Bănci și Asigurări

Allianz-Ţiriac a făcut mai mult profit la nouă luni, dar afacerile au scăzut cu 16%

Allianz-Ţiriac a făcut mai mult profit la nouă luni, dar afacerile au scăzut cu 16%

Rangam Bir, directorul general al Allianz-Ţiriac

Autor: Ciprian Valentin Botea

29.11.2011, 00:05 279

Allianz-Ţiriac, a doua companie din piaţa asigurărilor, a raportat pe primele nouă luni o creştere cu două cifre a profitului brut, la 8 milioane de lei (1,9 mil. euro), dar afacerile s-au diminuat cu 16%, adică de patru ori peste media pie­ţei. Asigurătorul nu a anunţat valoa­rea re­zultatului net după ce în 2010 în­registrase prima pierdere anuală din ultimul deceniu.

Primele brute subscrise au cumulat 672 milioane de lei (160 mil. euro) în perioada ianuarie-septembrie compa­ra­tiv cu aproape 800 milioane de lei în acelaşi interval din 2010, scăderea fiind cau­zată de vânzările mai mici de poliţe auto.

Veniturile din prime s-au ridicat la 211 milioane de lei trimestrul al treilea, iar profitul raportat în aceeaşi perioadă a fost de 2,5 milioane de lei.

"Mediul de afaceri dificil, incertitudinile privind evoluţiile economice şi prelungirea măsurilor de austeritate afectează în continuare cererea de pro­du­se de asigurare. Presiunea asupra preţurilor pro­tec­ţi­ei a rămas la cote foarte ridicate, iar acest lucru a am­plificat volatilitatea pe piaţa asigurărilor", a declarat Rangam Bir, directorul general al Allianz-Ţiriac.

Subscrierile din poliţe Casco au scăzut cu 21%, la 314 milioane de lei, din cauza restrân­gerii numărului de poliţe vândute com­paniilor de leasing. Allianz-Ţiriac are în continuare o cotă de piaţă de 20% pe acest segment.

Veniturile din asigurări auto obli­ga­torii (RCA) au scăzut însă cu mai mult de 33% şi au ajuns la 109 milioane de lei, compania pierzând clienţi în fa­voarea concurenţilor care au redus dras­tic tarifele la începutul anului.

"Am anticipat şi ne-am asumat o scădere a volumului vânzărilor pe această clasă de asi­gurări, evitând să intrăm în războiul preţurilor. Seg­men­tul RCA şi-a pierdut echilibrul, iar datele făcute pu­blice de autoritatea de supraveghere arată că la ni­velul pieţei valoarea obligaţiilor companiilor de asi­gurări era în septembrie de aproape două ori mai mare decât primele brute subscrise în primele trei tri­mestre", comentează Bir.

Afacerile Allianz-Ţiriac sunt dependente în conti­nuare în proporţie de peste 70% de asigurările auto chiar dacă pe celelalte clase de asigurări compania a înregistrat creşteri. Asigurările property au crescut cu 7%, cele de răspundere civilă generală cu 8%, iar cele de sănătate cu 15%. Ponderea poliţelor nonauto în subscrierile totale a crescut totuşi de la 22% la 29% în ultimul an.

Volumul subscrierilor din asigurări de viaţă a cres­cut totuşi cu 7% în primele nouă luni, la 72 mi­lioa­ne de lei (17 mil. euro), datorită vânzărilor mai mari de poliţe tradiţionale cu componentă de acumulare, care garantează clienţilor capitalul investit sau chiar o dobândă minimă. La nivel agregat, piaţa de asigurări de viaţă a crescut cu 5%.

Cu afaceri totale de 672 milioane de lei pe seg­mentele de asigurări de viaţă şi nonviaţă Allianz-Ţiriac se afla pe poziţia a doua în piaţa asigurărilor, după com­pania Astra. Pe asigurări generale, Allianz a coborât însă până pe locul al treilea. Locul doi în piaţa asigurărilor generale este ocupat de Omniasig.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO