Bănci și Asigurări

Austriecii l-au numit pe Tecău şef la Omniasig

Austriecii l-au numit pe Tecău şef la Omniasig

Mihai Tecău a condus BCR Asigurări în ultimii şase ani

Autor: Ciprian Botea

11.05.2012, 00:04 1200

Asigurătorul austriac Vienna Insurance Group (VIG) l-a numit pe Mihai Tecău, care a condus BCR Asigurări în ultimii şase ani, pe poziţia de preşedinte al companiei rezultată din fuziunea Omniasig cu BCR Asigurări, proces în urma căruia a apărut un nou lider pe piaţa asigurărilor, cu afaceri anuale de 180 mil. euro.

Tecău, 39 de ani, a preluat conducerea BCR Asigurări în 2006 după ce anterior ocupase o poziţie de director în cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). El va fi secondat la con­ducerea Omniasig de polonezul Artur Borowinki, care va deţine funcţia de vicepreşedinte al directoratului com­paniei.

Borowinski a condus până la încheierea fuziunii Omniasig, fiind adus de austrieci în România în vara anu­lui trecut. El i-a succedat la şefia Om­n­iasig lui Constantin Toma, cel care a fon­dat compania şi a condus-o timp de 16 ani. Toma a plecat anul trecut de la Omniasig pentru a se ocupa de propria afacere în asigurări - compania Platinum.

VIG a luat anul trecut decizia surprinzătoare de a-şi unifica afacerile de asigurări generale din România după ce în trecut a insistat pe strategia multibrand pe care o aplică pe toate pieţele unde operează. Austriecii mai deţin pe plan local Asirom şi BCR Asigurări de Viaţă.

Deşi din punct de vedere tehnic BCR Asigurări a absorbit Omniasig, acţionarii au decis ca numele noii entităţi să fie Omniasig, acesta fiind considerat brandul cu cea mai mare notorietate. Noua companie ţinteşte primul loc pe piaţa asigurărilor în condiţiile în care Omniasig şi BCR Asigurări au avut anul trecut afaceri cumulate de 1,2 miliarde de lei şi cotă de aproape 20% din piaţa asigurărilor generale.

Compania operează în prezent o reţea teritorială de 224 de sucursale şi agenţii şi are aproape 13.000 de agenţi de vânzări. Omniasig şi BCR Asigurări aveau la finalul anului trecut 350 de sucursale şi agenţii, cele două companii trecând printr-un proces de restructurare înainte de fuziune, care a vizat şi câteva sute de angajaţi, potrivit unor surse din piaţă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO