Bănci și Asigurări

240.000 de români nu aveau niciun ban în contul de pensie luna trecută

Autor: Ciprian Botea

24.11.2011, 00:00 188

Aproximativ 240.000 de salariaţi nu au niciun ban în conturile de pensie privată (pilonul II) deoarece angajatorii nu le-au virat nicio contribuţie de la startul acestui sistem, în luna mai 2008, până în prezent, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Numărul conturilor goale, care reprezentau aproape 4,5% din totalul conturilor de pensie privată obligatorie la sfârşitul lunii octombrie, a scăzut totuşi constant în ultimii doi ani şi jumătate. Astfel, în luna martie 2009 existau peste 450.000 de conturi de pensie privată goale, în timp ce în primăvara anului trecut numărul acestora scăzuse la 325.000.

Numai în ultimele două luni numărul conturilor goale a scăzut cu circa 10.000, având în vedere că la sfârşitul lunii august erau 250.000 de salariaţi fără niciun ban în cont. Pe de altă parte, creşte numărul participanţilor pentru care nu sunt virate în fiecare lună contribuţii la fondurile de pensii private, fie pentru că angajatorii au probleme financiare, fie pentru că persoanele respective au rămas fără loc de muncă. Numărul acestora era de 1,96 milioane în octombrie faţă de 1,81 milioane de persoane în aceeaşi lună din 2010.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO