Auto

Hackerii învaţă producătorii de maşini cum să prevină atacurile cibernetice

Hackerii învaţă producătorii de maşini cum să...

Autor: Cătălina Butan

11.08.2013, 13:30 12737

Hackerii de automobile au preluat controlul unui Ford Escape şi a unei Toyota Prius într-un experiment recent care a avut ca scop prevenirea atacurilor cibernetice asupra maşinilor, scrie autos.aol.com.

Charlie Miller şi Chris Valesek au preluat controlul programelor de software ale maşinilor, reuşind să oprească şi să pornească motoarele, să controleze sistemele de frănare sau să schimbe kilometrajul şi datele afişate în vitezometru.

Cei doi hackeri  au publicat săptămână trecută o lucrare în care detaliază metodele şi codurile prin care au manipulat sistemele de control ale maşinilor. Este prima oară când se face public un articol care prezintă etapele unui atac cibernetic îndreptat către sistemele comuterizate ale maşinilor.

“Speranţa noastră este ca în urma publicării acestor informaţii, toţi vor putea discuta liber despre acest subiect. Acest lucru va duce la vehicule mai sigure în viitor”, au scris cei doi cercetători.

Maşinile sunt astăzi controlate în mare parte de computere. Fiecare maşină este dotată cu între 50 şi 80 de computere, cunoscute şi sub numele de unităţi electronice de control. Ele sunt conectate între ele printr-o reţea – „Controller Area Network”.

Prin transmiterea unor anumite coduri acestei reţele, Miller şi Valasek au preluat o parte din funcţiile sistemelor, precum cele de accelerare, frânare sau de afişare a datelor în computerul de bord.

Cei doi au propus în lucrarea lor soluţii care ar putea preveni aceste atacuri pe viitor. Cel mai benefic, potrivit acestora, ar fi un sistem care să detecteze anomaliile în trafic, care ar funcţiona ca o prim scut împotriva atacurilor cibernetice.

Informaţiile privind atacurile cibernetice asupra maşinilor sunt de cele mai multe ori secrete. Săptămâna trecută, pruducătorul german de automobile Volkswagen au intentat un proces unor cercetători de la Universitatea Birmingham pentru a-i împiedica să publice un studiu asemănător.

Specialiştii în automatică se tem de posibilele atacuri cibernetice asupra maşinilor, întrucât persoanele rău-intenţionate pot uşor prelua controlul asupra sistemelor computerizate  ale maşinilor şi cauza astfel accidente. Iar pe măsură ce maşinile sunt tot mai interconectate între ele şi cu infrastrucura, experţii avertizează autorităţile că teroriştii pot controla mai multe maşini în acelaşi timp şi provoca astfel accidente în masă.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO