Auto

Un drum din România, printre cele mai periculoase din lume

Autor: Alina-Elena Vasiliu

25.01.2017, 09:51 384

Transfăgărăşanul a fost inclus de publicaţia online Bright Side (Brightside.me) într-un top al celor mai periculoase 15 drumuri din lume.

“Drumul este situat în Munţii Carpaţi şi străbate masivul Făgăraş. Atinge o înălţime de 2.034 de metri, fiind drumul aflat la cea mai mare altitudine din România. Transfăgărăşan este cunoscut pentru priveliştile sale superbe, dar şi pentru periculozitate”, este descrierea făcută de autorii articolului.

Din top, mai fac parte alte drumuri considerate periculoase din India, Alaska, Bolivia, China, Franţa, Hawaii, Rusia, Japonia, Washington.

Nu este pentru prima dată când o publicaţie internaţională vorbeşte despre Transfăgărăşan. Anul trecut, jurnaliştii britanici de la The Telegraph au inclus drumul românesc într-un top al celor mai frumoase destinaţii pentru vacanţe la volan din Europa. Aceştia scriau atunci că, din orice perspectivă ai privi Transfăgărăşanul, acesta este "o incredibilă ispravă de inginerie", un drum ca o pistă împânzită cu tunele, viaducte şi poduri, "care cere o iscusinţă de a conduce şerpuit”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO