Bănci și Asigurări

Anunţaţi şi cu două zile înainte dacă vreţi să scoateţi mai mult de 5.000 de euro de la bancă

Anunţaţi şi cu două zile înainte dacă vreţi să scoateţi mai mult de 5.000 de euro de la bancă

Notă: Sumele depuse la bănci sunt garantate în limita a 100.000 de euro de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB).

Autor: Ciprian Botea

24.08.2011, 00:07 37442

Clienţii care vor să retragă mai mult de 5.000 de euro din disponibilul aflat în contul curent trebuie să anunţe banca cu cel puţin o zi înainte, în unele cazuri fiind chiar necesar să se deplaseze la bancă pentru a depune o cerere în scris.

La unele bănci e nevoie de programare chiar şi pentru sume de 5.000 sau 10.000 de lei, în caz contrar clienţii trebuind să achite comisioane suplimentare care merg până la 1% din suma retrasă. Bancherii afirmă că impunerea acestor limite ţine de politica de securitate. O agenţie obişnuită nu dispune de zeci de mii de euro, astfel că este nevoie de timp pentru ca banca să aducă banii în unitatea respectivă.

De exemplu, clienţii băncii de stat CEC trebuie să anunţe cu 24 de ore înainte orice retragere de numerar mai mare de 5.000 de lei. Solicitările pot fi onorate şi în aceeaşi zi dacă există disponibil în casierie, dar clienţii sunt taxaţi cu 0,75% din suma retrasă faţă de 0,5% în cazul unei operaţiuni programate. La valută suma maximă care poate fi retrasă fără programare este de 5.000 de euro.

La BCR, cea mai mare bancă locală, retragerile mai mari de 5.000 de euro sau echivalentul în lei (circa 21.000 lei) trebuie anunţate cu două zile înainte. Anunţul poate fi făcut atât scris, cât şi telefonic. Tot de două zile au nevoie pentru a pregăti sumele care depăşesc 5.000 de euro sau echivalentul în lei grecii de la Bancpost şi Piraeus. Clienţii Băncii Carpatica trebuie să anunţe retragerile de sume mari tot cu două zile înainte, dar aceştia pot retrage fără programare până la 10.000 de euro sau 42.500 de lei. Clienţii Piraeus care retrag mai mult de 5.000 de euro fără programare plătesc un comision de 1% din sumă, dublu faţă de comisionul standard.

Un comision de 1% trebuie să achite şi clienţii Băncii Româneşti dacă doresc să retragă mai mult de 10.000 de euro sau 35.000 de lei fără să anunţe anterior. Programarea trebuie efectuată cu cel puţin o zi înainte.

Alte bănci impun chiar două limite. Alpha Bank eliberează într-o zi sumele între 10.000 şi 30.000 de lei sau între 10.000 şi 100.000 de euro, dar pentru mai mult de 30.000 de lei sau 100.000 de euro clienţii trebuie să aştepte două zile. Şi portughezii de la Millennium au stabilit două praguri. Suma maximă care poate fi retrasă fără programare este de 20.000 de lei sau 5.000 de euro, dar plafonul maxim la valută variază în funcţie de sucursală. "Clienţii pot face retrageri de până la 100.000 de lei sau 25.000 de euro în termen de 24 de ore de la anunţarea sucursalei şi în termen de 48 de ore pentru sumele care depăşesc plafoanele menţionate", au declarat reprezentanţii Millennium.

Majoritatea băncilor acceptă ca programarea să fie efectuată şi prin telefon, dar în anumite cazuri clienţii trebuie să trimită o solicitare scrisă sau chiar să se deplaseze la bancă pentru a completa un formular. Banca Transilvania, Alpha Bank sau Bancpost acceptă doar cereri scrise. BT eliberează sumele între 5.000 de euro şi 50.000 de euro într-o singură zi, dar clienţii care vor să retragă mai mult de 50.000 de euro trebuie să aştepte două zile.

Olandezii de la ING au stabilit plafonul maxim la 10.000 de lei sau 10.000 de euro fără programare, dar în cazul în care există numerar suficient în sucursala respectivă banii pot fi eliberaţi pe loc fără un comision suplimentar.

Volksbank permite clien­ţi­lor de retail să programeze retragerile mai mari de 3.000 de euro prin telefon sau în scris, banii urmând să fie eliberaţi în ziua următoare. Companiile pot for­mula însă doar cereri scrise. "În cazul per­soa­nelor juridice, banca percepe un comision de penalizare pentru neridicarea sumei programate, programarea în scris constituind astfel ba­za pentru aplicarea comisionului respectiv."

Băncile mici, care se luptă pentru o cotă de piaţă mai mare, sunt cele mai flexibile când vine vorba de retrageri de numerar de la ghişeu. De exemplu, RIB Bank nu are un plafon.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO