Dezbaterea intensa legata de ipotetica existenta a unei legaturi telefonice directe intre cele mai inalte niveluri politice de la Moscova si Bucuresti a adus in atentia opiniei publice romanesti o tema extrem de importanta, si anume relatiile dintre Romania si Rusia. De-a lungul istoriei comune, legaturile dintre Rusia si Romania se prezinta ca o suma a paradoxurilor. Uneori aliati, dar niciodata prieteni, fara a fi legati prin afinitati culturale sau rasiale, romanii si rusii, mai exact liderii celor doua tari, indiferent de coloratura lor politica sau calitate, au incercat sa exploateze relatiile bilaterale cu maxima eficienta. Daca la sfarsitul secolului al XIX-lea Rusia vedea alianta cu Romania drept un bun preludiu pentru a-si instaura dominatia absoluta asupra Balcanilor sub stindardul eliberarii fratilor slavi ortodocsi, Romania incerca si ea sa profite de vitalitatea imperiala a Petersburgului pentru a obtine independenta deplina fata de Poarta. O data indeplinite primele obiective, si anume scoaterea Turciei din cea mai mare parte a Peninsulei Balcanice, dupa razboiul ruso-romano-turc din 1877-1878, aspiratiile politice ale Rusiei si Romaniei au intrat in contradictie ireconciliabila, diputa soldandu-se cu anexarea Basarabiei la Rusia si cu racirea iremediabila a relatiilor dintre cele doua capitale si popoare. Acesta este momentul de hiatus din relatiile dintre cele doua popoare, relatii care pana atunci nu pareau ca aveau sa se deosebeasca prea mult de cele ale popoarelor slave balcanice cu Rusia. Perioada comunista din istoria Romaniei, contrar presiunilor continue de a conecta Bucurestiul la Moscova in mod iremediabil, nu a adus schimbari majore in calitatea raporturilor dintre cele doua tari. Astfel, dupa o perioada initiala in care Romania a functionat ca un apendice al URSS, pe masura ce regimul comunist local capata consistenta si suport social, Bucurestiul a inceput, din nou, sa se distanteze de Moscova pentru a se pune la adapost de eventualele consecinte ale unui nou razboi mondial. Dupa caderea lui Ceausescu relatiile dintre Romania si URSS-Federatia Rusa au intrat pe un traseu sinos, acestea osciland intre reluarea raporturilor privilegiate si inghet diplomatic", de-a lungul mandatelor prezidentiale ale lui Ion Iliescu si Boris Eltan. Accesul la putere al echipei politice din jurul lui Ion Iliescu a insemnat aderarea Romaniei, pentru o perioada, la politica reformatoare a presedintelui Gorbaciov. Astfel, in acest context, pe parcursul intervalului 1990-1991, Romania a fost cea mai conservatoare tara din Europa Centrala si de Sud-Est, Bucurestiul ajungand sa se impotriveasca desfiintarii Organizatiei Tratatului de la Varsovia cu o obstinenta demna de o cauza mai buna. Semnarea Tratataului de Asistenta Mutuala si Ajutor Reciproc dintre muribunda URSS si Romania a fost o noua etapa din procesul de reconectare la "comunitatea socialista". In acest mod, in timp ce tarile Europei Centrale cautau sa-si limiteze cat mai mult legaturile politice cu Moscova, Romania semna cu aceasta un tratat prin care reitera aderenta la politica de securitate comuna. Pe scurt, Romania anilor '90 reprezenta pentru Europa Orientala ceea ce Belarusia reprezinta astazi pentru Comunitatea Statelor Independente. Insumand cele de mai sus, perioada 1990 - 1992, politica externa a Romaniei se poate spune ca s-a situat in prelungirea intereselor strategice ale Uniunii Sovietice, autoritatile de la Bucuresti declarandu-se in favoarea "democratizarii relatiilor internationale" si "multipolaritatii", sintagme caracterizate de catre liderii sovietici ca fiind ideile - pilon ale noii politici externe sovietice. De altfel, semnarea Tratatului dintre Romania si Uniunea Sovietica, in 1991, readucea Bucurestiul intr-o pozitie de subordonare fata de Moscova, ceea ce toate celelalte tari din fosta Europa Orientala au evitat sa faca, sesizand situatia extrem de dificila in care se afla URSS. Aceasta "defazare" a autoritatilor romane in materie de politica externa si relatii internationale poate fi pusa pe seama obiectivelor stabilite initial de catre noii conducatori ai Romaniei care isi datorau venirea la putere, in mare parte, politicii de liberalizare promovata de Moscova. In acest fel, noile autoritati romane intelegeau sa mentina trei dintre pilonii "comunitatii socialiste": o politica externa comuna, o politica militara comuna (in cadrul Organizatiei Tratatului de la Varsovia) si o economie planificata, chiar daca aceasta urma sa treaca printr-un proces de optimizare. Incercarea de inlaturare a lui Mihail Gorbaciov de la putere din toamna anului 1991, mai exact echivocul pozitiei politice luata de Ion Iliescu fata de actiunile pucistilor a indus o noua stare de tensiune in relatiile dintre cele doua capitale, mai ales dupa ce puterea la Moscova a fost preluata de Boris Eltan. Aflat in contratimp cu evolutiile politice din Europa Orientala, discreditat atat in fata Occidentului si dispretuit de noii lideri ai Rusiei, ca niciodata in istoria contemporana, regimul de la Bucuresti a reusit performanta de a avea relatii reci cu quasitotalitatea centrelor mondiale de putere. Chiar daca, in mod oficial, Bucurestiul a lansat pe plan extern o serie de mesaje prin care isi manifesta dorinta de a fi considerata o tara cu obiective si politici de sorginte occidentala, in perioada amintita, Romania a fost perceputa drept o tara cu politica externa revizionista si imprevizibila in evolutiile sale interne cu impact asupra politicii externe. Dupa schimbarea echipei politice de la Bucuresti, in virtutea dorintei de a accelera intrarea Romaniei in comunitatea internationala democratica, relatiile dintre Bucuresti si Moscova au continuat sa treneze, fara ca una dintre parti sa manifeste un interes deosebit fata de cealalta. Realitatea este aceea ca Romania nu mai reprezinta pentru Rusia acelasi interes pe care il reprezenta la inceputul "razboiului rece". Mai intai de toate, in ultimii ani, Rusia se afla in plin proces de restructurare politica interna pe fondul careia urmareste sa castige o pozitie de suprematie in cadrul CSI. Pe plan mondial, chiar si pentru liderii de la Kremlin este clar faptul ca "batalia capetelor de pod" a fost pierduta, singura alternativa de politica externa a Rusiei constituind-o sprijinirea vechii doctrine a multipolaritatii in alianta cu China, Irak, Iran si alte puteri regionale extraeuropene. Intr-o prima faza, Romania era importanta pentru Rusia din perspectiva controlului asupra Dunarii de Jos, a legaturii terestre pe care o realiza cu Bulgaria si Iugoslavia, precum si din cea a faptului ca aceasta reprezenta o tara de tranzit pentru exporturile de materii prime catre Europa de Sud - Est. Schimbarile politice care au intervenit in ultimii ani au facut ca interesul pe care Romania il reprezenta pentru Moscova sa se diminueze foarte mult. Este limpede ca Rusia nu isi mai permite sa exercite presiuni politice si militare asupra Turciei, mai exact stramtorilor, Bulgaria nu mai este un aliat fidel al Moscovei, iar Serbia nu va mai fi in curand. In ceea ce priveste miza energetica, se poate spune ca si aici au intervenit schimbari majore. Astfel, decisa sa nu mai permita santajul economic ucrainian la care se adauga si furtul de gaze naturale din conductele rusesti, una dintre sursele de venit ale Kievului, "baronii resurselor naturale" din Moscova au decis sa schimbe traseul conductelor de petrol si gaze naturale, noile trasee trecand prin Marea Neagra si Europa Centrala. Republica Moldova sau ceea ce se mai afla, inca, sub controlul guvernului de la Chisinau, ramane singurul teren comun de concurenta si infruntare al celor doua tari. De altfel, relatiile dintre Bucuresti si Moscova reprezinta un barometru fidel al acelora dintre Moscova si Chisinau, in cele mai multe cazuri, guvernantii moldoveni fiind purtatorii de cuvant ai intereselor ruse in zona. In virtutea noilor realitati, Romania nu mai este importanta pentru Rusia ca aliat strategic, ca si pentru Occident, Bucurestiul fiind ideal pentru postura de stat tampon intre "blocul slav", compus din Rusia si Belarusia si NATO. Nu este mai putin adevarat nici faptul ca Rusia nu mai reprezinta pentru Romania o mare amenintare, interpunerea Kievului intre Moscova si Bucuresti fiind una dintre cele mai fericite urmari ale destramarii Uniunii Sovietice.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
