Bănci și Asigurări

Banc Post va avea 15 mil. euro pentru credite imobiliare

11.10.2004, 00:00 19



Banc Post ar putea primi de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) o linie de credit in valoare de 15 milioane euro pentru acordarea de finantari in regim ipotecar persoanelor fizice.



Proiectul ar putea primi aprobarea conducerii BERD dupa analiza programata la 19 octombrie.



Banc Post va acorda imprumuturi denominate in diferite devize, in functie de solicitarile clientilor, pentru achizitia, constructia sau repararea de locuinte.



In luna mai a anului trecut, institutia financiara internationala a mai acordat bancii un credit in valoare de 20 milioane euro, pe o perioada de 11 ani, pentru finantarea programului de credite ipotecare.



Potrivit BERD, Banc Post este una din cele mai importante institutii de credit din Romania, cu o cota de 4%-5% din activele totale ale sistemului la sfarsitul anului 2003.



La jumatatea acestui an, banca avea active totale de 861,3 milioane euro, capitaluri 115,9 milioane euro si un profit net de 9,8 milioane euro.



Principalii actionari sunt EFG Eurobank din Grecia cu 58,6% si GE Capital, cu 8,75% din titluri. Angajatii bancii si cele cinci societati de investitii financiare (SIF) contoleaza 33,6% din capital.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO