Auto

APIA: Vânzările de autovehicule noi au crescut cu 11,6% la opt luni, cu un avans de 14,5% la autoturisme

APIA: Vânzările de autovehicule noi au crescut cu 11,6%...

Autor: Roxana Rosu

20.09.2017, 13:07 1311

Livrările de autovehicule noi înregistrează o creştere de 11,6% în primele opt luni ale anului, segmentul de autoturisme avansând cu 14,5%, la un total  de 80.829 unităţi, potrivit APIA.

La fel ca şi în anii precedenţi, vânzările de autoturisme au fost susţinute de achiziţiile realizate de către firme, ponderea acestora din total fiind de 64% (vs. 36% pers. fizice).

Totuşi, comparativ cu primele 8 luni din 2016, este de remarcat faptul că au crescut atât ponderea, cât şi volumul achiziţiilor realizate de către persoane fizice: ponderea, de la 30% la 36%, iar volumul, cu 36% (procent mult superior creşterii generale a pieţei la 8 luni, respectiv +14,5%).

” Aceste cifre ne arată că practic, vânzările de autoturisme noi au crescut în special datorită achiziţiilor realizate de către persoanele fizice, a căror detaşare de Programul “Rabla”, este tot mai evidentă”, se arată în comunicatul APIA.

In ceea ce priveşte autoturismele rulate (în marea lor majoritate nefiscalizate), în primele opt luni din 2017, au fost înmatriculate circa 338.000 unităţi, mai multe decât s-au înregistrat pe întreg anul 2016, adică de 5 ori mai multe decât cele noi.

”Această situaţie se datorează, după cum APIA a semnalat încă de anul trecut, eliminării de la 1 februarie 2017 a Timbrului de Mediu. Ceea ce este si mai grav insă, este faptul că numărul autoturismelor rulate importate cu emisii poluante ridicate (Normele Euro3 si Euro2) a crescut de 2,5 ori”.

În ceea ce priveşte producţia locală, analiza APIA include doar datele de la Ford România (40.837 unităţi) şi Roman S.A.(10 unităţi), cele două companii ajungând împreună la 40.847 unităţi, în creştere cu 41,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Marea majoritate a autovehiculelor produse au fost exportate (40.614 unitati). In aceste condiţii şi exportul realizat de către Ford înregistrează o creştere de 45%, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul trecut.

În timp ce numărul de autoturisme vândute a crescut cu 14,5%, pe zona vehiculelor comerciale (marfă şi persoane) s-a raportat o scădere de 0,4%.

Top-ul pe mărci (autoturisme + autovehicule comerciale) este condus de Dacia, cu 26.269 unităţi, urmată de către Volkswagen, cu 9.902 unităţi, Ford 7.810 unităţi, Renault 7.777 unităţi şi Skoda 7.278 unităţi.

In ceea ce priveste categoria de vehicule comerciale uşoare (inclusiv minibuse), după 8 luni, primul loc este ocupat de catre Ford (2.369 unităţi), cu o creştere de 29,8%, urmat de Dacia (2.267 unităţi, +14,2%) şi Mercedes (1.437 unităţi, +20,5%).

La autoturisme, în funcţie de volumele livrate, top-ul pe mărci are pe primul loc Dacia, cu 24.002 unităţi (29,7% cotă de piaţă, pe un volum în creştere cu 14,5% faţă de 2016), urmată de Volkswagen cu 8.813 unităţi (10,9% cotă de piaţă, volume în creştere cu 19,4% faţă de 2016); Skoda 7.278 unităţi (9,0% din total piaţă, volume în creştere cu 10,1%); Renault 6.572 unităţi (8,1% cotă de piaţă, volume mai mari cu 25,4%); Ford 5.441 unităţi (6,7% din total piaţă, volume în creştere cu 24,7%); şi Opel cu 4.029 unităţi (5,0% din total piaţă, volume mai mari cu 21,2%).

Pe modele, cu cele 9.857 unităţi vândute, Dacia Logan este cel mai bine vândut model, urmat de Dacia Sandero cu 5.366 unităţi, Dacia Duster 4.970 unităţi, Skoda Octavia 3.051 unităţi şi Renault Clio, 2.529 unităţi.

In funcţie de tipul de combustibil, autoturismele cu motoare pe benzină încep să domine piaţa, cu o pondere de 51,1% din total, în uşoară creştere comparativ cu ponderea pe care o aveau după primele 8 luni din anul trecut (50,9%).

In ceea ce priveşte autoturismele “verzi“ (electrice şi hibride), acestea au ajuns la o pondere de 1,9% din totalul livrărilor realizate în primele opt luni ale lui 2017. ”Chiar dacă volumele sunt încă foarte mici, creşterile sunt importante atât la cele electrice (+174,6%) cât şi cele hibride (+160,0%) şi arată faptul că există un potenţial important de creştere al acestei categorii de autoturisme care, stimulată corespunzător (aşa cum este astăzi), va realiza volume importante, contribuind, astfel, la reducerea poluării generate de traficul auto”.

La capitolul culor, alb şi gri domină în continuare cererea, acestea înregistrând 31% şi respectiv, 25,1% din totalul preferinţelor. Urmează albastru cu 14,3% şi negru cu 10,0%.

In funcţie de ţara de provenienţă a autoturismelor, primul loc este ocupat de România, cu 27,5%, urmată de Germania, 22,8%, Cehia 11,1%, Spania 8,3% şi Turcia, 7,6%.

In acest context, comparativ cu anul 2016, livrările de autoturisme din producţia

autohtonă au crescut în anul 2017 cu 14,2%, iar cele provenite din import, cu 14,6%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO