Bănci și Asigurări

Banca Transilvania vrea sa devina actionar majoritar la BT Asigurari Transilvania

22.06.2004, 00:00 47

Banca Transilvania a anuntat ieri ca intentioneaza sa preia inca 54,5% din actiunile societatii BT Asigurari Transilvania, dupa obtinerea avizului Bancii Nationale a Romaniei, pretul pachetului de actiuni fiind evaluat de oficialii bancii la 3,6 milioane de euro.
In urma acestei tranzactii, Banca Transilvania ar urma sa detina 74,5% din societatea de asigurari. In prezent, Banca Transilvania detine 20% din actiunile societatii de asigurare, restul actiunilor fiind detinute de persoane fizice straine - 22% si persoane fizice si juridice din Romania - 58%.
"Actul de nastere a societatii BT Asigurari a fost semnat in anul 1994, la initiativa Bancii Transilvania. Faptul ca banca doreste sa cumpere inca 54,5% din actiunile acesteia nu este decat implinirea unei dorinte initiale. Detinerea controlului unei societatii de asigurari de catre banca intregeste Grupul Financiar BT", a declarat Constantin Jeican, presedintele BT Asigurari Transilvania.
Compania, care are un capital social de 82,3 miliarde de lei, a incheiat exercitiul financiar 2003 cu un profit brut de 36,6 miliarde de lei, in crestere cu 114% fata de anul precedent. Pentru acest an, BT Asigurari si-a propus o crestere de 44% a primelor subscrise, comparativ cu anul 2003 cind au insumat 244 miliarde lei (7,34 milioane dolari). In acelasi timp, profitul brut estimat pentru finele anului este de 41 miliarde de lei, fata de 36 miliarde de lei cit a fost anul trecut.
BT Asigurari Transilvania este de fapt fosta societate SAR Transilvania care recent a trecut printr-un proces de rebrandare. SAR a preluat sigla intregului grup, iar prin noul nume si prin adoptarea logo-ului celorlalte subsidiare s-a accentuat apartenenta la Grupul Financiar BT, toate societatile componente avand acelasi brand.
Grupul financiar BT, care a fost infiintat in 2003 in Cluj-Napoca, cuprinde, alaturi de Banca Transilvania si BT Asigurari Transilvania, si societatile BT Leasing, BT Direct si BT Securities.
"Faptul ca Banca Transilvania este piesa centrala a acestui grup inseamna strategii unitare pentru toate subsidiarele. Consolidarea Grupului Financiar BT presupune intr-adevar vanzare incrucisata, dezvoltarea si oferirea de noi servicii si produse destinate atat persoanelor fizice, cat si juridice. BT Asigurari este o companie puternica si un element de referinta pentru Grupul Financiar BT", a declarat Robert Rekkers, directorul general al Bancii Transilvania.
BT este singura societate bancara cu sediul central in Cluj-Napoca si prima institutie bancara cotata la Bursa de Valori Bucuresti, in octombrie 1997. Avand la inceput statutul de banca locala, aceasta detine in prezent o puternica reprezentare nationala, cu 89 de sucursale si agentii in principalele zone economice din tara.
Banca a raportat pentru primul trimestru al acestui an o crestere de 60% a profitului brut in termeni nominali fata de perioada similara a anului trecut. Profitul brut al bancii dupa primele trei luni ale anului se ridica la 180,9 miliarde de lei, fata de 113,4 miliarde de lei in primul trimestru al anului 2003. Veniturile bancii au urcat cu 72% pana la 520,6 miliarde de lei in timp ce cheltuielile au s-au majorat cu 75% pana la 333,9 miliarde de lei. La finalul primului trimestru, banca inregistra active totale in valoare de 16.180 miliarde de lei (490 milioane de doalri), in crestere cu 14% fata de nivelul inregistart cu un an in urma.
Bugetul de venituri si cheltuieli al bancii pentru acest an prevede o crestere de 31% in termeni nominali a profitului brut al bancii fata de anul trecut pana la un nivel de 730 miliarde de lei. Banca mizeaza pentru intreg acest an pe venituri nete totale de 2.256 miliarde de lei, in crestere cu 45% fata de anul anterior cheltuielile urmand sa urce cu 50% pana la 1.472 miliarde de lei.
Banca Transilvania a semnat recent cu International Finance Corporation (IFC), membra a grupului Bancii Mondiale, un contract de imprumut in valoare de 20 milioane de euro pentru finantarea creditelor imobiliare acordate de banca. Banca detine in prezent un portofoliu de 7.000 de credite imobiliare in valoare de 60 de milioane de dolari, reprezentand 10% din piata romaneasca a creditarii pentru locuinte. Reprezentantii bancii estimeaza ca finantarea IFC ii va permite sa acorde inca 2.000 de credite ipotecare cu scadente de pana la 15 ani.
transilvania@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO