Austria

Tinta numarul unu a grupurilor financiare austriece: bancile

Tinta numarul unu a grupurilor financiare austriece: bancile

BCR a ajuns la 263 de unitati in toata tara

23.10.2008, 15:20 32

Odata cu privatizarea sistemului bancar romanesc, pe piata locala au intrat jucatori de talie internationala, iar austriecii au ajuns sa detina la sfarsitul anului trecut 22% din activele bancilor de pe piata autohtona. Spre sfarsitul acestui an, ponderea ar putea fi chiar mai mare, in conditiile in care Volksbank a urcat anul acesta pe locul patru in topul bancar dupa active.
Filiala locala a grupului austriac Volksbank, intrata pe piata locala in anul 2000, a inregistrat in ultimii trei ani o ascensiune puternica. Pe parcursul a doi ani, activele Volksbank au crescut de sapte ori, pana la 4,5 miliarde de euro, iar reteaua teritoriala s-a extins de patru ori, pana la 263 de unitati in iunie anul acesta. Mergand agresiv pe partea de creditare, Volksbank a ajuns la mijlocul acestui an pe locul patru in topul bancilor din Romania, in timp ce acum doi ani ocupa a 14-a pozitie dupa cota de piata detinuta.
Insa cea mai importanta prezenta straina la capitalul bancilor locale sunt austriecii de la Erste, care au castigat in 2005 licitatia pentru cea mai mare banca romaneasca, BCR.
BCR detinea in luna iunie a acestui an active de 16,6 miliarde de euro, avand o cota de piata aferenta de 21,6%. Banca se poate mandri in 2008 cu cea mai mare productivitate pe angajat, fiecare persoana din institutie contribuind la profitul acesteia cu 21.600 de euro, in medie. Conform datelor BNR, cea mai mare banca din sistem a avut in primul semestru un profit net de 206,6 milioane de euro.
Asa cum BCR si-a mentinut constant pozitia de lider al pietei bancare din Romania, si Raiffeisen - un alt grup austriac - are locul trei asigurat in clasamentul celor 42 de banci din sistemul local, desi nu se pozitioneaza la distanta mare de locul patru, dupa valoarea activelor. Rezultatele de la jumatatea anului arata o cota de piata de 5,9% detinuta de Raiffeisen, aferenta unor active de 4,57 miliarde de euro. Banca are cea mai buna rentabilitate a capitalurilor dintre toate bancile de top - de 33,4%, in conditiile in care media sistemului bancar autohton a fost in 2007 de 11,4%.
In conditiile crizei financiare actuale, guvernul austriac a pus in discutie injectii de capital de 15 miliarde de euro in bancile austriece, la care se adauga facilitati de 85 de miliarde de euro sub forma de garantii. De asemenea, statul austriac va garanta integral depozitele populatiei la aceste banci. Insa Walter Rothesteiner, CEO grupului Raiffeisen, a anuntat ca banca isi poate acoperi cerintele de capital pentru 2008 fara a apela la planul guvernamental.
In afara de jucatorii din top zece, austriecii mai controleaza si Porsche Bank, singura banca specializata pe acordarea de finantari auto din Romania. Porsche Bank a fost infiintata in 2004 si acorda finantari automobilelor vandute pe piata locala de grupul Volkswagen si sustine reteaua de dealeri a Porsche Romania.
 
Proiecte de sute de milioane de euro In real estate. In anul 2006, grupul financiar Erste a adus pe piata romaneasca si divizia sa imobiliara, Sparkassen Immobilien, prima mutare fiind preluarea hotelului Novotel din centrul Capitalei, printr-o tranzactie de 30 de milioane de euro. Compania a anuntat investitii de jumatate de miliard de euro in Romania, iar in prezent cel mai mare proiect aflat in portofoliul local este centrul comercial Sun Plaza, cu o suprafata inchiriabila de 76.000 de metri patrati si care va implica investitii totale de 150 de milioane de euro pana la inaugurarea acestuia (in prima jumatate din 2009). Un alt proiect comercial al Sparkassen Immobilien - cu o suprafata de 45.000 de metri patrati - va fi dezvoltat la Jilava, investitia fiind estimata la minimum 40 de milioane de euro. Dezvoltatorul este activ si pe segmentul de birouri cu doua proiecte aflate in derulare in Bucuresti, cu o suprafata inchiriabila totala de aproximativ 20.000 de metri patrati.
Raiffeisen Evolution, divizia de dezvoltare imobiliara a grupului austriac Raiffeisen, a anuntat ca este interesata sa dezvolte proiecte imobiliare atat in Bucuresti, cat si in orasele mari din provincie, cu o valoare de vanzare de minimum 20 mil. euro.
Cel mai important proiect al sau in Romania este Floreasca City, amplasat in nordul Capitalei, care va implica investitii de 200-250 de milioane de euro. Proiectul va fi format dintr-un centru comercial cu un spatiu de 50.000 mp (Promenade Mall), un turn de birouri cu 30 de etaje (SkyTower) si un al doilea imobil de birouri. La momentul demararii constructiei Floreasca City, in luna aprilie 2008, investitiile Raiffeisen Evolution pe piata imobiliara romaneasca ajunsesera la 50 de milioane de euro, suma care cuprinde dezvoltarea imobilul de birouri Floreasca Tower si pretul platit pentru terenul pe care se dezvolta Floreasca City. Cladirea Floreasca Tower, devenita ulterior Oracle Tower, a fost vanduta la sfarsitul anului 2005 companiei austriece de asigurari Uniqa, pentru 20 mil. euro. Grupul Raiffeisen si-a adus divizia imobiliara in Romania in anul 2003.
La randul sau, compania de dezvoltare imobiliara Premiumred, subsidiara grupului financiar austriac Volksbank, a anuntat proiecte cu o valoare cumulata de circa 400 de milioane de euro pentru urmatorii 4-5 ani.
Primele doua proiecte ale acestei divizii sunt derulate in Bucuresti, fiind pe segmentul spatiilor de birouri. Prima cladire, Premium Plaza din Piata Victoriei, a fost deja finalizata, al doilea imobil de birouri din aceeasi zona fiind in constructie.
Grupul bancar Volksbank activeaza pe piata locala prin intermediul Investkredit, de care apartin companiile Premiumred, Immoconsult Leasing si Europolis, pe mai multe segmente din real estate. Immoconsult avea anul trecut in portofoliu cladirile de birouri Budisteanu Business Center si Baneasa Business Center.
 
Primii din asigurari
 
  • Austriecii detin mai mult de o treime din piata locala a asigurarilor, care a trecut de 2,15 miliarde de euro in 2007. Grupurile austriece prezente pe aceasta piata sunt Vienna Insurance, Uniqa si Grawe.
  • Si-au facut simtita prezenta pe piata prin miscari spectaculoase. Cu achizitie dupa achizitie, Vienna Insurance Group a ajuns sa detina in Romania cinci companii de asigurari: Asirom, Omniasig, Omniasig Life, BCR Asigurari si BCR Asigurari de Viata, ultimele doua fiind achizitionate recent de la un alt grup austriac, Erste.
  • Pentru a putea cumpara divizia de asigurari a BCR, Vienna Insurance a vandut compania Unita catre austriecii de la Uniqa, grup care mai detine 27% din Astra Asigurari.
  • O alta companie detinuta de austrieci pe piata locala este Grawe, unul dintre cei mai mari jucatori din asigurari de viata. In urma cu cativa ani Grawe a cumparat firma austriaca Sara Merkur, iar acum cauta noi achizitii.
  • Austriecii au realizat recent prima tranzactie din piata pensiilor private. Grupul BCR a cumparat Omniasig Pensii cu peste 13 milioane de euro, iar in curand compania va fi absorbita de BCR Pensii. Firma care va rezulta din aceasta fuziune va ocupa locul sapte pe piata. Angela Placinta

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO