Bănci și Asigurări

200 de romani au fost inscrisi la fonduri de pensii fara acordul lor

21.10.2009, 23:15 23

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) aprimit anul acesta 200 de plangeri de la persoane care sustin ca aufost inscrise la fonduri de pensii private obligatorii (pilonul II)fara acordul lor, in mod fraudulos.

In prezent, cele 12 fonduri de pensii de pe aceasta piata aupeste 4,8 milioane de clienti si active de 480 mil. euro. Aderareala un fond se face prin intermediul unui agent de marketing, careprimeste 15-30 de euro pentru fiecare nou client adus fondului.

CSSPP a primit din ianuarie pana in septembrie anul acesta peste1.800 de sesizari de la clienti ai fondurilor de pensii, cea maimare parte fiind plangeri, iar restul solicitari de informatiiprivind legislatia sau procedura de transfer de la un fond laaltul.

"In primul trimestru au predominat solicitarile privindmodalitatea de transfer la un alt fond de pensii, la cele mai multesesizari reclamandu-se apartenenta la un fond care nu corespunde cuoptiunile participantilor, precum si aderarea realizata in modfraudulos, fara acordul si semnatura participantilor", afirmaoficialii CSSPP.

Astfel, jumatate din cei care se plang ca au fost aderatifraudulos la un fond solicita retragerea din pilonul II, carepentru angajatii care au mai putin de 35 de ani este imposibila,iar cealalta jumatate solicita revenirea la fondul pentru care auoptat initial. Din cele peste 1.800 de sesizari primite de CSSPP,450 au venit de la persoane care vor sa afle fondul la care auaderat. Este vorba de persoane care nu si-au ales un fond inprimele patru luni de la prima angajare si, din acest motiv, aufost repartizate aleatoriu la unul din fondurile de pe piata. Deasemenea, o parte din clienti vor sa afle datele din actele lor deaderare la fonduri, ceea ce inseamna ca multi au fost transferatila alte fonduri de catre agenti de marketing, fara sa stie acestlucru. "Intensitatea semnificativa a solicitarilor privindtransmiterea elementelor actelor individuale de aderare (seria,numarul si data validarii) a dus la concluzia ca, in perioadaanalizata, s-au inregistrat mai multe transferuri intermediateexclusiv de agentii de marketing, in unele situatii chiar farastiinta participantilor."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO