Auto

Mercedes-Benz ML: Cruiser pentru orice vreme

Mercedes-Benz ML: Cruiser pentru orice vreme

Autor: Bogdan Alecu

20.02.2012, 00:05 1418

În urmă cu mai bine de 15 ani Mer­cedes-Benz a prezentat primele ima­gini cu M-Klasse, pe atunci un tot-teren ce îmbina atât performanţele off-road, cu un confort specific unei li­mu­zine. Astfel, construc­torul german a inaugurat un nou segment - cel al SUV-urilor premium, ul­te­rior copiat de mai toţi pr­o­ducătorii auto. Acum, Mer­cedes-Benz ML a ajuns la cea de-a treia ge­neraţie şi în con­tinuare se menţine ca trend-setter. Nu este la fel de sportiv ca un X5, dar nici nu vrea, şi nu oferă nici atât de multe moduri off-road ca un Range Rover, dar cu toate acestea s-a descurcat fără pro­bleme pe dru­mu­rile acoperite cu gheaţă, ză­padă sau ca­ro­sabil umed.

Pentru a ne convinge de performanţele noului ML nu am realizat un simplu test de două-trei sute de kilometri, ci unul mai amplu, de aproape 1.200 km, care a inclus un drum dus-întors până la Cluj via Braşov şi Târgu-Mureş, dar şi în Bucureşti derulat mai mult lunea trecută, când mai tot oraşul era practic "îngropat" în zăpadă.

Din punct de vedere al designului, noua ge­neraţie a ML păstrează linia clasică a mărcii. Nu iese în evidenţă ca un Range Ro­ver ediţie limitată, dar are acel element con­ser­vator specific Mercedes-Benz care chiar şi aşa îl evidenţiază de restul. Imediat cum iei loc la volan observi imediat că te afli într-un Mercedes-Benz.

Calitatea este la nivel foarte înalt, peste concurenţă. Avem ta­pi­ţe­rie din piele fină, piele pe portiere, pe planşa de bord. În plus, ergonomia este din nou la un nivel înalt şi totul este intuitiv. Spre exemplu, comenzile pentru scaunele elec­trice sunt amplasate sus pe portieră pentru un acces cât mai bun, comanda cutiei de viteze automate cu şapte trepte este am­pla­sa­tă în dreapta coloanei de direcţie, unde de obicei regăsim comenzile pentru ştergător, iar schimbarea manuală a treptelor se poate face cu ajutorul padelelor de pe volan.

La un drum de aproape 500 km parcurs în condiţii de iarnă mai bine de şapte ore, la o maşină sunt de apreciat alte elemente în afară de acceleraţie sau design. Am apreciat con­fortul scaunelor care cu uşurinţă pot fi con­siderate adevărate fotolii,schimbarea ra­pi­dă şi aproape insesizabilă a treptelor, sus­pen­sia exact cât trebuie de confortabilă, fără a afecta ţinuta de drum. Spaţiile de de­po­zi­tare sunt suficiente indiferent că vorbim de tele­­foane mobile, sticle de 0,5 sau 0,75 l. Toa­te sunt gândite pentru a fi cât mai acce­si­bile şi mai intuitive pentru un minim de efort.

Motorul a fost piesa de rezistenţă a maşinii. Cu toate că vorbim de un diesel de 3,0 litri care dezvoltă 258 CP, am reuşit să atingem în cei 1.200 km de teste un consum mediu de 8,5 litri/100 km. Astfel, vorbim de o maşină de aproape 2,2 tone la gol, care reuşeşte să ofere un consum demn de un model economic de clasă medie, dar cu performanţe superioare.

Datorită sistemului de trac­ţiune 4Matic, SUV-ul de la Mercedes-Benz a ieşit fără prea mult ajutor chiar şi atunci când a trebuit să treacă peste un prag de zăpadă. Trac­ţi­u­nea integrală şi sis­te­mul de management al aces­teia permit astfel fără sis­teme şi programe com­pli­ca­te celui de la volan să poată uti­liza maşina indiferent de condiţii.



Mercedes-Benz ML350 Bluetec

  • Propulsie: V6, 2.987 cmc, tracţiune integrală, transmisie automată cu şapte trepte, 258 CP la 3.600 rpm, 620 Nm la 1.600 rpm, Euro VI

  • Performanţe: 0-100 km/h 7,4 s, viteză maximă 224 km/h, consum mediu 6,8 l/100 km, emisii CO2 179 g/km.

  • Preţ: 59.334 euro cu TVA

  • Plus: Confort, consum scăzut, performanţe dinamice, sistem de tracţiune avansat

  • Minus: Grafică învechită pentru sistemul Command

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO