Bănci și Asigurări

Acţionarii Alpha şi Eurobank au aprobat fuziunea după două AGA eşuate

Autor: Ciprian Botea

16.11.2011, 00:00 609

Acţionarii băncilor elene Alpha Bank şi EFG Eurobank, care deţin doi jucători de top pe piaţa locală, au aprobat ieri proiectul de fuziune care vizează crearea celei mai mari bănci din Grecia.

Fuziunea dintre cele două bănci va conduce la apariţia celei de-a treia bănci locale, formată din Alpha Bank şi Bancpost, poziţionate la jumătatea anului pe locurile opt şi respectiv nouă în sistemul bancar.

Cvorumul cerut pentru aprobarea fuziunii era de 20%. La cele două adunări generale au participat 41% din acţionari în cazul Alpha Bank şi 52% în cazul Eurobank. Aceasta este a treia oară când acţionarii celor două bănci au fost convocaţi să aprobe proiectul de fuziune, la cele două şedinţe precedente propunerea fiind respinsă din lipsă de cvorum.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO