In satele romanesti nu sunt scoli de inot. Acolo unde curge o apa, copiii invata sa inoate unii de la altii. De regula, cei mici sunt aruncati in valtoare de "veterani". Mai departe se descurca cum pot.
La fel se petrec lucrurile si in economie. Noile intreprinderi invata sa inoate ... inotand. Invata singure. Conditia e sa curga o apa: un sistem integrat de piete libere, care sa si functioneze.
Numai ca la noi, timp de 14 ani, multe intreprinderi, cu deosebire dintre cele de stat, n-au invatat sa inoate. Nu le-a aruncat nimeni in valtoarea pietei. Acum e mai complicat. Vremea copilariei a trecut. E nevoie de scoli de inot, unde sa invete sa rezolve cel putin sase exercitii.
Exercitiul unu: restructurarea. Cine o face? Ne-am obisnuit sa privim catre Guvern. Desi nu-i treaba guvernului sa faca restructurari. Treaba Guvernul e sa se ocupe de piete. Si sa le faca sa functioneze. Mai departe, de restructurari se vor ocupa pietele. Scenariul e previzibil. In prima faza, pietele ar urma sa le transmita intreprinderilor mesajele lor de ingrijorare: ca au consumuri prea mari, ca personalul este supraponderal, ca risipesc resurse. In cea de-a doua faza, potrivit obisnuintei, intreprinderile avertizate vor da fuga la Guvern si vor cere sa li se suplimenteze ratia sociala. Daca Guvernul va rezista - si daca societatea va intelege importanta unui atare tip de comportament - in faza a treia intreprinderile vor porni sa caute solutii. Daca vor gasi, viitorul va fi al lor. Daca nu... vor iesi singure din arena.
Exercitiul doi: revigorarea. Intreprinderile vor fi invatate sa loveasca trei tinte: 1) iesirea din actuala stare de somnolenta; 2) valorificarea rationala a resurselor; 3) organizarea unei productii performante de bunuri si de servicii. Pentru a nu mai produce pierderi in loc de castig.
Exercitiul trei: concurenta, competitivitate, eficienta. Logica economica ne conduce spre o judecata simpla: atat timp cat nu vor fi reinnoite structurile economice, organizarea muncii si sistemul intereselor, a forta motoarele cresterii, in speranta ca vom avea mai mult PIB, ar insemna sa ne afundam si mai rau in ineficienta. Numai intr-un climat economic sanatos, competitional, mai mult PIB ar insemna mai multe valori adaugate. Pentru ca numai asa o productie mai mare de bunuri si servicii ar fi in stare sa stimuleze atat veniturile, cat si consumul populatiei. Mai ales consumul, pentru a incuraja productia. Succesul nu va veni insa daca nu vor fi vitalizate stimulentele muncii. Si daca din economie nu va fi alungata iluzia egalitarismului, care continua sa blocheze initiativa, efortul constructiv, punerea la lucru a inteligentei creatoare.
Exercitiul patru: vanzarea ... pe bani. In economie, concludente sunt cifrele. Ce ne spun cifrele despre afacerile intreprinderilor industriale de stat? Nu mare lucru, desigur. Fiindca ele ne vorbesc mai mult despre productii, dar prea putin despre vanzari si despre incasarile din vanzari. In vreme ce, in tarile cu piete functionale, toate monitoarele din economie inregistreaza si analizeaza incasarile, la noi este monitorizata productia realizata. In care intra si cea nevanduta, ingrosand stocurile. Sau cea vanduta dar neincasata. Caci, in economia romaneasca, avem parte de vanzari si fara sa se incaseze contravaloarea marfurilor; in timp ce unii cumpara fara sa plateasca marfurile primite. Iar intreprinderile sunt obligate sa accepte acest joc, ca o conditie pentru a putea continua o alta farsa: jocul de-a productia, de-a directorii, de-a managerii financiari, fara de care n-ar mai exista, in multe intreprinderi de stat, nici functii, nici ierarhii, nici salarii. Prin acest joc, intreprinderile de stat intorc spatele pietei, prefacandu-se ca au comenzi, ca productia lor e cautata si ca... reformele mai pot fi amanate. Asa s-a ajuns la blocaj financiar si la imense pierderi in societatile comerciale cu capital de stat.
Exercitiul cinci: fiecare sa inoate singur. Industria romaneasca, impovarata de un blocaj financiar cumplit, dispune si de unitati de elita. Dar ele sunt nevoite sa acopere pierderi de la multe unitati aflate in impas ori in stare efectiva de faliment. E de neadmis, insa, ca aceste intreprinderi, in loc sa faca performanta, sunt nevoite sa astupe gauri intr-o economie in care numeroase alte intreprinderi, nu numai ca si-au reinnoit tehnologiile, utilajele, dar se sufoca sub povara crizei manageriale si a dezinteresului pentru dezvoltarea unui climat bazat pe eficienta si profitabilitate. Aceste poveri au slabit forta industriei. Nu intr-atat, sper, incat sa-i epuizeze capacitatea de regenerare. O industrie care a suportat atatea boli, va suporta si socul restructurarii radicale. Mai ales ca un astfel de soc este conditia esentiala a insanatosirii.
Exercitiul sase: atragerea investitorilor. Locomotiva de care industria are nevoie, acum, este capitalul. Un factor dependent de dezvoltarea si consolidarea unei noi clase: investitorii. Este insa lipede ca investitorii, romani sau straini, macinati acum de multe intrebari, de multe indoieli, descurajati de un climat economic inca prea putin atractiv, asteapta un mesaj real, incurajator, care sa-i indemne sa-si plaseze banii in industria romaneasca. In nici un caz insa acest mesaj nu poate fi amanarea privatizarii si mentinerea zidului birocratiei.
Timpul e, acum, cu noi; sa nu-i intoarcem spatele.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
