Auto

Şeful Salonului Auto de la Paris: În următorii ani vrem să organizăm din nou la Bucureşti un Salon Auto Internaţional, dar momentan nu avem unde

Şeful Salonului Auto de la Paris:  În următorii ani...

Autor: Bogdan Alecu

03.10.2014, 13:14 414

Thierry Hesse, cel care conduce compania care organizează Salonul Auto de la Paris, cel mai mare eveniment de acest gen din lume, cu peste un milion de vizitatori, spune că în continuare sunt discuţii pentru reluarea Salonului Auto Internaţional de la Bucureşti.

"Discuţii sunt în continuare cu membrii Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), însă în Bucureşti este problemă cu locul unde putem organiza un astfel de eveniment. La Romexpo nu putem deoarece lucrările nu sunt finalizate, iar la Romaero nu se poate. Poate în anii următori", a declarat pentru ZF Thierry Hesse, manager executiv al Mondial de L'Automobile, aşa cum este cunoscut în Franta Salonul Auto de la Paris.

Ultima ediţie a SIAB a avut loc în 2007, ultimul an de creştere al pieţei auto româneşti. La acea vreme a fost organizat de firma AMC APIA Expo, condusă de Therry Hesse.

Chiar şi atunci însă, salonul a fost organizat într-un cort amplasat în curtea fostului Metro Otopeni, unde în prezent este Ţiriac Service şi galeria Ţiriac Collection a omului de afaceri Ion Ţiriac. În total SIAB 2007 a atras 250.000 de vizitatori şi a avut încasări de 5 mil. euro.

Următoarea ediţie ar putea avea loc anul viitor.

Pe de altă parte, în acest an APIA susţine Salonul Auto Bucureşti, versiunea salonului organizat cu dealeri auto, nu cu importatori şşi fără susţinerea producătorilor. Un asfel de salon este însă unul "cu vânzăre", accentul nefiind pe noutăţi sau lansări de modele, ci pe oferte speciale şi discounturi.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO