Auto

Ford prezintă săptămâna aceasta primul Mustang proiectat şi pentru piaţa europeană

Ford prezintă săptămâna aceasta primul Mustang...

Autor: Bogdan Alecu

03.12.2013, 12:48 1673

Ford Motor Company va prezenta în cadrul evenimentului Go Further care va avea loc joi, 5 decembrie, viitoarele modele ce vor fi lansate pe piaţa europeană de către constructorul american. Printre acestea se numără şi noul Ford Mustang prezentat de preşedintele executiv al Ford Motor Company, Bill Ford.

Ford va prezenta de asemenea alte două noi modele noi în faţa unui public format din aproximativ 2.500 de dealeri, angajaţi şi jurnalişti.

„întrebarea care ne este adresată cel mai des este când va aduce Ford modelul Mustang în Europa?’” a declarat Stephen Odell, vicepreşedinte executiv, Ford of Europe, Middle East and Africa. „Suntem foarte bucuroşi că Bill Ford va fi aici pentru a răspunde acestei întrebări şi pentru a prezenta extraordinarul nou model Mustang, care va fi disponibil pe piaţa europeana pentru prima dată.”

Bill Ford va fi însoţit la evenimentul “Go Further” de către Odell, Jim Farley, vicepreşedinte executiv, Ford Global Marketing, Sales and Service and Lincoln, şi Barb Samardzich, chief operating officer, Ford of Europe.

Până acum modelul Mustang era special proiectat pentru piaţa americană, iar în Europa acesta era importat neoficial.  

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO