Gara in care ne aflam, cu nume al carui sens prea putini l-au deslusit, Tranzitie, este dominata de o imensa sala de asteptare. O populatie considerabila sub aspect numeric, alcatuita din 21,6 milioane de suflete, asteapta.
Desigur, asteapta sa vina acel tren care s-o smulga din starea conjuncturala, in care a aruncat-o istoria. Sau, mai exact, o citire superficiala a lectiilor istoriei. Asa a fost mereu si pretutindeni: cei ce n-au invatat temeinic istoria au fost nevoiti s-o repete. Asa ne explicam starea de nefericire aproape generalizata de la noi, determinata cu deosebire de o stratificare irationala: saraci multi, foarte multi, in buna parte deja obisnuiti cu saracia, o clasa de mijloc ce abia prinde contururi vagi, incapabila inca sa poarte pe umerii ei societatea romaneasca si s-o impinga inainte, plus o clasa a celor ce au reusit sa acumuleze ceva bogatie, dar care nu stie nici sa consume si nici sa investeasca. In gara Tranzitiei, 21,6 milioane de romsni asteapta trenul care sa-i duca spre o alta gara, cu nume fascinant: Bunastare. Acolo vrem sa ajungem. Dar nu vom ajunge niciodata fara o reforma economica radicala.
Romanul va simti reforma in propria-i bucatarie. Acolo va inregistra schimbarea si nicidecum in comunicatele statistice. Pentru ca nu mananca indicatori economici. Mananca paine, carne, legume, fructe. Cosul zilnic, alimentar, are asadar o importanta deosebita. Pentru ca partea cea mai mare din veniturile populatiei se duce pe mancare.
Romanul incepe sa constientizeze ca el are dreptul cetatenesc la Bunastare. Are el insa si o idee clara despre conceptul de Bunastare intr-o societate moderna, care in nici un caz nu se reduce la bunurile aflate in rafturile magazinelor alimentare si la preturile lor? Fara indoiala, in societatea noastra nu s-a conturat inca o imagine clara a Bunastarii. Inca dainuie confuzii. Inca se fauresc proiecte nerealiste. Devine insa tot mai limpede adevarul ca despre Bunastare nu se poate vorbi fara a situa in prim-plan standardul de viata, circulatia informatiilor, climatul social.
Desigur, Bunastarea este posibila pe scara larga numai intr-o tara in care cea mai mare parte a populatiei traieste bine. Dar ea este o conditie individuala. Fiecare membru al societatii aspira la Bunastare intr-un anumit fel. Fiecare isi imagineaza un anumit fel de Bunastare, pe care o va obtine numai daca societatea i-o va putea asigura. Si, mai ales, numai daca veniturile lui vor fi indestulatoare.
La Bunastare nu vor ajunge dintr-o data toti cei 21,6 milioane de romani. Egalitate, in aceasta privinta, nu exista. Si nici nu poate sa existe. Chiar daca vechiul regim a facut caz de egalitate. Dar nimic nu e mai usor decat a face din egalitate o notiune lipsita de sens. "Egalitatea" s-a transformat in egalitarism si a devenit o frana in calea dezvoltarii societatii.
Bunastarea este dependenta de cati bani au oamenii si de cate bunuri pot sa-si procure. Dar e departe de a se sfarsi aici. A obtine Bunastare inseamna a dobandi securitate alimentara, imbracaminte, locuinta, dar si un raport optim intre oferta de marfuri de pe piata si cererea solvabila. Mai mult, inseamna servicii curente, ocrotirea sanatatii, invatamant de calitate, posibilitati de petrecere a timpului liber si multe altele. Toate avand un numitor comun: banii. Orice strategie de infaptuire a Bunastarii nu poate sa porneasca decat de la bani. De la venituri bugetare, de la profitul regiilor statului si societatilor comerciale, indiferent de starea capitalului, de stat, mixt sau privat, pana la resursele de finantare externa: investitii de capital, credite de la forurile financiare internationale sau de la bancile private. Ajungand, desigur, la veniturile individuale.
Multi cred ca radicalizarea reformelor ar putea fi o cale directa catre un stat generalizat al Bunastarii, care sa aiba grija de toti cetatenii tarii, de la copii la batrani. In egala masura. Inca o iluzie. Un astfel de stat, conturat intr-o viziune idilica, nu-i decat rodul unei imaginatii de tip populist. In realitate, nu-i nici drept si nici posibil sa primeasca la fel cel ce asteapta venituri din fonduri de protectie sociala si cel ce, prin munca, initiativa si riscul lui, asigura banii necesari protectiei sociale. Tot asa cum nici intreprinzatorii nu pot primi la fel. Numai competitia poate sa decida cat primeste fiecare, prin "jocul" pietei. Trebuie sa invatam, in sfarsit, ca si energia, si materiile prime, si banii, si proprietatea se impart pe piata. Potrivit regulilor pietei, total diferite de cele ale repartitiei administrate de stat, din "cazanul comun".
Iata motivele pentru care Bunastarea e legata, intai si intai, de regenerarea muncii. Desigur, intr-un nou mediu de afaceri, care sa incurajeze si sa stimuleze competitia, libera initiativa, asumarea riscului. In locul chiulului, delasarii si inselaciunilor.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
