decat in prezent, si deci cu mai putine costuri. Un ofertant de obligatiuni va putea realiza un program de oferta, pentru care va trebui sa intocmeasca un singur prospect de emisiune sa obtina o singura aprobare de la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare si un singur contract cu consultantul si brokerul.  Astfel de emisiuni succesive vor putea diminua si dobanzile platite de primarii, care vor putea atrage banii necasari pentru finantarea unui proiect pe masura derularii acestuia si nu vor mai plati astfel dobanzi pentru banii atrasi dar inca neutilizati, asa cum se intampla de cele mai multe ori in prezent. Din cele 21 de municipalitati care au emis pana in prezent obligatiuni sapte au emis sau pregatesc cea de-a doua emisiune.



Castiguri anuale de 10-15%
Castigurile aduse in termeni reali (castigul total minus influenta inflatiei) de obligatiuni au fost cuprinse intre 10 si 15% pe an in cazul emisiunilor de obligatiuni ajunse la maturitate. Prima emisiune de obligatiuni municipale, Predeal, a adus un randament in termeni nominali de 37,5%, ceea ce inseamna un castig anual de 14% in termeni reali. Investitorii in obligatiuni Mangalia au castigat anual 12,7% in termeni reali, iar primele obligatiuni Cluj-Napoca au avut un randament real de 10,3%. Cu doar doua exceptii, dobanda obligatiunilor municipale emise pana acum este variabila, calculata periodic in functie de media dintre cotatiile de dobanda la depozitele atrase si cele plasate de banci pe piata interbancara, la care se adauga o prima de dobanda, cuprinsa intre 0,98% si 3%. Dobanda obligatiunilor calculata dupa aceasta formula ramane, in general, in urma dobanzilor de pe piata si de aceea astfel de obligatiuni sunt recomandate mai ales in perioadele de scadere a dobanzilor de pe piata, cum se estimeaza ca se va intampla in lunile viitoare.
vlad.nicolaescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO