Firma de avocatură Filip & Company a asistat Grupul Ţiriac la vânzarea participaţiei în Ţiriac Leasing către Banca Transilvania.
Tranzacţia, semnată vineri, 14 ianuarie, este în continuare supusă unor termeni şi condiţii, precum şi analizei şi aprobării autorităţii de concurenţă.
“Tranzacţiile se ţin lanţ într-o perioadă foarte bună în piaţa de fuziuni şi achiziţii din România, însă merită să ne oprim asupra poveştilor care le diferenţiază şi le particularizează. Avem aici întâlnirea a două remarcabile grupuri de business româneşti, care au construit istorie prin contribuţia lor specifică la crearea şi dezvoltarea pieţei locale de leasing pentru mai mult de 20 de ani”, spune Cristina Filip, managing partener Filip & Company.
Echipa Filip & Company, coordonată de Cristina Filip, i-a inclus pe Andrei Konya, Georgeta Gavriloiu, George Trantea, Andreea Călin, Lavinia Cazacu, Larisa Jurca, Bianca Chera, Andreea Dinu şi Rareş Crîşmaru.
Grupul BT a fost asistat în această tranzacţie de către PwC şi D&B David şi Baias.
Banca Transilvania, lider pe piaţa bancară locală, vrea să câştige teren şi pe piaţa leasingului, cumpărând Ţiriac Leasing, după ce în anii trecuţi a preluat şi ERB Leasing şi Idea Leasing.
Grupul Banca Transilvania continuă astfel seria achiziţiilor, după ce în 2015 a cumpărat Volksbank, în 2018 a cumpărat Bancpost, ERB Retail Services şi ERB Leasing, iar în 2021 a achiziţionat Idea Bank, Idea Leasing şi Idea Broker de Asigurare.
La data acestei tranzacţii, Ţiriac Leasing are active de 213 mil. euro (circa 1 mld. lei), finanţând de-a lungul timpului peste 37.000 de clienţi.
Ţiriac Leasing activează pe piaţa românească de peste 20 de ani, timp în care a dezvoltat un portofoliu diversificat de produse de leasing, prezentând o specializare semnificativă şi recunoscută în sectorul auto, care va genera un aport relevant pentru Grupul Financiar Banca Transilvania, potrivit informaţiilor transmise de bancă.
Până la primirea aprobării de la autorităţile competente, Ţiriac Leasing îşi va desfăşura activitatea independent de Grupul Financiar Banca Transilvania, urmând ca ulterior să fie integrată acestuia, potrivit informaţiilor transmise de bancă.